Editorial furibund Cornel Dinu. Întreb și eu partidele izolate de popor: „Cine-a pus rahat pe clanță? / Tu ai pus rahat pe clanță? / El a pus rahat pe clanță?”. Și răspund tot eu: „Toți ați pus rahat pe clanță!”

Visele sunt încă puțin explicate. Se știe doar că sunt plăsmuiri ale subconștientului uman. Puse în filmul somnului de conștientul care te preocupă de cele mai multe ori în clipa timpului. Sunt, în același timp, și secvențe de neexplicat ale plăsmuirilor cerebrale.

Editorial furibund Cornel Dinu. Întreb și eu partidele izolate de popor: „Cine-a pus rahat pe clanță? / Tu ai pus rahat pe clanță? / El a pus rahat pe clanță?”. Și răspund tot eu: „Toți ați pus rahat pe clanță!”

În viață poți avea întâmplări cu putere de premoniții, care te domină, ca amintiri ce de multe ori se împlinesc. Este iarăși puterea subconștientului, ce se poate transforma în realitate. Independent de noi, desigur, capacitați să le considerăm, deocamdată, ca simple coincidențe.

În decembrie 1999, cu ocazia „Jubileului”, am coborât pentru a doua oară în tezaurul Vaticanului. Purtat de profesorul Demetrio Marco de Luca, secretar particular al Papei Ioan Paul al II-lea, alături de două doamne, tare „reușite”, care conduceau Asociația de femei a Democrației Creștine.

Profesorul era și custode al tezaurului, mai avea și alte obligații asumate, pe care este mai bine să nu le amintesc… Dacă sunteți curioși, găsiți pe Google cu ce se ocupa la vedere… și se ocupă și acum… Președinte al comisiei paretetice mondiale de conlucrare a religiei cu cultura este doar un exemplu.

Digi24.ro

Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4 ani i-a dat de gol pe autori

Ei bine, într-un anumit moment ne-a prezentat două barometre care indicau energia… umanității! Despre care spunea că ar fi provenit din „Egipetul” primilor faraoni, unde ar fi ajuns din… spațiu! Ca și construcția vestitelor piramide…

Editorial furibund Cornel Dinu. Vaticanul estima înainte de 2000 că la începutul noului mileniu, acesta, este de presupus un eveniment cu putere de conflagrație mondială

Ne spunea profesorul Demetrio Marco de Luca, simplu, cu liniștea unui zâmbet astral pe chip, că la sfârșitul acelui mileniu, care a trecut deja, energia negativă a răului, ce o indicau barometrele, urma să fie mai mare ca oricând.

Ca o consecință, Vaticanul estima că la începutul noului mileniu, acesta, este de presupus un eveniment cu putere de conflagrație mondială.

După câteva ore, aflându-ne în micuțul apartament unde lucra profesorul, în palatul din Piazza Del Gesù al Democrației Creștine, locuit de primul ministru al Italiei după Al Doilea Război Mondial, Alcide de Gasperi, întrebat de una dintre doamne, din Lombardia (lovită crunt acum de pandemie), „ce mai știe Vaticanul”, cu același zâmbet luminat a răspuns „Doamnele mele, dacă Vaticanul va decide să spună tot ce știe, lumea va înnebuni…”.

Digisport.ro

Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut

Găsiți această secvență din filmul vieții mele la pagina 9 din ultima mea carte, „Misterele lui Mister”, publicată acum un an. Le-am spus încă de pe atunci multor apropiați despre această întâmplare. Cei mai mulți, nu dau nume, mi-au râs în nas că „bat câmpii”. Deși nu era vorba de mine…

Au fost și câțiva „luminați”, cu și fără „i” în față, de a căror prietenie sunt mândru, care, căzând pe gânduri, știind cât de mult s-a îndepărtat omenirea de ordinea sfântă a celor 10 porunci, au admis că „se poate”…

Editorial furibund Cornel Dinu. Nu este exagerată deloc sintagma „Al Treilea Război Mondial”

Apoi Demetrio Marco de Luca a avut un rol major în venirea Sfântului Papa Ioan Paul al II-lea în 1999 în „Grădina Maicii Domnului”, la București Și a mai trecut pe la noi de Luca, după anul 2000, de două ori în discuții superbe cu Patriarhul Teoctist, demn apărător al ortodoxiei.

Ei bine, acea premoniție a „luminatului” profesor am avut-o mereu în minte. Subconștientul „spunându-mi” că voi trăi așa ceva. Veritabilă cumpănă a civilizației umane, contaminarea cu acest coronavirus decimator este confirmarea intuiției care mă apăsa.

Un veritabil război, nu este exagerată deloc sintagma „Al Treilea Război Mondial”, fără tabere, dușmani sângeroși și aliați tradiționali sau de conjunctură, așa cum se obișnuise omenirea.

Un atac direct la ființa umană, fără deosebire de diversitatea pigmentului. Se comentează în fel și chip această conflagrație. Altfel decât devenisem obișnuiți.

Repet o apreciere ce am dezvoltat-o în precedentul editorial de pe FANATIK.RO, fără pretenție de explicație totală. Nesocotind natura, aceasta a lansat o particulă nimicitoare care să amintească omului cât este de plăpând, semănând moarte, dar și o imensă frică.

Ca un prim semn de atenționare și acceptabilă, chiar blândă, deocamdată, pedeapsă. Și mă opresc aici…

Editorial furibund Cornel Dinu. „Al Treilea Război Mondial” ne-a găsit mai periculos de nepregătiți ca niciodată

Cum ne-a găsit pe noi această pandemie, „Al Treilea Război Mondial”, este dureros de simplu de apreciat. Mai periculos de nepregătiți ca niciodată. Gândiți-vă că, după doar 10 zile de contact cu acest adversar (atenție, nu-i încă dușman!), cei mai vătămați, scoși din luptă, la noi sunt cadrele medicale.

„Ca la noi la nimenea!”, cum a apreciat directorul naționalei de fotbal din anii ’30, Virgil Economu. Făcându-mă și pe mine să-mi pun și să pun câteva întrebări. La care, dacă cei care ne-au condus și ne conduc ar fi răspuns altfel decât știm, nu ne-ar fi atât de rău acum.

Nu era, oare, mai bine ca deschiderea de după 1989 să fi fost altfel reglementată și controlată?

Adică, dacă am fi fost luminați, am fi prins firul istoriei împrumutând direct modelul britanic, cu „wighy” și „thory” cu sute de ani în urmă. Acum laburiști și conservatori.

Cum? Desigur, acum pare simplu. Comuniștii trecutului, care n-au fost comuniști decât cu numele, în fapt fiind socialiști, să fie un partid. Iar ceilalți, țărăniști, liberali, social democrați și toată „arca lui Noe” de partidulețe și partiduțe de sufragerie, un partid de opoziție de dreapta. Cum a făcut marele rege Carol I, impunând și acceptând doar două partide încă de la întronare: conservatorii și liberalii.

Dihonia trebuia anulată de la primul semn de contaminare. La noi nu ne-a fost sortit omul care s-o facă. Pentru asta era nevoie de un „despot luminat”! N-am avut… Așa ne-a vrut, iarăși, soarta. Să ne mistuim, având senzația că ne putem hrăni distrugând țara…

Și au distrus-o începând cu „Metoda Mebo”, de privatizare prin „cuponiadă”. A fost plimbat poporul, muncitor până atunci, cu covrigul unei „acțiuni” și mâncat doar de puțini ticăloși cu țara, numiți sfidător și cinic „băieți deștepți”

Dacă celor care ne fac rău le-am spus „deștepți”, celor care ne-au vrut binele, chiar dacă l-au reușit mai puțin, le-am dat cu tifla vorbei veninoase.

Bref, per total, n-au fost făcute reguli legislative noi, care să potolească instinctele de acaparare ale „râmnitoarelor” ființe cu îndoielnice trăsături umane.

Editorial furibund Cornel Dinu. Cum a stat românul cu curul dezvelit și la Răsărit, și la Apus după vânzarea de la Yalta

Altă întrebare: dacă s-au făcut eforturi mari și compromisuri riscante, mi-a fost dat să le știu!, ca să reprindem lumea pierdută în 1945, intrând în NATO și Uniunea Europeană, nu era normal ca după eforturile profesorului diplomat Vasile Pușcaș, cei care au venit la putere după 2005 să nu-l dea la o parte?

Și să-l lase să negocieze condiții de aderare favorabile țării în prealabilul semnării, în 2005, a tratatului de aderare?   

Având și capacitatea, și experiența necesară după ce negociase între 1992 și 1994, la Washington, reobținerea Clauzei națiunii cele mai favorizate!

Deși se putea anticipa repetarea practicii că „noi le-am dat grâul și ei, în schimb, ne-au furat petrolul”, cum a fost cu sovieticii după 1944. Numindu-ne „aliați”! Noi fiind, de fapt „prizonieri de război…

Cinism de putere prădalnică, la mica mare înțelegere cu alt „aliat de război” fără scrupule, Winston Churchill. Deci cârdășie de tâlhărie cu un „european” de la Apus.

Ar fi trebuit să fim puțin spus precauți după Malta din 2-3 decembrie 1989. Când iar s-au întâlnit un mai puțin „râmnitor” din Răsărit cu un mai „râmnitor” din Apus, aparent mai pașnici decât răpitorii din 1945, de la Yalta. Unde realmente am fost vânduți!

Și ne atrăseseră atenția ce-i cu ei versurile edificatoare, de după Yalta, ale subtilului Păstorel Teodoreanu: „Păstorel cel filorus / Stă cu curul spre Apus / Ca s-arate Apusului / Care-i fața rusului!”…

…Iar despre răul celeilalte posibile cuceriri, de la Apus, scria în aceeași notă: „Cu fața la Răsărit / Și cu curul dezvelit / Nu e greu de presupus / Ce-o să intre din Apus”…

Și adevăr grăit-a, răul din Răsărit ni s-a impus în 1945, iar după 1989 ni s-a importat mai mult răul de care Apusul voia să scape. Și l-am luat, deși putea să fie un nou dar otrăvit. Ceea ce s-a dovedit că a și fost.

Cât adevăr ce justifică realitatea că „Nenorocul este destinul nostru”, cum spunea Cioran. Dar și cu îngăduința noastră, conduși de inculți funcționali, ca în ultimii 20 de ani. Sau cozi de topor impuse și folosite și de Răsărit, și de Apus.

Desigur, un patriot competent, de talia diplomatului rasat care este omul politic adevărat Vasile Pușcaș, nu mai putea fi manevrat de nicăieri și a fost înlăturat.

Se distrusese o mare parte a industriei românești, acțiune antinațională declanșată de odrasla de cominternist Petre Roman, uns de la Răsărit prim-ministru, prin afirmația criminală ce convenea și Apusului: „Ce industrie, un morman de fier vechi!”.

Editorial furibund Cornel Dinu. Șleahta din posturile administrative, mânată doar de practica celor „7F”: „Fură, Frate, Fără Frică, Formele Fie Făcute”

După 2005 s-a declanșat și războiul româno-român, cu implicarea unei justiții create obedient, încă din universitățile-ciuperci particulare. Care au produs și o șleahtă de „doctoranzi” cu lucrări „originale” copiate la xerox.

O excrescență a învățământului, ce a produs 45% analfabeți funcționali. Ce au ocupat posturile administrative gras plătite de la buget ca o adevărată „armată” de votanți de stânga sau de dreapta, cum era cazul la putere. Puțini mai „servind Cetatea”…

Mânați de practica celor „7F”: „Fură, Frate, Fără Frică, Formele Fie Făcute”. Formulă dată de un demnitar patriot. Da, mai sunt, dar prea puțini…

Dacă le amintești de sfințenia vorbelor lui Nicolae Aurelian Steinhardt, „Dăruind vei dobândi”, ce ar trebui măcar scrise pe frontispiciul tuturor instituțiilor statului, aceste cozi de topor care ne conduc în ultimii ani s-ar crede înjurate…

S-ar mai putea trece în revista scrisului o sumedenie de alte blasfemii politice ce ne este dat să le suportăm. Și ca posibile blesteme că nu știm să ne păstrăm binele… Dacă mai știm să-l creăm…

Surprinzător, râcâitorul în moravurile și „prințipurile” noastre vinovate, cu atâta umor suferind, nea Iancu Caragiale, are și o constatare sumbră, pornită parcă din hrubele „Năpastei” sale, valabilă și pentru ce ne dat și nouă să trăim acum: „Simț enorm și văz monstruos”… Nu-i exclus ca și această stare să-l fi făcut să-și impună surghiunul la Berlin și să-și afle acolo sfârșitul… Fără a-și dori așa ceva…

Editorial furibund Cornel Dinu. Realismul cinic al lui Cioran: „Bolile ne-au fost date ca să ne aducă aminte că între noi și viață contractul poate fi reziliat în orice clipă”

Cu siguranță omenirea va trece și peste această cumpănă. Atenționări că nu-i bine ce face a avut de la începuturile sale: Potopul, Sodoma și Gomora, războaie, cutremure și molime mai aducătoare de moarte ca aceasta, ca gripa spaniolă de acum o sută de ani…

Semne clare că nu e normal ce face și că ar trebui, iarăși, să se schimbe, recâștigând binele pierdut. Veritabil nărav masochist, de care este imposibil de anticipat când se va descotorosi.

Cutremurul din 1977 de la noi, în loc să-l atenționeze pe dictatorial-tovarășul Nicolae Ceaușescu că nebunia ce se anticipa trebuie gonită, l-a făcut chiar să declanșeze, prin tot felul de măsuri chinuitoare pentru populație, focul care a pârjolit „recolta” îndestulătoare a anilor de până atunci.

Realismul cinic al lui Emil Cioran declama: „Bolile ne-au fost date ca să ne aducă aminte că între noi și viață contractul poate fi reziliat în orice clipă”. Chiar de la Paris, unde coronavirusul lovește acum din plin. Tot ca un semn că au luat-o și ei razna.

Cu certitudine, însă, nu ca noi! Ei i-au avut pe Napoleon și pe de Gaulle, divinizați „sine die”. În timp ce la noi, câțiva conducători de-ai noștri care ne-au apărat atâta cât au putut glia, cu mâinile noastre i-am băgat sub glie.

Editorial furibund Cornel Dinu. Conducători inculți istoric n-au luat în seamă de fel nevoile neamului

Se zice că există o justiție imanentă, pornită de deasupra noastră. Poate și de aceea ni se dă să ducem cât alții nici nu-și închipuie. Într-un fel doar aparent reparatoriu. Chinul de Sisif rămâne chin.

În uriașa încercare de a trece cât mai puțin sângerând de această primăvară de care nu ne putem nicicum bucura, avem nevoie și de prieteni. I-am avut. Și departe, amintita „soră” de gintă latină, Franța, și la granițe, Marea Neagră și Serbia.

Dar ultimii conducători, doar cu coada-n sus!, s-au comportat așa încât să-i pierdem. Inculți istoric, n-au luat în seamă de fel nevoile neamului. De aici și ale țării semne certe de premeditare în a nu-i mai vrea.

Săraci cu duhul, nu li se putea cere să fi auzit măcar de opera de căpătâi a lui Cicero (nu freza din anii ’60 care le-a compromis și copilăria…) „De Amicitia”. În care ideea care marchează lucrarea este: „Amicus certus in re incerta cernitur”. Nu vreau să epatez, am făcut trei ani de latină adevărată în liceu. „Prietenul sigur se cunoaște într-o împrejurare nesigură”.

Deși egoismul, în creștere periculoasă pe mapamond, poate fi caracterizat prin: „Prietenul anevoie se cunoaște”. „Prietenul la nevoie se cunoaște” este desuet… Câte nuanțe atotcuprinzătoare are latinitatea și limba noastră!

Editorial furibund Cornel Dinu. România și Bulgaria sunt tratate ca surorile „minore” și  sărace de la țară de surorile „majore” Germania și Franța

Eee, acum să vedem! Sare Europa, doar la parade unită, în acest moment de năpăstuire, „să ne dea un semn și nouă de mila Măriei Sale?”. Nu firfirici ca până acuma… Condamnându-ne și mai rău, chipurile, că n-am ști să facem proiecte să le luăm banii.

Minciună sfruntată! „Surorile” mai mici recunoscute de-alea „majore”, Germania și Franța, și de mereu îmbufnata și super-prețioasa Olandă cu prea multe fumuri de toate felurile, prietenii știu de care, sunt chemate la Bruxelles și învățate cum să-și scrie proiectele ca să le dea mai mult decât le trebuie. Îmi asum ce spun, am asistat la un instructaj în acest sens.

România și Bulgaria sunt tratate ca surorile „minore” și  sărace de la țară, bune doar de fete în casă. De aceea, sigur, pentru țară îmi e frică. Suntem iarăși singuri!

Ca mai mereu. Doar Maica Domnului, prin fiecare dintre noi, ne va reîntoarce la viață. Poate și prin gena ce ne-a dat-o Născătoarea Iubitorului de oameni și de creștinism, pentru care s-a sacrificat, despre care genă se spune că ar rezista mai bine și la acest invadator viral decât ale altor „surate” din lume.

Editorial furibund Cornel Dinu. Sclipitor-motivatorul Țuțea: „Când vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea”

Pentru doar începutul acestui război de încercare supremă nu ni se cere prea mult. Să stăm în casă! Îndeosebi bătrânii, care sunt prea costisitori în meniul hoaței Lagarde, vistiernica mârșavă a banilor europeni.

Pentru că știe, dar nu putea să și spună, ca și alți nevolnici, că bătrânii au conservatorismul experienței trăite și nu vor vota niciodată pentru noi ordine economice, îndoielnice deocamdată.

Cel puțin pentru mine, motivarea de a sta în casă, după ce am fost „antrenat” două luni cu furtunuri în ființă, stând după operația pe cord deschis la terapia intensivă a chirurgiei vasculare de la etajul 6 al Spitalului de Urgență, de unde rar mi se dădea voie să mă ridic și să văd iarba călcată 20 de ani cu crampoanele, de-mi dădeau lacrimile, îmi este ajutată și mai mult de reflecția sclipitorului Petre Țuțea: „Când vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea”.

Editorial de pandemie Cornel Dinu. Circul păgubitor al partidelor continuă și mai degradant păgubitor. Alimentând și mai mult dihonia națională

Și un ultim gând. În acest impas, rar într-o viață, peste care trebuie să trecem, alternativa fiind neființa, partidele ne oferă un spectacol jalnic. Tocmai când e nevoie de coeziune, simț național și grijă reală pentru popor, circul păgubitor al partidelor cele mai puternice, „pesedeul”, social-democrații, care a fost la putere, și „peneleul”, liberalii, care e la putere, continuă și mai degradant păgubitor. Alimentând și mai mult dihonia națională.

Editorial furibund Cornel Dinu. Versurile de ieri ale lui Teodor Pâcă, valabile mai mult decât oricând azi

Acuzându-se reciproc de ce trebuiau să facă și n-au făcut, și nu fac niciunii dintre ei. De aceea merită să li se dedice versurile lui Teodor Pâcă, justificate din plin: „Cine-a pus rahat pe clanță? / Tu ai pus rahat pe clanță? / El a pus rahat pe clanță? / Voi ați pus rahat pe clanță?”… În fine, opresc conjugarea diabolică cu naturala concluzie: „Toți ați pus rahat pe clanță!”…

Bine-nțeles că Pâcă, și el consumator la „Athénée Palace” de „o votcă, un castravecior, două votci, un crenvușt…” și așa mai departe, recunoscându-i lui Fănuș că „dând colțul pe Victoriei, m-a călcat cineva pe mână”, i-a spus pe numele popular rahatului.

Eu am mai îndulcit (!) mizeria făcută de cele două partide. Ce trebuie ștearsă, ca de obicei, de încercatul nostru popor, de pe clanțele țării. Ceea ce devine, pe zi ce trece din războiul cu pandemia de coronavirus Covid-19, un adevărat miracol!