Reverenţa lui Horia Ivanovici în faţa Marelui Florin Piersic: “A cui e cetatea? A lui Ştefan cel Mare! Ai cui sunt românii? Ai lui Piersic cel Mare!”

Horia Ivanovici, fondatorul FANATIK, scrie cu emoţie un editorial al amintirilor pentru actorul şi românul  Florin Piersic, la împlinirea a 85 ani, şi dezvăluie momentul ultimei întâlniri personale cu “Mărgelatu”. Revista TAIFASURI i-a dedicat un supliment de excepţie, de 15 pagini lui Florin Piersic, probabil cel mai iubit artist din România, număr ce poate fi găsit la toate chioşcurile de presă din ţară, începând de miercuri dimineaţă, 27 ianuarie, chiar de ziua lui Piersic!

Horia Ivanovici: “Pe Florin Piersic ni-l dorim și ca bunic, și ca părinte, și ca soț, și ca pretendentul la mâna fiicei favorite, și ca iubit, și ca erou… “

La 85 de ani, spiritul marelui Florin Piersic pare tot mai tânăr și mai șugubăț. A rămas același munte de om, cu fire de păr alb în chica de dac cuceritor, precum vârfurile din Kilimanjaro troienite de o zăpadă imaculată. Nu știu de ce, dar mereu l-am iubit pe omul ăsta ca pe tatăl meu!

Ne-am intersectat în privat de 2-3 ori, dar n-a fost să fie contextul să devenim măcar amici, darămite prieteni. Aș fi fost atât de onorat… Și cred că acest sentiment incredibil îl au majoritatea românilor. Ni-l dorim și ca bunic, și ca părinte, și ca soț, și ca pretendentul la mâna fiicei favorite, și ca iubit, și ca erou… Pentru că Florinel, pe lângă talentul versatil, uluitor, are acea dulceață care-l face unic… Mai mult, pentru mulți dintre noi, Florin Piersic este întruparea acelei Românii pe care o pierdem zi de zi, compromis cu compromis. România civilizată, veselă, tradițională, iubitoare de cultură, mândră! România care își creștea cu grijă valorile, nu le devora cu nesaț. O spun cu amărăciune în suflet, la acest capitol comuniștii ne-au predat adevărate lecții!

Așa cum rezistă stoic Piersic, în căbănuța lui mică de cedru, de pe dealurile Feleacului, la fel și noi încercăm să rezistăm asaltului prostiei, ignoranței, tupeului nesimțit, farsorilor, hoților (nu vă mai traduc, știți bine ce specimene politice ne conduc de 30 de ani!), asediului tuturor Șoșocilor și Șoșoacelor, accidente ale istoriei apărute sumbru peste noapte…

Digi24.ro

Clasa de mijloc a dispărut complet: O țară care avea cândva economia cu cea mai rapidă creștere din lume este acum în colaps

“Leacul perfect: filmele cu dragul de Florin”

Iar eu când nu mai pot să rezist și mă apucă sila de tot și de toate, am leacul perfect: îmi pun un film cu dragul de Florin. Nici nu știu uneori pe cine să aleg… Poate pe rebelul, dar fermecătorul Mărgelatu… Doamne, cum ar fi, ca-n buna tradiţie americană, să-l mai vedem pe Mărgelatu la 85 de ani, într-un block-buster care ar încheia apoteotic seria? Sau mai bine pe veselul Harap Alb… Sau poate Tase din „Ciulinii Bărăganului“… Fiorosul Anghel Șaptecai… Tatăl plin de regrete din „Străini în noapte“… Flușturaticul profund Tit Liviu Hențea din capodopera lui Everac, „Un fluture pe lampă“… Nevăzătorul Sabinus din capodopera „Columna“… Prințul Mîșkin din „Idiotul“… Sau incredibilul Lennie din „Oameni și șoareci“… Sau poate recitatorul-nepereche care îți transformă sentimentele în lacrimi când incantează „Rugă pentru părinți“ sau „Doamne, dacă-mi ești prieten…“, minunăția lui Spiridon Popescu…

Și apropo de „Străini“, acum câțiva ani nu reușeam deloc să văd piesa. Nu se mai găseau bilete cu lunile înainte sau se mai amâna reprezentația pe nepusă masă, dar cel mai frustrant era că, nu știu de ce, Piersic și Medeea Marinescu ocoleau cu îndârjire Bucureștiul. O explicație poate să fie că, mereu, Florin a urmărit în viață frumosul, și nu banul – poate de aceea a ajuns să aibă o pensie mizeră de la statul român. Până la urmă, am tot pândit-o, am tot pândit-o și la prima reprezentație m-am dus… cu trenul… la Timișoara… pentru nişte… “Străini”! Pentru că eu îl iubesc pe Piersic!

Întâlnirea emoţionantă a lui Horia Ivanovici cu Florin Piersic, de la Buzău: „Măi, ciocoflendere, ce cauți aici, măi? S-o terminat fotbalul la noi?”

Ultima dată l-am văzut live pe falnicul bucovinean la Buzău… Era un recital-remember al întregii cariere, de vreo 3 ore, „Florin Piersic Pur și simplu“. Am avut noroc și am prins bilete în primul rând. Florinel, din când în când, mai cobora prin sală și glumea ardelenește cu publicul. Poante care, pur și simplu, te leșinau de râs!

Spre finalul reprezentației termină un scheci și brusc mă privește fix. Am înlemnit… Chiar m-o fi recunoscut, nu pot să cred că am norocul ăsta. Îmi bătea inima în ritm de colibri… Florin Piersic coboară alene de pe scenă, vine direct la mine și mă privește scrutător cu ochii aceia magnetici: „Măi, ciocoflendere, ce cauți aici, măi? S-o terminat fotbalul la noi? Ai venit până aici, pentru mine?“ Am îngăimat ceva de genul: „Da, nea Florine“  Și atunci a făcut un gest pe care n-o să-l uit câte zile oi avea: și-a lipit fruntea de a mea 2-3 secunde, m-a mai privit o dată lung și și-a continuat recitalul.

Digisport.ro

Alex Pițurcă, filmat în parc cu o tânără! Cristina Ich a reacționat imediat și a făcut anunțul

A fost… A fost atât de emoționant… Pentru că, în esență, ăsta e Florin. Un iubitor de oameni!

A cui e dumbrava? A lui Ștefan cel Mare! A cui e fântâna? A lui Ștefan cel Mare! A cui e cărarea? A lui Ștefan cel Mare! A cui e cetatea? A lui Ștefan cel Mare!

Al cui e talentul? Al lui Piersic cel Mare! A cui e dulceața? A lui Piersic cel Mare! A cui e mândria? A lui Piersic cel Mare! Ai cui sunt românii? Ai lui Piersic cel Mare!