Editorial educativ Cornel Dinu. A bon entendeur, salut! Coane Dane, Heidegger nu-i o bere, iar principiul filozofic german al lui „ICH” nu-i un basm!

Într-adevăr, datele confuntării dintre Rennes și CFR Cluj se întâlnesc rar, foarte rar în jocurile de fotbal. S-a comentat în fel și chip, ca o consecință firească a ineditului „film de acțiune” al meciului. Și ce acțiune! Thriller curat, coane Dane, nu altceva! Au mai fost jocuri în care una dintre echipe a evoluat cu doi jucători mai puțin, în urma unor eliminări, dar ca în cazul formației franceze, aproape 50 de minute în doar opt jucători de câmp, foarte rar. Finaluri chiar și cu șapte jucători iarăși au mai fost. Îmi vine în memoria încă pâlpâindă că s-a ajuns și la patru jucători eliminați, și la cinci, ultimul voit, pentru ca meciul să fie oprit, conform regulamentului.

Dar, pentru că și eu m-am confruntat, oarecum, cu o astfel de situație, la Kosice, conducând echipa națională în „celebrul” 2-5 din iunie 1993, am să încerc o explicație. Firesc, apoi o concluzie, ce ar trebui să pună pe gânduri tehnicienii de acum din fotbalul nostru. Amintesc că la Kosice doar ultimele 15 minute am avut doi oameni în plus. Și tocmai atunci, la 2-3, atacând sub toate formele „frontul” de opt ocupanți ai defensivei adverse, postați într-un semicerc de 20 de metri în fața propriei porți, au scăpat singuri pe două contraatacuri! Apărătorii mei i-au oprit prin faulturi și, din loviturile libere executate de Dubovski, nefericita mea alegere Silviu Lung a mai luat două goluri. Fatalitate greu de „digerat” chiar și în câteva decenii, dacă nu cumva mai mult… Dar ce-a fost, a fost, mă opresc cu înfiorătoarea aducere aminte…

Acum, însă, la Rennes, surprinzător cu adevărat a fost adevărul că „frânarii” de la CFR, cu doi jucători în plus atâta amar de vreme amară, au fost dominați clar. N-au tras niciun șut pe poarta nevinovatului copil-portar francez în repriza a doua și doar o șansă cu explicații de… scăldătoare a făcut ca marile situații de a marca ale gazdelor, și cu șuturi de la distanță, fără sens, să nu se transforme în goluri. Ce le-ar fi adus o victorie siderală, într-un spațiu chiar posibil galactic al fotbalului. Repet, s-au rostit atâtea judecăți cu tentă impresionistă, câteva și normale, că, până la urmă, cu adevărat doar rezultatul contează și doar el rămâne.

Editorial educativ Cornel Dinu. CFR are cai de povară, celelalte echipe, cu doar câteva excepții n-au nici măcar… lipițani, iar pur-sânge nu mai avem de mult!

Cum spuneam la început, există o explicație. Pentru mine… Și anume faptul că echipierii lui Rennes, interpretați și judecați prin felul în care au evoluta și în opt, au avut o tehnicitate în regim de viteză net superioară celor de la CFR. „Frânarii”, cum li se mai spune, de data aceasta și în mișcare, dar și cu mingea la picior… Față de rapiditatea șarjelor mereu cu „obiectul muncii” în siguranță a nu mai puțin de șase bretoni, fie ei și de culoare: fundașii laterali Traoré și Maouassa, mijlocașii de bandă Raphael și Niang și cei doi atacanți așezați „în tandem” Del Castillo și Hunou. În comparație, am convingerea că doar Păun și Golofca, doar rezerve în acea seară, contau la „frânari” ca jucători capabili să pătrundă în viteză, cu mingea la picior. Ca și Costache, care sper că era măcar în tribună…

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Iar concluzia care se desprinde și după acest meci de referință este că, privind de câteva decenii la formațiile care impresionează ca joc și prin trofeele adjudecate, acestea au în distribuție, pe benzile defensive, la mijloc și în atac, cel puțin patru jucători cu tehnicitate sigură în regim de viteză. „A bon entendeur, salut!” (celui care a auzit și a înțeles, salut, să facă!, într-o traducere practică, foarte puțin forțată). Cam ca jocul „Culorile” al copilăriei, cu mâna strânsă a călimară, echipele noastre de la toatel nivelurile ar trebui să se întrebe „Avem noi pe benzi și de la mijloc în sus patru jucători cu tehnicitate în regim de viteză, care pot pătrunde prin sitemul defnsiv advers?”. Atunci faci performanță! Nu-i ai, atunci caută-i și crește-i din fragedă pruncie. Altfel, poți domina șchiopătura noastră de campionat ca Dan Petrescu și ai săi cai de povară ai fotbalului pentru că, iată, celelalte echipe, cu doar câteva excepții, n-au nici măcar… lipițani! Pur-sânge nu mai avem demult…

Editorial educativ Cornel Dinu. Cum a provocat generalul Marin Dragnea hohote de râs la Snagov cu aplicarea în teren a teoriei militare

Când și-a expus gândirea lui militară în privința fotbalului, ca și a altor sporturi, la numirea în fruntea Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport (CNEFS), în 1974, după Jocurile Olimpice cam ratate de noi la München, simpaticul, dar mai ales sufletistul general Marin Dragnea a provocat hohote de râs: „Dacă recordul la suta de metri e de 10 secunde, noi să-l facem mai mare, de 11! Să facem economie la canotaj, să fie în barca aia mare doar 8, nu și aia +1!”. Pe malul lacului Snagov, în prezența mai marilor hâtrii din conducerea partidului Gheorghe Pană și Ilie Verdeț, n-a fost prea departe de adevăr în dialogul cu mine, căpitanul naționalei de fotbal: „Cornele, o echipă este ca o armată în plin război”. „Așa este, domn general!”, îi țin isonul. „Apărarea este artileria grea, care trebuie să trimită ghiulele, adică mingii, spre apărarea adversă, stricându-le fortificațiile”. „Merge, mon general!”, rostii pe nerăsuflate. „Apoi, Cornele, intervin motorizatele, care dislocă și dau peste cap liniile adverse avansate. Și, în final, intră în luptă infanteria, care pătrunde în viteză prin apărarea adversă, câștigă bătătlia și le pune steagul nostru pe redută! Apropos, Cornele, voi aveți un atacant rapid, așa, ca un glonț?”. „Desigur, domnule general, e în fața dumneavostră, pe Mitică Marcu, supranumit «Glonț»!”.

Și s-a așternut tăcerea, trebuia să intervin: „Domnule general, înțeleg că vă referiți la un război modern?”. „Bine-nțeles, Cornele!”. Am mai lăsat câteva secunde pentru efectul ce-l anticipam zdrobitor. „Păi dacă-i vorba de război din zilele noastre, trebuie să intervină și aviația, nu-i așa?”. Ușor descumpănit, lăsând și el câteva secunde, mă-ntreabă: „Ce crezi tu, Cornele, că trebuie să facă aviația?”. „Foarte simplu, mon general, să zboare pe deasupra noastră și să ne arunce cu sute!”. A răspuns pe loc! „Ai dreptate, Cornele, dacă e nevoie, să dea și cu sute!”, a concluzionat sufletistul general Marin Dragnea. Gheorghe Pană și Ilie Verdeț se țineau de scaune de râs… În schimb, nea Tinel Stănescu, antrenorul principal de câțiva ani al tricolorilor, m-a gratulat în stilu-i clasic: „Nu ești sănătos, Cornele!”. N-am marșat niciodată că aș avea platitudinea atâtor normali… Totuși, generalul Marin Dragnea, militar de carieră pe ambele fronturi îndoielnice ale celui de Al Doilea Război Mondial, să recunoaștem că nu era prea departe de asemănarea dintre strategia principiilor unei echipe de fotbal și aceea a războaielor din care se inspira ades.

Editorial educativ Cornel Dinu. Ancora de pe ecusonul Voluntarilor, blazonul familiei primarului mariner de șes Pandele?!

Revenind la prezent, când dezvolt, poate mai mult, un subiect arzător, ca acela al săptămânii trecute, meciul dintre Rennes și CFR, îl revăd pe marele ziarist Giorgio Tosatti… Care a urmat profesia tatălui său, Renato, dispărut împreună cu marea echipă Torino în catsatrofa aviatică din 4 mai 1949, de la Superga… Prezenta jocurile etapelor italiene în „Novantesimo Minuto” sau în „La Domenica Sportiva”, ani de-a rândul, cu o chintesență unică, de invidiat, în maxim două minute! Desigur, una este televiziunea și cu totul altceva când te afli în fața colii albe de hârtie ce te invită să o acoperi cu fel de fel de gânduri. În care crezi și trebuie împărtășite… Așadar în debutul etapei 14, începutul returului, Sepsi a înregistrat al zecelea rezultat de egalitate, dominând Voluntariul. Putea să câștige, dacă în urma pașilor de cocostârc ai lui Vșavari la executarea penalty-ului nemeritat din final, mingea n-ar fi fost trimisă previzibil în brațele lui Râmniceanu. Puține fapte de fotbal adevărat si de o parte, și de cealaltă, și în teren, și în careuri.

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Și o mare nedumerire! La mare vedere, pe ecusonul echipei voluntare apare o… ancoră! Probabil blazonul familiei primarului mariner de șes Pandele. Mă așteptam să văd alături și microfonul de… doar știristă al consoartei. Așa, gândindu-mă la pacea căminului (o fi castel?!) conjugal, nu-i exclus să constatăm curând că, după eșuatul canal București – Dunăre, se va pune mistria de început a noii legături dintre posibilul iaz ce scaldă Voluntariul și fluviul sfânt, ce doar pe la Viana se cântă că ar fi… albastru!

Editorial educativ Cornel Dinu. Strânge hățurile echipei, Viorele! Că încă mai bântuie prin catacombele Palatului Domnesc de lângă teren duhuri de dihonie domnească…

Sâmbătă, la Ploiești, Chindia a evoluat mai mult în surdină în fața Gazului Metan din Mediaș. Am date că lucrările de reamenajare a stadionului de lângă Palatul Domnesc din Târgoviște ar fi în grafic. Primarul Stan și oamenii săi sunt zilnic pe șantier. Ceea ce, în urbea nobilă a copilăriei mele, cu mici excepții – construcția „Arsenalului” devenit „Fabrica de Utilaj Minier” -, nu s-a mai întâmplat din vremurile Domnitorului Petru Cercel. „Cercel” pentru că purta o perlă în ureche, după moda curții franceze și nu belciuge ca atâția troglodiți inculți (dacă e pleonasm, cu atât mai bine!) de astăzi. Mutând capitala Țării Românești de la Curtea de Argeș la Târgoviște în 1584, a refăcut și a mărit, cu arhitecți genovezi, Curtea Domnească și a ctitorit superba Biserică Domnească.

Ca în mai toate ctitoriile valahe, când ceva crește, altceva scade. Permiteți-mi comparația cu jocul băieților lui Viorel Moldovan, ce pare în suferință. Jocul, nu antrenorul… Nu tu presing cum ne obișnuise, nu simplitate și eficiență în strângerea defensivei, ca și în deschiderea agresivă pe posesie și pe atac. Oaspeții au condus după singura respingere a bravului, până acum, portar Aioani, la șutul lui Olaru, în picioarele lui Buș. Și numai Providența le-a adus un punct jucătorilor târgovișteni în majoritatea lor, la capul surprinzător al stoperului Pițian după un corner din minutul 86. Strânge hățurile echipei, Viorele! Că încă mai bântuie prin catacombele Palatului Domnesc de lângă teren duhuri de dihonie domnească…

Editorial educativ Cornel Dinu. De la „Ordinul nu se discută, se execută!”, Vintilă a ajuns stăpân pe vestiar și, de acolo, pe teren

În ultima sâmbătă cu oră de vară, la Târgu Mureș, FCSB a făcut o veritabilă instrucție cu sibienii de la Hermannstadt. Ca în vremurile în care Steaua defila făcând scor în fața suratei „de garnizoană” ASA, conform axiomei militare „Ordinul nu se discută, se execută!”. Dar atunci ordinul venea de la superiori „grei” în grad și funcție, nu de la… mai mult papagali cu intenții hilare, ca în zilele noastre. Acum n-a mai fost ordin, ci doar supremație în joc a echipei bucureștene. „Îngerul porții” Vintilă lăsând să se înțeleagă prin discursul simplu și bine articulat că-i stăpân acum în/pe vestiar. Și de acolo, pe teren, unde, după prima înfrângere, are o serie de șapte rezultate pozitive. Echipa și-a dominat adversarul, și-a creat ocazii clare și a scos la rampă un Coman năucitor prin cele două goluri reușite și tot atâtea pase de gol ce au „scris” tabela de scor. Reamintindu-ne prestația de excepție din finalul jocului, atunci când a intrat pe teren, cu tineretul Angliei, în iunie, la Cesena. Când tot cam singur a „scris” decisiv istoria partidei prin cele două goluri care au trimis Albionul înapoi în Insulă.

Evoluția „hermanstadzilor”, dacă tot vrem să ne hlizim, este la fel de plată, de plictisitoare și de neinteresantă ca și discursul obsedantei noastre neșanse de președinte Iohannis. Chiar și cu intonațiile voit teatrale prin care ne terorizează și mai mult de ceva timp. Reamintind blestemul, parcă, al unor înaintași celebri: „Nenorocul este destinul nostru!”…

Editorial educativ Cornel Dinu. Pițurcă s-a întors la Craiova cu un praz verde, dar va mai curge Jiul mult și lent până când va mai poposi titlul în Bănie

Duminica trecerii la ora de iarnă a început la Clinceni. Pe un stadion rebrenduit de 5.000 de locuri, într-o suburbie a Bucureștilor cu același număr de locuitori! Un fel de „heim” (acasă) german, numai că acolo toată suflarea vine la jocurile propriei echipe, nu ca la noi. Sosirea Craiovei, anunțată prin portavoce și clopoței, a adus câteva sute de privitori în refăcutele tribune și chiar ceva fotbal. Chiar și un avionaș neaoș a zbârnâit pe deasupra la startul meciului. Ce bine ar fi fost pentru țară și neam dacă era un urmaș al Messerschmittului de altă dată…

Bănia lui Pițurcă a controlat disputa, pare în progres față de prestațiile anterioare, și-a creat ocazii (șapte!), din care trei mari, dar s-a întors acasă doar cu un praz verde din cei trei puși la bătaie. Are atcanți, dar atâta timp cât cel mai periculos a fost… stoperul Bălașa (!), la faze fixe, va mai curge Jiul mult și lent până când va mai poposi titlul în Bănie.

Editorial educativ Cornel Dinu. Astra a „luminat” la Botoșani prin „frații de talent” Budescu și Alibec, dar și prin… „cneazul” Lazăr!

În creștere a forței de joc s-a dovedit și Astra la Botoșani. Numai că „frații de talent” Budescu și Alibec, care s-au servit reciproc avantajos la golurile ce le-au adus victoria, sunt mult peste „oltenii” Ivan, Roman și Mihăilă. „Desenează” unul pentru celălalt în careul advers și odată ajunși în fața porții nu iartă.

Cum au făcut și în partida de la Botoșani, de foarte bun nivel în ceea ce privește ritmul, angajamentul și numărul situațiilor de a înscrie realizate de ambele distribuții. Numeroase și cele ale gazdelor, dar oprite inspirat și cu siguranță de portarul „ploieștenilor-giurgiuveni”, Lazăr. Nu un „Lazăr de la Rusca” în intervenții, ci mai degrabă, prin tot ce a făcut între buturile Astrei de ceva timp, un demn purtător al numelui marelui cneaz al Serbiei Lazăr Hrebeljanovici (Lazar Hrebeljanović 1329-1389), venerat ca un sfânt de Biserica Ortodoxă Sârbă și un erou în poezia epică sârbă, chiar și învins la Kosovo Polje de Murad I, tatăl lui Baiazid Fulgerul.

Editorial educativ Cornel Dinu. „Câinii” au câștigat meritat thrillerul din „Groapă”, dar gâtuiți de panică

Și seara s-a încheiat cu un veritabil thriller în „Groapa” din Șoseaua „Ștefan cel Mare”. Trei sferturi din timpul de joc pe teren a fost doar Dinamo. Condus admirabil prin pase și șarje de cel mai bun mijlocaș român al momentului, Dan Nistor, care putea tocmai în acel minut 70, de oprire a mușcăturilor „câinilor”, scăpat singur spre poarta lui Căbuz, să răpună definitiv, dacă marca, Viitorul lui Hagi. A tras în portar și „haita” s-a prăbușit. Și în loc de 4-0, constănțenii au marcat repede de două ori, apropiindu-se la un un gol. Final dramatic, cu căderi și ridicări udate cu apă vie de basm ispirescian în ambele tabere.

Trăgând parcă mai mult aer de joc în piepturile presate, dinamoviștii au părăsit „azilul” din propriul careu, au trecut centrul terenului prin pase destul de sigure, făcându-și aliat fluierul de final al arbitrului Radu Petrescu. Au învins meritat, dar și gâtuiți de panică. Și-ar fi putut țintui privirea din nou în pulberea eșecului dacă soarta le era iarăși potrivnică.

Editorial educativ Cornel Dinu. Dane, întreabă-te măcar acum dacă n-ai și tu o parte de vină…

Una dintre alintatele federației paralelă cu fotbalul… federația, nu alintata… CFR Cluj, s-a „înfrânat” în jocul cu Iașul de la Botoșani. Deși i s-a făcut hatârul să nu evolueze în Copou, ci la Botșeni, invocându-se chichițe birocratice defavorabile ieșenilor, împrumutate parcă din toanele Coanei Chirița… Cârcotașul Dan Petrescu și-a scos iarăși la vedere meandrele, intrând pe teren cu doar trei jucători care au evoluat la Rennes, cu câteva zile înainte. E prea agățat de pragul banilor ca să simtă realitatea omogenității și consecvenței ca singurele imperative ce aduc prestații de calitate pentru echipa pe care o conduce. Doar jonglerii de formule de echipe și vorbe acuzatoare pentru alții, nimic autocritic despre el. La cât a fugit de carte, după minge bine-nțeles, nu poți să-i ceri să fi auzit măcar de principiul filozofic german al lui „ICH” (EU), aprofundat cel mai aproape de timpul nostru de Martin Heidegger. Adică în toate ce ni se întâmplă trebuie să plecăm în a judeca și a ne judeca de la „EU”! La superioritatea de caverne pe care o afișează, sunt convins că dacă numai i se va pronunța cuvântul Heidegger, ar răspunde dezarmant „Ce-i asta,vreo bere?”…

Firescul dialog cu tine însuți, coane Dane, în care să te întrebi dacă nu cumva greșești și tu în alegerea unor jucători sau în conținutul pregătirii, nu se simte că ar exista la tine. Sau că ultimul meci câștigat în deplasare, în amărâtul nostru de campionat, a fost tocmai în august, 4-1 cu Chindia „aclimatizată” la Ploiești! Ai fost și acum, la Botoșani, foarte aproape să târâi un punct în orașul care l-a avut pe marele prestigidator cu mingea la picior Ivansuc. Un semn că ar trebui să-ți schimbi gândirea, bătând deja în 50 și ceva de ani, ți l-a dat golul înfrângerii, primit ghinionist de Arlauskis. Am o uzură mult mai mare decât cei 70 și ceva de ani în care bat, dar îmi prind cu siguranță bichonul Margo când dă să-mi treacă pragul, nu ca nefericitul tău portar! Gândește-te că ți se mai întâmplă, că greșelile celui mai constant jucător al tău până acum, și de mare siguranță, Arlauskis, nu sunt întâmplătoare. Și întreabă-te măcar acum dacă n-ai și tu o parte de vină…