Editoriale

FOTBALISTUL GERALDO şi mongoloidul petrescu

Lecţie de fair-play a lui Geraldo Alves şi o palmă morală dată panaramei de aşa-zis arbitru petrescu radu după circul oferit la Ploieşti de această pată cu adevărat neagră a arbitrajului...
30.03.2014 | 22:40
FOTBALISTUL GERALDO si mongoloidul petrescu

Lecţie de fair-play a lui Geraldo Alves şi o palmă morală dată panaramei de aşa-zis arbitru petrescu radu după circul oferit la Ploieşti de această pată cu adevărat neagră a arbitrajului românesc. Căpitanul Petrolului a recunoscut aşa cum eu nu am mai văzut nici un jucător, că a făcut henţ în careu la faza din minutul 42, pe care nici momîia de la centru, nici inutilul arbitru adiţional (chiar, de ce sînt plătiţi aceşti trîntori care nu fac absolut nimic peste capul centralilor, bani aruncaţi degeaba de cluburi?!) nu l-au văzut. Geraldo Alves merită să fie aplaudat la scenă deschisă pe orice stadion pentru gestul său rar. E profesionist, are valoare, iată că are şi caracter, nu e prima oară cînd demonstrează că Steaua a făcut o mare greşeală că a renunţat la el.

La 180 de grade şi o mie de ani lumină se postează prestaţia MIZERABILĂ a acestei RUŞINI oploşite, ocrotite, păstrate de conducerea CCA în activitate în ciuda celui mai elementar bun-simţ, numită petrescu radu, incompetent, recidivist, bandit, total depăşit, bolnav să facă praf al nu ştiu cîtelea meci. Vina nu este numai a lui, ci a întregii conduceri, INCOMPETENTE şi ea, dacă nu BANDITEASCĂ a CCA, în frunte cu acest deaconu alexandru care nu este în stare sau nu vrea să vadă ce vede toată lumea fotbalului românesc şi anume că amintitul petrescu radu nu are ce căuta pe terenul de fotbal nici măcar ca fanion de colţ! Penalty aiurea pentru Petrolul la un fault în atac al lui Albin la Şerban şi nu invers, petrolistul l-a lovit în picior pe dinamovist şi nu invers (min. 3), penalty neacordat pentru Dinamo la un fault clar al lui Hoban asupra lui Lazăr în postură de ultim apărător, deci şi „roşu” pentru petrolist (min. 23), penalty neacordat pentru Petrolul la un fault al lui Grecu asupra lui Camara (min. 26), penalty neacordat pentru Dinamo la henţul lui Geraldo Alves la pătrunderea lui Elton (min. 42). Pe scurt, a dat un penalty inexistent şi n-a văzut trei penaltyuri clare. Nu mai vorbesc de avalanşa de faulturi, de ambele părţi, pe care nu le-a observat în timpul jocului la un metru, doi în faţa lui. Pe care nu cred că le poate vedea pentru că e clar că petrescu are un defect de vedere, uitaţi-vă la ochii lui, par ai unui bolnav de mongolism, are clar sindromul Down, ochi mici şi traşi în sus spre exterior, ca la asiatici. Ori se ştie că bolnavii de acest gen au grave probleme psihice, de retard mintal. E suferind omul şi Deaconu se încăpăţînează să-l trimită să distrugă meciuri pe bandă rulantă.

La fel cum nici lui Alexandru Tudor, un arbitru în care eu încă mai cred că poate fi chiar mare, nu-i poate scoate din cap obsesia că toţi jucătorii încercă să-l păcălească şi de aici are mari probleme tot cu penalty-urile, numai în ultimul Viitorul – ACS Poli Timişoara „reuşind” să văduvească echipa lui Gică Hagi de două lovituri de pedeapsă: chiar la faza premergătoare golului victorios al bănăţenilor, în careul acestora Băluţă a fost lovit de Morariju, nu s-a fluierat nimic, jocul a continuat şi s-a înscris în cealaltă poartă, plus „tamponul” clar al lui Nuno Claro la Axente în finalul primei reprize.

Greşeli mari care au influenţat rezultatele celor două partide. Şi care se propagă etapă de etapă fără NICI O MĂSURĂ din partea jenantului deaconu. De fapt aşa cum a arbitrat o viaţă, aşa conduce şi CCA: PENIBIL, IRESPONSABIL, INCOMPETENT dacă nu, repet, HOŢEŞTE! Iar domnul nou preşedinte FRF l-a confirmat în foncţie, somn uşor şi vise plăcute!, în ciuda criticilor care curg din toată părţile. Bebiţă Kassai cînd se întoarce din concediu, domnu’ Burleanu?