Editoriale

Editorial Horia IVANOVICI, fără menajamente: “Nu moartea Cristinei Țopescu m-a îngrozit, ci singurătatea ei!”

13.01.2020 | 17:48
Editorial Horia IVANOVICI fara menajamente Nu moartea Cristinei Topescu ma ingrozit ci singuratatea ei
ADVERTISEMENT

A murit Cristina Țopescu! Început de 2020 cu o veste tristă și oarecum surprinzătoare, ținând cont că avea doar 59 de ani, impliniți în iulie, luna lui Cuptor. N-am fost prieten sau apropiat al cunoscutului om de televiziune. Nici pe departe…

Am admirat-o în tinerețe pentru frumusețea ei, m-am răzvrătit sufletește când am citit despre bătăile pe care i le administra generos puternicul artist Bănică jr., iar în ultimii ani m-a surprins plăcut prin sensibilitatea, chiar fragilitatea, cultura, afișate în multe dintre aparițiile publice. Cristina Țopescu a fost un om frumos! Mai ales în spirit… Nici nu putea fi altfel când tatăl tău e omul de sport Cristian Țopescu, care a dus mereu o viață de senior.

ADVERTISEMENT

Horia Ivanovici, fără menajamente despre moartea Cristinei Ţopescu

Dar pe mine nu dispariția Cristinei Țopescu m-a răvășit, ci singurătatea ei! Conform anchetei, jurnalista a fost activă ultima oară pe WhatsApp în seara zilei de 28 decembrie, nu se știe încă clar când a decedat, 28, 29, iar trupul i-a fost găsit abia pe 12 ianuarie, anul următor!

Deci timp de două săptămâni, teoretic, nimeni nu a știut că biata fată a murit! Nimeni, dar nici măcar nimeni, nu s-a sinchisit ce mai face Cristina… Și vorbim de Revelion, cea mai aglomerată perioadă de socializare din an. Telefoane, sms-uri, live-uri pe Skype, Instagram, Whatsapp la greu, știți cum e, la un moment dat iți vine să fugi, să nu te mai găsească nimeni. Aspectul ăsta chiar m-a cutremurat personal…

ADVERTISEMENT

Cât de singură, de fapt, era acestă femeie, în ciuda faptului că mulți o considerau o adevărată vedetă, în jurul căreia roiau prietenarii și admiratorii. Nu trebuie să fii Sherlock Holmes sau vreun mare psiholog: Cristina Țopescu n-a avut, în fapt, niciun prieten adevărat! Un prieten care ținea sincer la ea, după o zi, două, zece, mergea într-un suflet să-i bată în ușă. Să bea o cafea, s-o scoată la un film, s-o vadă măcar…. Mai ales că toți apropiații știau că nu e vreo stâncă, ci un suflet mai degrabă în derivă.

Statisticile nu mint: în perioada Sărbătorilor pericolul pentru cei căzuți în depresie este maxim! Iar Cristina Ţopescu era în depresie! Dar, pur şi simplu, nimănui nu i-a păsat!

ADVERTISEMENT

Am citit că mama ei, Rodica, este stabilită în Germania. Că nu comunicau des, dar „se iubeau nespus”. Sunt convins că mămica regretă amarnic azi că n-a insistat cu telefoanele când a văzut că, probabil suspect, fetița ei nu i-a răspuns la urări nici de Revelion, nici pe 1 sau pe 2… Că nu i-a dat niciun semn aproape două săptămâni. Că mă gândesc că asta nu e normalitate într-o familie normală! Mai mult, Cristina Țopescu are și doi frați. Cu care se felicita, bănuiesc, în noaptea dintre ani sau măcar de complezență, după. Oamenii ăștia unde au fost, ce făceau? Ce fel de fraţi sunt ăştia?

Când scriu, regretele și mesajele „prietenarilor” curg nestăvilit. Ce fată a fost, ce caracter, cum o mai iubeam noi, cum ne-a trăsnit vestea. Mă abțin cu greu să nu vomit! Atâta ipocrizie aproape că nu mai pot s-o duc… Politicienii nu mai au nici un Dumnezeu, varsă lacrimi cu nesimţire pe la televizor de dragul Cristinei Țopescu.

ADVERTISEMENT

Ce specie mai suntem! Unde ați fost măi, toți ăștia, bocitorii – unii de meserie – când cadavrul Cristinei Țopescu se răcea încetul cu încetul? Când sufletul acestei amărâte se chinuia singur și disperat? Când tatăl ei, văzându-i suferința, a chemat-o probabil la el, să-i ușureze povara?!

Adevărul e crud: Cristina Țopescu a trăit în ultimii ani invizibilă și a murit invizibilă! Așa de mult le-a lipsit apropiaților Cristina Țopescu că s-au prins abia când a explodat drama în toată media. Abia atunci și-au reamintit că ar trebui să respire, undeva,  printre noi, o anumită „amică”, Cristina Țopescu.

Sunt atât de trist pentru fata asta și pentru cum s-a dus, încât îmi simt sufletul mai greu decât plumbul. Pentru că nimeni pe lumea asta nu merită să moară atât de singur! Măcar aveți decența s-o plângeți în liniște!…

Are mare dreptate filozoful Mihai Şora: “O asemenea moarte, într-o atât de dureroasă singurătate, ar trebui să ne dea de gândit...”.

ADVERTISEMENT