Sport

Editorial dur, după Anglia – România 1-0! “Impardonabila Căpușă din freza lui Rădoi și Chiri – „cash” care ne costă onoarea!”

Din materia cenușie ascunsă sub freza lui Mirel Rădoi am așteptat renașterea Echipei Naționale, dar ne-am trezit cu o Căpușă care ne-a obligat să plătim „cash-ul” pentru 51 de ani în care am adorat un blazon infantil.
06.06.2021 | 23:24
Editorial dur dupa Anglia  Romania 10 Impardonabila Capusa din freza lui Radoi si Chiri  cash care ne costa onoarea
ADVERTISEMENT

Naționala României a pierdut amicalul cu Anglia. Nu e nicio noutate, nicio știre, nicio nedumerire. Brava noastră echipă, cu alde ratangiul Andrei Ivan și cu umbra bătrânului Hagi trezită într-o refulare jună cu semi-plete, nu mai înseamnă nimic, de mult timp, iar pe seama sa am făcut, cu toții, glume macabre, referitoare la „Premiul Nobel pentru Pace”.

În această țară, cum apare câte un Sorescu, îl năclăim cu „idei” inovatoare, până când poarta soarelui tricolor capătă numele de „Niță”. Nume neaoș, acest Niță a salvat Naționala României de la o umilință la care anti-demisionarul Mirel Rădoi ne-a coafat cu o Căpușă. De fapt, de câteva jocuri încoace, charismaticul selecționer ne abonase imberb, prin celebra (deja) sa strategie în materie de „prim 11”, dar mai ales de schimbări, la surprize – anticipate.

ADVERTISEMENT

Mirel Rădoi a debutat Căpușa și a plătit „Chiri-cash-ul” schimbărilor stupide, pe blazonul României!

Mă întreb, oare, când îl ai pe Chiricheș, care la o experiență de ani buni jucați în străinătate, ba chiar în Anglia, comite imprudențe impardonabile, de o manieră majestuoasă a penibilului, de ce să-l mai vâri în teren și pe Căpușă, „căpușat” de greutatea debutului, taman când tu vroiai să-ți aperi blazonul și (pardon) postul de selecționer…

Schimbarea lui Sorescu, poate cel mai bun român de pe teren, alături de Niță, a nedumerit. Introducerea lui Căpușă a înfricoșat. Dragi cititori, nu mi-am dorit să fiu aspru cu selecționerul Mirel Rădoi, ci cu indivizii care îi plătesc salariul. Și mai ales cu prețioșii care susțin că, „la experiența lui”, Vlad Chiri-„cash” are voie să-l trântească în careu pe Calvert-Lewin, fără să-și imagineze consecințele…

ADVERTISEMENT

Ca să fac o glumă… serioasă, dacă lucra (Doamne ferește!) la o întreprindere cu un patron chiar naș de i-ar fi fost, Mirel Rădoi ar fi fost șomer în secunda „zero”. Este nejustificat și IMPARDONABIL ca în societatea românească să fie susținuți, în posturi importante, indivizi anti-sociali. A nu pricepe, a nu accepta îndrumări de bună-credință, este un act anti-social. Să joci în continuare cu Chiricheș, care ți-a „bușit”, nepermis, un atacant pe care – cel puțin judecând după „pedigree-ul” lui Vlăduț – îl putea deposeda „belodedician”, este dovada unei inhibări a inteligenței tactice pe care n-am remarcat-o nici măcar la „defuncții” Nea Puiu și Nea Daum.

Să-l „joci” pe Căpușă când meciul devenise mai mult decât un amical, e altceva. Ori voiai să faci mișto de Mironică, ăl de ne tot amintea de acei 51 de ani de invincibilitate în fața Angliei, ori ai vrut să faci bășcălie de Poporul Român. Pentru „faza” cu Mironică, te-am ierta, Mirele, dar pentru blazonul ȚĂRII, NU!

ADVERTISEMENT

51 de ani de invincibilitate, o isterie penibilă și dăunătoare

51 de ani par o istorie, dar au devenit o isterie. Trăim din trecut, iar prezentul ne arată patru înfrângeri consecutive. Nu mă interesează, ca om, ca român, ca amator de fotbal sau ca jurnalist, că ne-a bătut Anglia. Mă doare în voleu că m-a distrus și Georgia… Pe mine mă irită că nu știm să jucăm fotbal. Că alegem, mereu, oamenii nepotriviți, în posturile esențiale. De la antrenor, la fundaș.

Pe mine, pe românul din mine, mă irită cumplit faptul că deciziile luate „în comun” sunt mereu nefaste. Ca și schimbările. De sistem și de jucători. Un Sorescu (cacofonia este intenționată) căpușat de Căpușă îmi oferă clar cacofonicul urlet al lispei de inspirație al neinspiraților care ne inspiră să-i punem în posturi cheie.

ADVERTISEMENT

Nu mă aflu printre cei care cer – sau pretind – demisia lui Mirel Rădoi. Aștept să aflu ce-i poate gelul de sub freză, din acest punct de vedere. Inițial, când încă era scorul de 0–0, mă pregăteam să scriu că „un egal ar fi reabilitarea echipei României”. Dar, față de cine să te reabilitezi, dacă tu însuți (sau însăți, în cazul de față, pentru că vorbim despre România), nu exiști?

Noi plătim „cash-ul” lui Chiri„cash” pentru că suntem inovatori în arta gafelor, în declarații („Voi face un meci mare! Pot juca în Premier League!” – Andrei Ivan) și, mai ales, în bucuria ridicolului.

Sincer, ar fi fost penibil să „scoatem” un rezultat bun în fața Angliei. Și nu pentru că Anglia a jucat cu echipa a treia, folosind 3-4 jucători care nici măcar n-au prins lotul de 26 pentru EURO (!!!) ci pentru faptul că nu mai știm să fim nici oameni și nici români. Incapacitatea abrutizează speciile și oamenii.

Naționalism, fariseism și gonflabilul Andrei Ivan. Sorescule, iartă-i, că nu știu ce fac!

Să te bați cu steagul în frunte, e și cum ai fi stat cu el sub fund, cam pe când vopsise un primar băncile, pe la Cluj. Nu suntem români, nu ne iubim țara, suntem farisei. A-ți iubi țara înseamnă s-o hrănești cu muncă prielnică, nu cu lozinci și nici cu rateuri gelate, măi… Ivane, măi Rădoiule!

O țară care se iubește pe ea însăși își cunoaște atuurile și profită de ele. O țară puternică își vindecă defectele și face din rană o potențială Înviere. O țară care „știe” ce caută pe această lume și vrea să fie tratată la fel ca țările (care, iată, ne bat peste tot, nu doar la fotbal!) învață să fie respectată.

Cum să fii respectat cu alde liber-schimbistul și neschimbabilul Mirel, cu amărâtul de Căpușă și cu gonflablilul Ivan? Apropo de Ivan, ăsta, că nu pot să-i zic altfel, trebuie spus că a inventat o nouă modă: a atacanților care nici măcar să rateze nu știu…

Singura persoană care merită aplauze este Sorescu. Dar soarele lui e strâmb. Bate pe „cash”-ul ghinionului. Îmi amintesc de săracu’ Hugo Sanchez, deși comparația poate părea nepotrivită. La Naționala Mexicului era invizibil, dar la Real Madrid era zeu. Anturajul te ridică, anturajul te coboară…

Nu, Mirele, nu-ți cer demisia. Aștept să devii bărbat!

Iar când peste minte plutește impardonabila ceață a suficienței, înseamnă că suntem „Căpușați” cu ridicol. De fapt, cu obișnuința ridicolului. Iar la capitolul „cash”, chitanțele vin mai repede decât ne trezim noi din beție.

Nu este important că ne-a bătut Anglia. E magică beția acelor 51 de ani pe care i-am privit ca pe o eternitate. Dar e o magie cu iz de iluzie. E ca și când te-ai duce să faci amor cu un zid.

ADVERTISEMENT