Editoriale

Editorial emoționant Daniel Șendre, despre cum îl ajută Dumnezeu pe Salah să se vindece. “Și Mo a plâns din nou”

29.05.2018 | 09:11
Editorial emotionant Daniel Sendre despre cum il ajuta Dumnezeu pe Salah sa se vindece Si Mo a plans din nou

S-a vorbit foarte mult înaintea finalei UCL, Real – Liverpool, dacă Salah a respectat sau nu postul sfânt impus de Ramadan. Adevărul însă nu-l știe nimeni, în afară de Salah însuși și câțiva oameni din staff-ul lui Liverpool.

Ramadanul este a noua lună a calendarului Islamic și marchează perioada postului obligatoriu pentru toți musulmanii, în care aceștia trebuie să se abțină total de la mâncare și băutură, printre altele. Nu au voie să bea nici măcar apă, așadar.

Postul reprezintă unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului și este respectat cu sfințenie de către musulmani, care îl consideră un timp al reflecției spirituale, în care au ocazia să devină mai buni și mai devotați credinței lor. Sunt momentele în care se simt cel mai aproape de Dumnezeu, de aceea urmează Ramadanul cu bucurie.

Alegerea lui Mo Salah

El poate fi încălcat în condiții speciale și numai cu acordul Imamului. Una dintre acestea este atunci când călătorești mai mult de 5 zile. Salah o îndeplinea. Jucătorii lui Liverpool au plecat în cantonament în Spania, apoi s-au îndreptat spre Kiev pentru finală.

Ruben Pons, fizioterapeutul cormoranilor, a dezvăluit pentru un radio spaniol că Salah va întrerupe postul vineri și sâmbătă, în ziua finalei. “În timp ce ne aflam la Marbella, nutriționistul a stabilit un plan împreună cu Mo”, a declarat Pons pentru Cadena SER. “Mâine și în ziua finalei acesta nu va fi respectat, așa că Ramadanul nu îl va afecta”. 

Musulmanii au voie să mănânce și să bea numai înainte de ivirea zorilor și după ce apune soarele. Planul se referă exact la acest lucru, trebuie să știi ce să mănânci pentru a-ți asigura energia pentru tot parcursul zilei, fără a-ți stimula însă senzația de sete, care ți-ar transforma devotamentul în chin.

Dar Klopp n-a confirmat informația. Chestionat de jurnaliști la conferința de presă dinaintea finalei, antrenorul lui Liverpool a refuzat chiar să vorbească despre subiect. “Religia este o chestiune privată. N-am nimic de comentat în legătura cu acest lucru. Vă pot spune doar că Mo e plin de forță la antrenamente, exact așa cum trebuie să fii înaintea unei finale. Veți vedea asta pe teren” 

A fost însă doar o încercare de a-i reasigura pe fanii îngrijorați.

Când era la Chelsea, Salah a dezvăluit un tablou ușor diferit. “Ramadanul a fost un pic mai dificil, din cauza faptului că am avut câte două antrenamente pe zi, iar afară era cald. Nu aveam voie să beau apă decât după ora 21:30. Însă sunt obișnuit cu asta. Nivelul de energie scade pentru a doua ședință, dar Ramadanul înseamnă mult pentru mine, așa că mă simt foarte bine și sunt fericit”. Pe lângă cele două antrenamente la Chelsea, Salah a jucat toate meciurile programate în Ramadan.

Salah si Mane isi respecta cu sfintenie religia chiar si pe terenul de joc
Salah si Mane isi respecta cu sfintenie religia chiar si pe terenul de joc

Musulmanii din vestiarul lui Liverpool

Salah este un musulman devotat. La fel și colegii lui de echipă, Mane și Can. Asta înseamnă că cei trei se roagă de cinci ori pe zi și respectă ritualul spălatului chiar și înaintea meciurilor. “Venim cu câteva minute mai devreme în vestiar, tocmai pentru ca ei să fie gata pentru a intra pe teren”, a dezvăluit Klopp la un moment dat. “Mo este un ambasador perfect pentru Egipt și pentru lumea arabă, în general. E un om extraordinar, plin de bucurie, de dragoste și prietenie, într-o lume în care ne străduim să înțelegem nenorocirile care se întâmplă în jur”. 

Am adăugat acest pasaj ca să înțelegeți cum privesc lucrurile cei de la Liverpool și cât de respectate sunt valorile fiecărui individ din grup. “You’ll never walk alone” at it’s best, practic.

Semnul primit de la Allah

Momentul in care Sergio Ramos il accidenteaza pe Mo Salah in finala Ligii Campionilor Real Madrid Liverpool 3-1
Momentul in care Sergio Ramos il accidenteaza pe Mo Salah in finala Ligii Campionilor Real Madrid Liverpool 3-1


 

În minutul 30 al întâlnirii cu Real, Salah cade după o încleștare cu Sergios Ramos și părăsește terenul în lacrimi. Lângă el e fratele său musulman, Sadio Mane, care îi vorbește în permanență. Islamul în perioada Ramadanului, mai mult decât în restul anului, e despre dragoste, prietenie, căldură sufletească și acceptare.

Indiferent dacă a întrerupt postul sau nu, Salah a primit cu recunoștință tot ce i s-a întâmplat. Lacrimile nu erau de durere și nici de regret, erau lacrimi de bucurie pentru lecția venită dinspre Allah, pe care trebuia să și-o însușească. Asta să-i fi șoptit la ureche Mane!? Accidentarea a fost un semn al cărui sens în profunzime îl cunoaște doar el.

Apropierea de divinitate este și calea egipteanului spre vindecare

Pentru restul lumii, Ramos este un individ detestabil. Pentru Salah însă, Ramos a fost doar parte a lucrării divine, față de care jucătorul lui Liverpool nu are niciun resentiment, dimpotrivă, probabil ca Mo l-a îmbrățișat dacă s-au mai întâlnit pe holuri la final. Psihic, Salah s-a videcat chiar în secundele de după ce a fost pus la pământ, așadar, zbaterea e doar pentru ceilalți, care încă nu s-au pus de acord în privința modului în care ar trebui catalogat spaniolul. Un individ detestabil sau doar un jucător care și-a făcut treaba pentru echipă!? A vrut sa-l accidenteze sau nu? Demonii judecății pământene imperfecte sunt în noi, nu în Salah, pe care credința l-a eliberat de povară.

Și din punct de vedere fizic, vindecarea va veni la fel de ușor pentru fotbalistul cel mai în vogă al planetei. E ceea ce nu înțeleg ateii. Un om profund religios nu e niciodată singur. Rănile lui sunt alinate de divinitate, mai devreme sau mai târziu, în deplină conformitate cu planul pe care Dumnezeu îl are cu el. La nivel psihologic, credința este un aliat esențial în fiecare bătălie pe care omul religios o poartă, chiar și aceea cu el însuși, pe care cei fără un Dumnezeu o pierd cel mai des. Iar psihicul face minuni inclusiv în lupta cu boala, spun medicii. Deci știința, nu eu!

Egipteanul Mo Salah nu rateaza nicio ocazie sa multumeasca Divinitatii pentru golurile sale
Egipteanul Mo Salah nu rateaza nicio ocazie sa multumeasca Divinitatii pentru golurile sale

Pentru orice om credincios, totul va căpăta sens la final, când va afla răspunsurile pentru toate câte i s-au întâmplat în mai multe minute 30. Dacă Dumnezeu există, răul, oricât de greu ar fi de acceptat, are un sens și el. Asta îți vor spune toți cei care cred că în spatele capodoperei reprezentată de lume și viață se află un artist: Dumnezeu!

Federația din Egipt a anunțat că accidentarea lui Salah nu este una foarte serioasă, așa că vedeta lor se va alătura lotului naționalei pentru World Cup. Nu oficialii, ci medicii despre care vorbeam au dat asigurări că acesta va fi prezent pe teren din minutul 1 al primului meci de la Mondial.

Iar Salah a plâns din nou, probabil. 

Tags: