Editorial european Cornel Dinu. Să-i dăm Cezarului Dan ceea ce merită! „Goliatul” Celtic nu e, totuși, „fantoma din pădurea Andronache” de care s-a speriat, dar a trecut Vergil. Și să avem „Șkoda” de „olteni”…

Am ascultat prima dată „You’ll Never Walk Alone” la Liverpool, pe „Anfield”, în octombrie 1971, într-un joc din Cupa Campionilor Europeni, cum se numea Liga Campionilor atunci. Impresionant! Acorduri de catedrală! Cor „molto maestoso”. Ca și în acest an la Madrid, în iunie, cu Tottenham, ca și acum, la Istanbul, împotriva lui Chelsea. Cuvintele înseamnă atașament, încredere, respect necondiționat și peste timp față de acest club și oamenii săi care i-au scris istoria… „Nu veți fi singuri niciodată!”…

Editorial european Cornel Dinu. Să-i dăm Cezarului Dan ceea ce merită! „Goliatul” Celtic nu e, totuși, „fantoma din pădurea Andronache” de care s-a speriat, dar a trecut Vergil. Și să avem „Șkoda” de „olteni”…

Nu știu dacă se va întâmpla vreodată așa ceva la noi. Nu numai când ar fi vorba de un club de fotbal. Cu excepția unor singulare sărbători naționale. Schimbate după cum ne-au dictat mai marii lumii din zona noastră aiuritor de blestemată. Când ne mai aducem aminte de înaintași, uitând imediat sacrificiul făcut pentru noi chiar de a doua zi. Mai tot comportamentul nostru actual aduce a prea mult… „aia a mă-sii!”… Așa cum i-a anunțat motivul plecării, la începutul secolului trecut, arhitectul german Majestății Sale Carol I, după ce făcuse atâtea clădiri minunate în centrul Bucureștiului.

Știm, se-njură pe multe stadioane ale Sudului european. Dar ca la noi, cu atâta imaginație malefică, imposibil! Venindu-mi imediat în minte chiar „distractivul” ciudat, greu de justificat ca jignire, „…ie la toți!”. Care, chipurile, nu convine și supără ultrașii noștri fără de lege. Pare de neînțeles așa ceva. Pentru că, după cum se practică și se spune din vremuri de demult, acest deformat act sexual n-ar fi o jignire sau o pedeapsă, ci chiar o… desfătare! Desigur, de harem sau de saturnalii romane…

De la „Faceți loc, vin Câinii Roșii”, la „..ie” la toată lumea!

Să ne aducem aminte că „Nova Guardia” dinamovistă preluase și cânta versuri onorante mai vechi, din 1983: „Noi mergem pe marile stadioane cu steaguri, eșarfe și flori / Noi suntem galeria echipei campioane / Noi suntem galeria echipei Dinamo București!”. Decent, frumos, nu-i așa? Sau „Faceți loc, vin Câinii Roșii, / Frați de sânge și onoare! / Faceți loc, vin Câinii Roșii, / Trupa din Ștefan cel Mare!”, cu refrenul arhicunoscut „Fie vreme buna, fie vreme rea, / Câini până la moarte și dincolo de ea!”, al lui Mircea Rusu, de la sfârșitul anilor ’90. Trebuie, și vreau!, să amintesc aici și de cele două imnuri ale Rapidului și Universității Craiova pe versurile regretatului imens poet Adrian Păunescu. În antiteză totală, acum „…ie” la toată lumea!, „Dinamo (Steaua, Rapid, Craiova, puneți ce nume vreți!) suntem noi!”, „Venim, venim și vă măcelărim!”, „Pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor!”… Și mă opresc cu schingiuirea verbală a tradiției de toleranță și respect minim pentru adversari, siluire chiar la care suntem condamnați să asistăm acum pe stadioanele noastre. Mi-e rușine că s-a ajuns până aici! Vouă, bieți nimiciți ai sorții decadente din lume, ce ne-a contaminat, nu vă e?! Întrebare redundantă oricum…

Nimeni din statul nostru, atât cât a mai rămas din el, nu întreprinde nimic reparatoriu. Așa cum s-a acționat în statele occidentale împotriva fenomenului ultrașilor huligani după incidentele din 1985, de pe „Haysel”. S-au adaptat și creat legi noi, drastice și fără tocmeală. Imediat răul din om a fost înfrânt și acum e liniște pe stadioanele lor. Sper în deșert că vor apărea atitudini măcar în scris ale seniorilor din presa nostră în acest sens. Semn că nu asistă și ei indiferenți la acest flagel. Și din partea celor implicați direct în fotbal, că nu ascund asemenea mizerii sub preșul indiferenței. În van! Se stă cu acest gunoi comportamental chiar la masă. Știu, simt, predic derizoriu… Cerând simț civic, toleranță, domnia legii și a ordinii când în jurul nostru se propagă ură, dezbinare, invidie, promiscuitate politică, expectativă nimicitoare, supunere în fața absurdului.

Credința este bucurie, tutto il resto e noia…

Totuși, la câteva minute după ce am ascultat din nou cu invidie că la Liverpool fotbaliștii „nu vor fi singuri niciodată!”, am regăsit lumina că poate să ne fie și nouă mai bine. Deocamdată pe RAI, unde urmăresc de fiecare dată când sunt mari sărbători creștine, la miezul zilei, mesajul papal „Urbi et orbi”. La noi, în același moment, la știrile de pe mai toate canalele TV, ni se propagă acum răul degradării umane, parcă „sine die” de la Caracal. Și Sfântul Părinte Francisc, de la fereastra apartamentului papal, aprindea în vorbe simple lumina speranței de bine, ca de fiecare dată, către lumea întreagă. „Credința este bucurie” (gioia). Singura care poate învinge a naibii plictiseală, ceața și mizeria umană (maledetta noia, nebbia e miseria umana). Imediat mi-a venit în minte versul celebrului cântec al lui Franco Califano (a stat și el vreo opt ani la „izolare” pentru „respectul” față de ordinea feudală a „oamenilor de onoare”), numit simplu „Tutto il resto e noia”… Desigur, altă poveste!

De reținut că plictiseala, ceața și mizeria umană sunt un blestem (maledizione). Și că la noi nu e „mafie”! Așa cum se acuză și în fotbal, de ani buni, din necunoașterea fenomenului. O mică asemănare ar fi. E o asociere și la noi în vederea comiterii de infracțiuni. Dar fără rădăcini de protecție feudală. Și mai ales fără sacrificiul vieții în păstrarea onoarei. La noi este furat în mod direct statul, chiar prin cei care sunt puși să-i păzească avuția. Se întâmplă asta de vreo 30 de ani. Iar la ei, averile nejustificate au fost confiscate încă de la mijlocul anilor ’50 prin legea inițiată de primul-ministru, democrat-creștinul Alcide De Gasperi. Și s-au confiscat și de curând averi de vreo 30 de miliarde! Iar legea anti-mafia a umplut închisorile din Italia după 1990.

A doua „descălecare” a lui Dan în Gruia a făcut uitată catastrofa Dudelange

Dar să ne întoarcem în Românica noastră cea de toate zilele. Se poate spune că față de anul precedent cluburile noastre reprezentative sunt în progres. CFR-ul s-a calificat în ultima fază a competiției campioanelor, la un „pas în doi” de grupe. În fața unui Celtic care n-a fost niciodată pe măsura calității wihskiului scoțian, dată (și) de vechime… A avut și acum fisuri, dar meritul lui Dan Petrescu este că, intuindu-le, a aruncat în cele două manșe o echipă pregătită și educată ce să facă pentru a se califica.

Digisport.ro

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

Deja în această a doua „descălecare” a sa la CFR am remarcat în evoluția din ultima lună a echipei sale valențe ale fotbalului de calitate ce se practică în Europa: așezare în bloc funcțional realist, bine sincronizat în dinamica compartimentelor, posesie sigură a balonului, premeditarea mijloacelor de construcție a jocului în terenul advers pentru finalizare, presing agresiv ce împiedică din fașă construcția incipientă a adversarilor. Și toate acestea i-au adus, pe merit, calificarea la Glasgow. Făcându-ne, așa cum suntem noi creați, să uităm în mare măsură de catastrofa de anul trecut cu Dudelange.

Șiretenia latină a „Bursucului” și „Goliatul” Celtic

Dan cunoaște nu numai fotbalul englez, în care a activat ani buni, dar și realismul dus la extrem din „calcio” încă de la Foggia lui Zeman, de la începutul anilor ’90. Știe să le îmbine acum în a-și struni echipa ca pe un bidiviu capabil să treacă, prin dresaj, de la trap la galop. Este un muncitor înnăscut, care trăiește pentru și numai din fotbal. Are și o șiretenie latină de luat în seamă. A știut să prezinte Celtic ca pe un colos, un Goliat ce nu poate fi răpus decât printr-un miracol demn de piatra micuțului David. Asemănător oarecum cu felul în care ieșea în relief când juca apărător. Fără a avea calități certe în acest sens, punându-și amprenta cel mai mult prin prin prezența surprinzătoare și eficientă în terenul advers. Ce-i drept, l-am mai ciupit destui în această întoarcere în fotbalul nostru, pentru ieșiri colerice pe marginea terenului și cam… primitive în conferințele de presă.

Acum să-i dăm Cezarului Dan ceea ce merită! Deși, ades, nu ne place cum vorbește, a dovedit că știe să-și facă aliate incontestabile cifrele tabelei de marcaj. De la început și până la finalul unui palmares, ele contează cel mai mult. A salvat, într-un fel, și bugetul clubului. Iar dacă își duce trupa în grupele Ligii mari, așează pe plus și visteria, nu numai imaginea. Oprind, poate, accesele de stăpân peste toate ale patronului discutabil din Gruia și upercuturile de descărcare ale acestuia ăncasate din când în când de sacul de antrenament Marian Copilu. Și pentru că nu e, încă… Minune!

Bine-venită sclipirea lui Panțîru, dar criza vechii strălucitoare „Steluțe” durează de câțiva ani!

Îngrijitorul Vergil i-a adus la picioare celuilalt stăpân declarat, la vedere spre deosebire de Neluțu ot Gilort via Cluj, una dintre fantomele ce se spune că bântuie prin pădurea Andronache în rol de echipă de fotbal, Mlada Boleslav. Care, în returul de acasă, și-a dovedit fără tăgadă precaritatea mijloacelor tehnico-tactice de joc. Greoi, lenți, imobili, fără înclinații tehnice, jucătorii din orașul care produce „Skoda” trebuiau să fie eliminați încă de la București. Dacă „fecesebecaliuța” n-ar fi în eclipsă aproape totală de calitate exprimată pe terenurile de joc în ultimul timp. Și criza vechii strălucitoare „Steluțe” durează de câțiva ani!

A fost bine-venită sclipirea nou adusului Ionuț Panțîru din finalul disputei, întrerupând chinul localnicilor de a se infiltra mai mult pe benzi pentru a materializa doar „hei-rup”-ul ce-i putea aduce în careul advers.Numai că toate centrările ce se doar voiau „covrig”, ca ale lui „Onei” Pârcălab al nostru, sau „banane” marca Manfred Kaltz, au nimerit mai mult mașina-reclamă din spatele porților! Ducându-mă cu gândul la tunurile și tancurile ușoare „Skoda” achiziționate cu șperț grosier de Carol al II-lea pentru dotarea armatei noastre prin 1930 și care nu ne putea duce decât la dezastrul de la Cotul Donului, din Al Doilea Război Mondial. Iar pentru că „Skoda” în cehă, pronunțat „Șkoda”, înseamnă… „milă” (!), să ne bucurăm cu măsură că am trecut peste o „milă” de echipă, Mlada Boleslav. Certificând că în tururile preliminare de acceptare la masa bogaților, grupele cupelor europene, întâlnim mai mult echipe din lumea a treia fotbalistică a continentului. Ca și noi… Separare făcută cu cinism (și) în fotbal de bogații lumii, de ceva timp.

Perorațiile „post bellum” că se putea califica Craiova chiar la Atena țin mai mult de tradiționalul „dacă și cu parcă”

Adevăr valabil și pentru Craiova. „A.E.K.” e o societate mult mai înstărită decât aceea a foștilor bani ai Olteniei. Dar care, neavând niciodată „cincinale” și „bogății ale solului și subsolului”, a știut să se descurce mereu din… „învârteli” a la Greția. Ca și acum, calificându-se încă de la Craiova și lăsându-l pe marele meu prieten oltean Alin Buzărin, dar după regretații prea timpuriu plecați Nelu Oblemenco și Petrică Deselnicu, fie-le țărâna ușoară, cu… buza umflată chiar după primul joc. În rest, perorațiile „post bellum” că se putea califica Craiova chiar la Atena țin mai mult de… „dacă și cu parcă”, tradiționale în a explica orice eșec al nostru.