Editorial Dicu. Ionuţ Chirilă sau cum să „legi” gazul toxic în cămaşă de forţă

Fericiţi cei săraci cu duhul scandalului! Ionuţ Chirilă promitea să devină un antrenor mare, dar a ajuns o ţaţă revoluţionară, cocoţată pe burlanul unui Dom creat de el însuşi şi pe care nimeni nu-l vede, din simplul motiv că lipseşte cu desăvârşire. Se simte trădat, dar devine el însuşi teoreticianul trădării, odată ce muşcă mâinile celor care l-au învăţat să meargă. Sigur, în viaţă, un mentor şi discipolul său, chiar un tată şi un fiu pot avea păreri diferite, chiar contradictorii, dar să-ţi mocirleşti părinţii adoptivi (el singur recunoaşte!), idolii şi prietenii care au jucat rolul de Mecena, e altă tărăşenie. Probabil, singura vină a lui Lucescu, a lui Ioaniţoaia şi a lui Dinu Gheorghe e că, pentru a nu mai rămâne veşnic repetent, Mam’ Mare, Mamiţica şi Tanti Miţa au avut naivitatea să-l plimbe pe junele Goe cu trenul de plăcere, în loc să-l bage de urgenţă la şcoala de corecţie, să-l interneze la spitalul de „neînţeleşi” sau măcar să-l trimită la prăşitul porumbului, că şi aşa, în agricultură o ducem mai rău ca-n fotbal. Unde mai pui că, potrivit lui George Coşbuc, principala revendicare a ţăranului înarmat cu furci şi cu topoare, pe larg detaliată încă din vremea Răscoalei de la Bobîlna, a fost „noi vrem pământ” şi nu „eu vreau echipă!”.

Am mai scris despre lipsa de delicateţe şi încoţopeneala furibundă manifestate de Piticot în relaţia cu Mircea Lucescu, dar subiectul a devenit caz patologic. Un tonomat de energie negativă, pe care îl dai afară pe uşă şi intră pe fereastră, iar dacă-l zbori pe geam, se întoarce prin sistemul de canalizare. Dacă „Lucescu este generalul Coldea al fotbalului românesc”, cum a perorat Ionuţ mai demult, atunci, cu siguranţă, Chirilă este Zyklonul B (n.r. – gazul folosit de nazişti în lagărele de exterminare) din fenomen.

Personajul nostru vede conspiraţii la tot pasul. Acuză presa că a publicat imagininile indescifrabile deasupra cărora scria „tactica de science-fiction a lui Ionuţ Chirilă”. Acolo erau, de fapt, nişte desene animate japoneze „manga”, atât de îngrozitoare, de au intrat, brusc, în şedinţă toţi psihiatrii din România. Omul vrea să ne convingă că el e cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz şi că toţi din jurul său sunt murdari. Ce mai, nu-i înţelege nimeni arta, când, de fapt, maistru’ pictează într-un bordel, ca Toulouse Lautrec. Dar, ce-i al lui e al lui. Şi eunucii şi nebunii sunt proaspeţi la orice vârstă. A reuşi sublima performanţă de a fi dat afară de la Târgu Mureş după trei săptămâni şi a te lăuda exclusiv cu fapte de arme contextuale, obţinute cu echipe mici (UTA, Jiul, etc) nu înseamnă doar o lipsă de conştientizare a propriei tale valori ci o comparaţie nesănătoasă cu adevăratele performanţe obţinute de alţii. Unde mai pui şi ce „standarde” fixează „maestrul”, pardon „Mister”… Păi ce să mai zică şi suporterul de la ţară, care tânjeşte ca echipa lui să bată Avântul Prăbuşirea, în derby-ul comunei? „Păi dacă ditamai Chirilă n-a rezistat mai mult, ce problemă avem cu antrenorul X? O fi şi al nostru tot un geniu neînţeles…”

Sigur, neînţeles, ca orice „artist”, dar şi pricinos, pentru că pe „lista” lui n-au încăput doar Lucescu şi Ioaniţoaia ci, prin ricoşeu, inclusiv Şumudică şi Viorel Moldovan. Unii nu i-au răspuns, precum Lucescu, alţii, ca Ioaniţoaia, l-au tăvălit printr-un mişto scurt. Oricum, n-a înţeles nimic, pentru că, ştiţi doar, Ionuţ e victima Ocultei! Nu am glumit deloc mai sus, când am vorbit despre cămăşi de forţă. O afirmaţie precum „am fost dat afară de Securitate”, asezonată mişto cu niscaiva comploturi marca Ioaniţoaia & Dinu Gheorghe, este mai mult decât grăitoare în privinţa necesităţii prescrierii unui tratament adecvat. Starea de fapt este subliniată şi de faptul că insul este alunecos, fără curajul propriei păreri şi lipsit de dovezi. Întrebarea unui reporter, legată de implicarea lui „Vamă” în demiterea sa de la Chiajna, căreia i-a răspuns „nu vreau să vorbesc mai multe”, stă mărturie. „Analiza pe text” poate continua. Citeşti şi te cruceşti, nici n-ai ce comenta. Spre exemplu, Dinu are „cultură fotbalistică egală cu a instalatorului de chiuvete”. În schimb, în interviuri îl laudă pe Burleanu, care „este un manager de succes”. Ce mai, un discurs care ar fi trebuit încheiat a la Jean Bujie: „Jur pă conştiinţă şi pă onoare, să moară mama!”

Sigur, urmează să aflăm că şi noi facem parte dintr-o conspiraţie. Poate nu degeaba şi jucătorii îl acuzau că adoarme la antrenamente şi că vorbea tot timpul la telefon, uitând exerciţiile comandate, nu de alta, dar şi fotbaliştii au fost iniţiaţi în uneltirile astea, cărora le-a căzut el, victimă… Din păcate pentru el, Ionuţ nu este discreditat, dar simte nevoia să pară înalt urcând în cârca altora, fără să le ceară voie. Poate singurul lucru memorabil care răzbate din atacurile lui Chirilă este existenţa unui teribil trafic de influenţă în fotbalul românesc, despre care se ştia, dar nu se vorbise atât de „pe şleau”: „Ionuţ Lupescu l-a sunat pe Lucescu şi i-a zis „hai, domnule, vorbeşte odată cu Anghelache şi daţi-i o dată şansa de a antrena.. (n.r. era vorba despre însuşi Ionuţ)”. În fine, am mai aflat că X a mai sunat pe Y, dar…dovezile lipsesc. Mai puţin una. Ghiciţi care! Corect, Ionuţ Chirilă recunoaşte, cu guriţa lui, că este implicat în astfel de jocuri:” L-am întrebat pe Mircea Lucescu, după plecarea lui Răzvan de la Braşov, de ce nu mi-a dat echipa mie?”. Păi, dacă toată viaţa a stat cu ochii erecţi la echipele pregătite de alţii, oare de ce nu i-ar fi „dat-o”? Aşa, ca într-o „conspiraţie cinstită”, pentru că, vorba aceea, „la unii nu se pune”..

Adesea electrocutat de nostalgia bomboanelor primite în fragedă pruncie, Chirilă aşteaptă şi acum cadouri de la oamenii mari. Dar, probabil că după aceste tirade şi titirambe, ex-întâmplătorul antrenor n-o să mai pună, prea curând, piciorul la vreun club serios. Până la urmă, problema e dacă a fost, vreodată, cu picioarele pe pământ. Grav e că, picat pradă insolaţiei şi insolenţei, copilul care pune mâna pe cuţit devine imprevizibil şi adesea sinucigaş, asta dacă nu cumva-i căsăpeşte înainte pe fraierii care l-au şters la fund.

Moş Chirilă, bebe eşti. Ia viagra să mai creşti!