Mai multe voci din poliție invocă cazul recent al înjunghierii unui elev de 13 ani la o școală din Mioveni, județul Galați, pentru a justifica modul în care polițiștii din Ilfov i-au controlat pe elevii de la Școala Gimnazială nr.1 din Jilava.
Marți, la o școală gimnazială din Mioveni, județul Galați, în urma unui conflict izbucnit între doi copii de 13 și 14 ani, cel din urmă ar fi scos un briceag și și-a înjunghiat colegul de mai multe ori. Copilul înjunghiat a fost transportat de urgență la spital, unde este internat în urma leziunilor provocate, iar elevul de 14 ani a fost dus la poliție, unde a dat declarații în prezența părinților, fiind lăsat să plece acasă până când anchetatorii vor stabili încadrarea faptei.
Acest incident, care ar fi putut avea un deznodământ mult mai tragic, a venit la doar o zi după ce publicația noastră a prezentat pe larg o acțiune de percheziție a polițiștilor de la IPJ Ilfov, Biroul Siguranță Școlară, la Școala Gimnazială nr. 1 din Jilava. Am prezentat această acțiune a poliției ca un abuz, atât prin atitudinea inspectorului Ionuț Harbuz față de copii, cât și prin faptul că polițiștii nu se prezintă și nu le explică elevilor care este scopul acțiunii lor.
La fel, am citat opinia părinților care au pus la îndoială eficiența unei astfel de acțiuni, în urma căreia copiii lor au fost mai degrabă speriați de polițiști și nu au căpătat încredere că aceștia au rolul de a-i proteja. De asemenea, am trimis o serie de întrebări Poliției Române prin care să aflăm care au fost motivele acestei acțiuni și dacă aceștia consideră că astfel de acțiuni sunt mai eficiente atunci când profesorii și părinții nu sunt implicați. În niciun moment nu am pus la îndoială că autoritățile nu pot organiza niciodată controale preventive în școală, doar că aceste acțiuni trebuie să țină cont de faptul că e vorba de copii minori, prin modul de abordare, prin explicațiile oferite.
Una dintre reacțiile pe care le-am văzut la materialul publicat de FANATIK a fost cea a unor părinți care s-au declarat de acord cu acțiunea polițiștilor, cel puțin la nivel de principiu, susținând că la școala unde învață copiii lor sunt multe cazuri de bullying, că sunt elevi care vin cu bricege și alte arme albe. După cazul de marți, cu elevul înjunghiat la Mioveni, una dintre reacțiile zeflemitoare a venit din partea Sindicatului Europol, care a ironizat faptul că publicația noastră, dar și marea majoritate a presei, a subliniat abuzul polițiștilor de la IPJ Ilfov.
„La o școală generală din Galați, polițiștii nu au mai apucat să facă “abuz” ca și cei de la Ilfov. (…) Așteptăm de această dată ca părinții să formuleze plângeri penale împotriva polițiștilor pentru că nu au desfășurat activități preventive cum au realizat colegii de la Ilfov”, a transmis Europol pe contul de Facebook. La fel, și pe pagina de Facebook „Polițiștii au umor”, pagina administrată de un poliţist și unde comentează mulți oameni ai legii, a fost făcută imediat legătura între cele două cazuri. „Acum înțelegeți diferența dintre “speriat de poliție” și “înjunghiat de un alt elev”??? Se vede și la domnii psihologi, ziariști șamd.?!! Asta e traumă, nu că merg polițiștii în școală!”, au titrat aceștia.
La fel, în cazul prezentat de noi, “polițiștii cu umor” critică întreaga presă pentru modul în care a abordat subiectul și invocă protocoalele de colaborare între școli și birourile pentru siguranță școlară ce ar permite astfel de „acțiuni preventive”, pe care le justifică susținând că la școala din Jilava există mai multe dosare penale pentru portul de arme albe. Aceeași poziție a avut și șeful Europol, Cosmin Andreica, care a declarat pentru „Adevărul” că școala este una cu probleme, doar în ultima luna fiind înregistrate trei dosare penale.
În ce privește aceste justificări, potrivit surselor noastre, la această școală există un singur copil problemă, de el fiind legate toate aceste dosare penale. Atât părinții, cât și conducerea școlii cunosc acest caz și au făcut nenumărate plângeri la poliție, toate fără niciun rezultat. Acum, o situație creată tocmai prin inacțiunea autorităților, este folosită drept justificare pentru un control în întreaga școală, dovadă este faptul că polițiștii nu și-au explicat acțiunea astfel în ziua perchezițiilor și nici după, nici față de conducerea școlii, nici față de părinți. Mai mult, în ziua perchezițiilor, acest copil nici măcar nu a fost la școală, lipsind toată săptămâna.
Mult mai gravă este însă atitudinea de a lega acțiunea polițiștilor de la școala din Jilava de înjunghierea care a avut loc în școala din județul Galați. Atât domnul Cosmin Andreica, care s-a dovedit o persoană inteligentă și implicată în multe din problemele cu care se confruntă polițiștii, și la care am apelat în repetate rânduri, cât și alți polițiști care au corelat cele două cazuri, în niciun moment nu prezintă cazul din Galați drept un eșec al Poliției. Asta deși Serviciul Siguranță Școlară a fost înființat în urmă cu doi ani, și a fost nevoie de un an întreg pentru ca această direcție să vină cu un regulament de funcționare. Dar acum, printr-o eroare logică “post hoc”, un abuz al poliției este folosit pentru a acoperi o posibilă greșeală a aceluiași serviciu, fiind sugerat că acest incident a avut loc din cauza faptului că acolo polițiștii nu au putut organiza controale inopinate în școală.
Siguranța copiilor în școli este un subiect de interes pentru întreaga societate, și de aceea am salutat înființarea Serviciului Siguranță Școlară încă din momentul când era doar un proiect de lege. Ceea ce ne dorim însă nu este doar înființarea unui nou birou, ci ca acesta să fie și eficient în combaterea acestor acte de violență. O dezbatere partizană, emoțională, unde psihologii sunt ironizați pentru că susțin necesitatea unei intervenții coordonate a mai multor instituții ale statului în cazurile problemă nu este doar lipsită de onestitate intelectuală, dar riscă să deraieze oportunitatea unui demers al cărui scop declarat este siguranța copiilor noștri în școli.
La fel, cum nicio instituție sau politician din România nu a ieșit niciodată public să-și asume vreo eroare, marea majoritate a reacțiilor polițiștilor, au existat și excepții, pare să fie una în care își apără colegul prezentând acest tip de controale inopinate drept un panaceu împotriva violenței în școli. Dacă așa este, ar trebui să explice opiniei publice de ce acesta este singurul mijloc prin care ei pot asigura protecția elevilor, de ce nu pot polițiștii acționa împreună cu profesorii, cu părinții, dar și cu alte instituții alte statului în cazuri punctuale, ale elevilor cunoscuți cu antecedente. De ce este preferabilă o astfel de strategie în locul uneia în care polițiștii caută mai degrabă încrederea copiilor și încearcă să afle de la aceștia cine sunt cei care îi amenință. Sau, la fel, să spună care sunt garanțiile pe care legea le oferă suspecților și care ar trebui abandonate pentru ca polițiștii să poate asigura siguranța elevilor.
Fără aceste nuanțe și argumente, bazate pe expertiză și dovezi empirice, legătura dintre cele două cazuri este doar un exercițiu de PR, prin care un abuz al unui polițist este folosit pentru a acoperi posibilele greșeli ale altor polițiști.