“Să nu înţelegi ce e Halep sau ce face Hagi înseamnă să fii prost!”

Marius Mitran   
în Stiri sportive
27/12/2017, 12:46
“Să nu înţelegi ce e Halep sau ce face Hagi înseamnă să fii prost!” GALERIE FOTO

Am depăşit un sfert de veac de muncă. Am fost profesor de limba română, pentru că asta mi-e calificarea. Pe vremea când am început să muncesc, România era socialistă şi condusă de Ceauşescu. Suplineam o catedră la o şcoală generală şi eram absolut sigur că niciodată Ceauşescu nu va cădea sau, când va fi să cadă, regimul comunist va continua să ne dirijeze vieţile. Nu aveam, aşadar, vreo speranţă.

Dar aveam nişte repere. România însemna mult pentru mine şi nu doar pentru mine. Comunismul de asta a şi dispărut, în cele din urmă, tocmai pentru că România însemna mult pentru noi toţi. Şi atunci când i-a fost cel mai greu, oamenii, strada au salvat-o.  Biletul Zilei

Decembrie 1989 a închis o carte şi a deschis televizorul. Capitolele turbulente, cele mai multe rele şi gri din anii de atunci au lăsat, totuşi, loc şi unor pagini clare. Povestea Guadalajarei, Cupa Davis, adică Salatiera lui Ilie şi Ion, Ozon, Dobrin, Balaci, Sevilla 1986, Duckadam, Lăcătuş şi Balint, fraţii Nunweiller, Patzaichin Ivan şi Nadia şi apoi alte câteva zeci de nume mari, Virginia Ruzici, Gaţu, Gruia. Să ne oprim însă. Sunt prea mulţi uriaşi. Dar ideea e clară: societatea noastră a supravieţuit prin sport, patriotismul s-a învăţat şi acolo, cu faptele lor, care erau şi ale noastre. Împărţeam cu toţii ceva foarte înalt şi foarte intens.

Cum spuneam, treptat, cărţile s-au închis. Au fost înlocuite de televizoare şi de personaje, nu de eroi. Eu însumi, după 20 de ani de presă scrisă, am apărut pe unele ecrane. „Replay” a fost o astfel de poveste, una din multe altele. Am descoperit în toţi aceşti ani realizatori excepţionali, oameni care treceau sticla, cum se zice, care încântau şi încă mai încântă. Oameni care se pricep nu doar la sport, la fotbal, dar înţeleg viaţa şi felul nostru de a fi. Nu despre ei este însă acest text, ci despre ură. Pentru că în acest timp am văzut că ura e un motor tot atât de puternic ca şi dragostea.

La început, unii oameni din presă vedeau altceva decât alţi oameni din presă. Ziariştii de talent cu care împărţeam pagina de ziar nu mai tremurau la desprinderea Nadiei de pe bârnă, ca în adolescenţa lor, ci îi făceau deconturile celei mai mari sportive a lumii. Lui Hagi i se numără banii şi meciurile câştigate. Simonei Halep i se deşiră gesturile, e judecată zi de zi pentru tot şi pentru nimic. Nici ea şi nici Gică nu mai sunt români, sunt un soi de trişori, în orice caz nici ei şi nici Ilie sau Ion nu se mai ridică la standardele necruţătorilor din presă sau de pe net. Din spatele unui laptop, ba chiar direct de pe telefon, uneori chiar din spatele sticlei televizorului, acolo unde impostura îşi trăieşte cei mai frumoşi ani, răutatea mânjeşte totul. Aşa îţi faci un nume, n’est-ce pas?

Marile clipe de glorie ale puţinilor mari sportivi, câţi au mai rămas, sunt tot atât de mari momente de ură nu doar ale anonimilor care le prelucrează şi le transformă în cuvinte fără să-şi asume nimic, nici măcar identitatea, dar şi ale unora care îşi închipuie că fac presă. Mi s-a spus că a face pe hater-ul e un mod de a te remarca. Poate. Dar a-ţi jigni puţinele valori care mai ţin acest neam laolaltă e josnic.

Ştiu, a fost Crăciunul, în curând vine Anul Nou. Să fim mai buni, nu? Se pare însă că nu mai e la modă să fii bun. Ca să fii bun, trebuie să fii rău şi, aproape inevitabil, prost.
E Crăciunul şi Simona a câştigat în Thailanda, Hagi şi-a strâns copiii pentru o proiecţie a României de mâine, Cristina Neagu e în sală deja, ea chiar se pregăteşte pentru Champions League. Afară nu e nici cald, nici frig, tot aşa îi e şi ţării noastre, nici bine, nici rău. Mă gândesc doar ce s-ar întâmpla dacă odată ajuns la Buenos Aires, l-ai întreba pe un argentinian dacă Diego Armando a fost un trişor dopat sau altceva.

Nu ştiu câtă dreptate avea Umberto Eco (torinez, juventin de-al nostru!) când spunea că „Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr.” Să nu înţelegi ce semnifică să fii numărul 1 mondial sau ce face Hagi la Academie înseamnă să fii, totuşi, deosebit de prost.

Închei. La noi, purtătorul de adevăr urăşte şi şi-a făcut un titlu din asta. De la opere alese va ajunge într-o zi la opere complete, atunci când va pune totul la pământ. Impostura şi nepriceperea lui sunt doar consecinţele urii. Gică, Simona sau Ilie nu de ură ar trebui să se teamă însă, ci de nemărginirea ei.

Închide ×