Editorial Horia Ivanovici: Cu bine, Povestitorule! Tăurașii sunt bine și o să-i învăț să fie ca tine…

„Horică, ia zi, ce fac tăurașii?”… Invariabil, asta era prima întrebare pe care mi-o punea, cu vădit interes, Ilie al nostru, când ne vedeam… Tăuraşii fiind gemenii mei, Iris şi Robi… O întrebare de om bun… Căci înainte de a fi fotbalist (şi ce mare a fost!), Balaci a fost de profesie… om!

Ani mulţi m-a onorat cu prietenia lui la Fanatik Show, emisiunea de sport cea mai vizionată în România. Iar asta s-a întâmplat şi datorită invitaţilor de mare anvergură şi de mare caracter pe care i-am avut în studio. Ei au făcut diferenţa, că doar nu eu! Un Cornel Dinu, un Ilie Dumitrescu, un Balaci… pe toţi îi lega ceva, aceeaşi suferinţă.. deşi aveau valoare, sistemul îi marginalizase brutal! Nu-şi găseau echipe, nu le suna telefonul, nu erau băgaţi în seamă de bogaţii de ieri, de azi decât din vârful buzelor… Sau când mai vânau puţintică imagine… majoritatea patronilor, în fapt fiind nişte săraci pe dinăutru! I-am adunat pe toţi la Fanatik şi le-am oferit o tribună adevărată, de unde ne-au învăţat pe toţi fotbal…

Lui Ilie îi spuneam „Povestitorul”. Puţină lume ştie că era un Ion Creangă oltean… Dacă rezistai, îţi depăna toată noaptea istorisiri şi întâmplări cu atâta har, de nu mai ţineai numărul şpriţurilor. Cum dribla, aşa şi povestea! A plecat mâhnit dintre noi… Supărat că nu i s-a dat o şansă reală în fotbalul românesc, care azi îl plânge cu atâta ipocrizie. Nu şi-a găsit un loc nici la Federaţie, nici la Ligă, nici măcar acasă la el, în dulcea Cetate… Era incomod! Spunea lucrurilor pe nume… Ţinea şi la „bâzâială” dacă o încercai… Nu se căciulea indiferent de numele boierului care voia să-l arvunească… Nu făcea tranşee prin birourile şefilor şi nu-şi bârfea prietenii. Decât umil, a preferat să trăiască şi să moară drept! La fel cum s-a prăbuşit din picioare în braţele mamei, ca un stejar… fără alternativă. Asta e lecţia pe care ne-a învăţat Ilie Balaci. Lecţia demnităţii, la care suntem tot mai corijenţi ca popor… Culmea ironiei, a fost onorat la un meci cu doi antrenori, Dică şi Mangia, care întruchipează ce-a urât Ilie cel mai mult aici, la noi: servilismul, târâtul în coate (nu contează că e Mihai sau Gigi), deprofesionalizarea, compromisul, într-un cuvânt: anti-meseria. Şi, credeţi-mă, ştiu ce vorbesc! Ilie n-a putut să fie toate astea şi de aceea îşi toca timpul cu prietenii.

Curajos, Ilie nu şi-a înfruntat doar adversarii… S-a luat în piept cu Adrian Păunescu, în anii în care nimeni nu avea curaj să-l bată pe bard nici măcar la o miuţă prăpădită, în curtea blocului. E adevărat, ca între genii… Tot Balaci i-a ţinut mereu partea lui Mititelu, deranjând PSD-ul, primarii, mai-marii zilei din oraş şi din judeţ, interesele de clan puturoase… Nimeni din Craiova Maxima n-a avut tupeul ăsta. Dar Ilie aşa a crezut, că lui Mititelu i se face o uriaşă nedreptate. Şi nimeni nu a mai putut să-l cumpere sau să-l înconvoaie! Nu-i puţin lucru… Şi mai sunt multe fapte de o demnitate nemaiîntâlnită săvârşite de Povestitorul nostru. De aceea a şi fost atât de iubit… Oamenii simpli au înţeles că-i reprezintă. Şi, la fel ca lor, sistemul i-a refuzat toate şansele… Poate Sus i se va face dreptate… Şi dacă nu, Marele Blond va lua la driblat stelele şi la povestit îngerii… la o sticlă de zaibăr şi o mahoarcă nenorocită.

Gicuţu Dobrin, Miticuţă Vişan, Năică Manea, Iliuţă Balaci. Unde au plecat toţi, aşa grăbiţi, Nicule? Sunt undeva, departe, iar tristeţea m-a găsit şi aici. Peste apele de un albastru infinit precum ochii lui Ilie răsună zumzetul petrecerilor noastre, hohotele de râs bubuie puternic, suspendate deasupra Oceanului, snoavele plutesc ca nişte bărcuţe de hârtie colorate, freamătul spiritului, prietenia adevărată sunt invizibile, dar le văd de parcă s-ar întâmpla aievea. Unde s-au dus toate, Nicule, adunătorule de frăţii şi de viaţă? Cred că nici măcar tu, care ai răspunsurile, nu poţi să răspunzi la asta! O să regret mereu că n-am ajuns la înmormântare… Şi o să-mi fie mereu dor de tine, Povestitorule… O bură fină îmi acoperă lentilele… Nu, nu e ploaia caldă a Oceanului Indian… Sunt lacrimile mele!