Muică, Dicu se dădu la juveți: „Craiova Maxima”, electrocutată de „bizantinisme” olteneşti

Petrecerea foştilor jucători ai „Craiovei Maxima” s-a desfăşurat în comuna Gighera, din judeţul Dolj. La început, s-a ţinut un moment de reculegere, în memoria lui Nicolae Tilihoi, care ne-a părăsit anul acesta, la 25 martie. Nimic mai nobil… Printre participanţi s-au aflat Ilie Balaci, Nicolae Ungureanu şi evident, sărbătoritul zilei, „Negoro” Negrilă.

Partea tulbure a păhărelului a fost că, la un moment dat, după ce au fredonat imnul Universităţii Craiova, petrecăreţii au scandat trivialităţi legate de rivalele Steaua, Dinamo şi Rapid, iar, aşa cum ne stă nouă bine să ne dăm în stambă, imaginile au ajuns pe internet. Printre şlagărele care au rupt gura târgului s-au aflat: „Ale, ale, aleo, toţi oltenii strigă m..e Dinamo!”, „Am fost în „B”, suntem în „A” să-i dăm m..e lu’ Steaua şi lu’ Dinamo şi lu’ Rapid, că-i desfiinţat şi a murit!”, „Cine nu sare e javră împuţită!”, „Suntem cei mai buni dintre români, suntem olteni şi întotdeauna vom striga m..e Steaua!”… Jenant, muică, tare jenant…

Repetăm, nu a fost vorba despre o petrecere a „ultraşilor”, ci la o revedere între foşti fotbalişti, titani ai acestui sport şi ai Olteniei. Nişte oameni maturi, care s-au gândit că acesta este cel mai fericit mod de a-şi „onora” colegii, unul plecat între îngeri, altul rămas pe Pământ. Asta, în condiţiile în care Ilie Balaci a jucat inclusiv la Dinamo (1986-1988), iar Nae Ungureanu la Steaua (1987-1992) şi la Rapid (1992-1993). Oare cum s-au simţit, în timp ce cântau?… Există momente în care neuronii se depărtează unul de altul şi nu mai merg unde trebuie… Când peluza urcă în famile, e de rău. Asemenea grosolănii nu pot fi catalogate drept „glume”, ci reprezintă celebra „caterincă” , de mahala, de prost gust, fără nicio legătură cu pretenţiile de europeni ale unora. Multe dintre aceste personaje au brevet de antrenori. Unii, cum e cazul lui Balaci, şi-au construit o notorietate, în acest sens. Sunt o mulţime de olteni pentru care aceşti jucători au fost idoli. L-au văzut pe Dumnezeu în ghetele lor şi le-au scandat numele pe străzi. Au plâns pentru ei. Le-au sorbit fiecare pasă şi fiecare cuvânt. Oameni care i-au iubit, îi iubesc şi care au un alt tip de educaţie.

Aici nu se pune problema „paharului în plus”. Se pune problema nobleţei. Păstrând proporţiile, ce-aţi zice dacă i-aţi vedea, prin absurd, pe alde Ţuţea, Cioran, Eliade şi Ionesco, şicanându-se şi vorbindu-şi cu „Du-te-n metafora mea!”?… Sigur, Cornel Dinu ne-ar spune că s-au dus vremurile în care fotbaliştii petreceau alături de oameni luminaţi, precum Ion Băieşu sau Fănuş Nagu, iar la mese se serveau şi vin, şi spirit. Şi ar avea dreptate Mister, dar asta nu înseamnă să ne grobianizăm. Iar pentru că aminteam de Dinu, adică de Dinamo…

…Păţania de la Gighera nu este singurul episod de acest tip, iar oltenii tre’ să primească o veste cam naşpa, ca să rămânem în acelaşi „limbaj tehnico-tactic”: e cazul să le plătească drepturi de autor tocmai duşmanilor lor de moarte, „câinii roşii”. În trecut, pe una dintre paginile suporterilor dinamovişti de pe o reţea de socializare, a fost postat un clip, devenit viral. Gloriile alb-roşii cântau şi înjurau Steaua, pe ritmuri de manele. Foşti mari fotbalişti, precum Florin Prunea şi Ionel Augustin, alături de crainicul arenei din „Ştefan cel Mare”  şi de suporteri au participat la un chef, cu lăutari. Până aici, nicio problemă, că la Ateneu se închisese la ora aia… Mă rog, să nu ne dăm culţi sau să fim maliţioşi, dar aşa, de amorul artei, băieţii o cam merită…

La un moment dat, solistul a început să cânte, acompaniat „la meserie” de formaţie, un refren vulgar al peluzei dinamoviste. Participanţii la „serata muzicală”, inclusiv Prunea şi Augustin, s-au strâns în jurul căpeteniei lăutarilor şi au cântat la unison: „Ale, aleo, galeria Dinamo îşi bagă p…-n Steaua şi-n toată istoria sa, să-i f….ă familia!”. De-a dreptul mirific a fost momentul în care Prunea, care până nu demult se vedea candidat la alegerile pentru preşedinţia FRF, s-a abţinut la primul refren, dar l-a cântat pe al doilea, s-a filmat cu telefonul în timp ce „performa” şi părea că aprobă obscenităţile prin mişcări succesive ale capului. Bairamul s-a încheiat apoteotic, când unul dintre cheflii a decretat: „Trebuie s-o cântăm şi cu echipa! Va fi hitul anului!”. Aşa se întâmplă când în oraşe intră inşi care nu ştiu să folosească oraşul…

Trubadurii dinamovişti şi olteni s-au produs „artistic”, dar să nu uităm că şi oficiali sau jucători ai Stelei, ai Rapidului şi ai altor cluburi au scandat tot felul de orori, la adresa adversarilor. Ai zice că e deja o modă, una în sfârşit originală, pentru că nu-mi amintesc să fi auzit despre asemenea momente de magie artistică prin fotbalul din Franţa, Anglia, Italia, Germania, etc. La noi e un fenomen generalizat, dar alţii ne arată că pasiunea nu trebuie să lase loc mitocăniei, pentru că altfel te denigrezi de unul singur, fără s-o mai facă alţii. Noi, cei din tribună, din faţa televizoarelor sau din arealul internetului, continuăm să-i iubim pe aceşti oameni, pentru tot ce au făcut pentru cluburile pentru care au jucat, pentru ţară şi pentru fiecare dintre noi. Fie că ne referim la Balaci, la Ungureanu sau la Prunea. Nu contează echipa. Dar să ne iubim civilizat, respectându-ne adversarii şi pe noi înşine. Preţuindu-i pe cei care sunt şi mai ales pe cei care au plecat dincolo. Şi tocmai din acest motiv, pentru că vă iubim şi vă respectăm, tragem ţignalul când au loc asemenea derapaje care, pe unii dintre noi, nu ne reprezintă. Să le spunem, elegant, „bizantinisme”, pentru că nu au nicio legătură cu Europa modernă şi ne trag înapoi, într-o epocă în care, dincolo de fariseisme, nu prea exista săpun…