De fel, mă consider un mic patriot și mi-o asum public, deși în ziua de azi suntem îndoctrinați că orice formă de naționalism, chiar și cel autentic, legat de rădăcini, de tradiţii, echivalează cu o anatemă în societate. Iubesc România cât pot eu și mai ales pe români! De aceea am privit mereu cu drag, chiar cu solidaritate, înspre mult-hulitul TAROM. În ultimii ani, de multe ori pe bună dreptate, tot de multe ori nejustificat, Compania Națională de zbor a fost sinonimă cu incompetența, sărăcia, corupția și – chiar dacă sună dur – cu disprețul public. Frustrările românilor, supărările românilor au refulat simbolic către TAROM. Pe care l-au receptat sinonim cu tot mai eșuata clasă politică de la pandemie încoace.
Cu atât mai dulce încântarea să particip la un eveniment TAROM organizat realmente impecabil! Personal, nu m-a mirat foarte tare… Știam că acolo lucrează mulți profesioniști, oameni de bună credință, care merită respectul nostru, de la piloți sau stewardese până la truditorii invizibili din aeroport. Români pentru care această instituție chiar valorează ceva, național și sentimental, nu doar un loc de unde să își ridice leafa lunar.
Dar pentru majoritatea celor prezenți la omagierea lui „Il Luce“ – cu mulți am comentat personal – a părut de mirare să descopere că TAROM-ul are și standarde. Unele, foarte ridicate.
Covor roșu, am fost întâmpinați de oameni frumoși, fețe mereu zâmbitoare… Evenimentul s-a derulat cu o precizie elvețiană, neirosindu-se niciun minut! Mă rog, Radu Miruță, ministrul USR al Transporturilor, ne-a irosit 5 minute din viață cu un discurs pur și simplu jenibil (vorba lui Boanchiş), în care nu a pronunțat nici măcar o singură dată numele lui Mircea Lucescu, omul zilei! Din fericire, Miruță e efemer, TAROM este pe viață!
M-au impresionat amabilitatea, chiar deferența cu care au fost primiți invitații. Și nu doar VIP-urile, ci și presa care, îndeobște, este tratată de instituțiile Statului precum „teroristul de serviciu“. Jurnaliștii au putut să-și facă treaba „la înălțime“, cum a fost de altfel și prestația tuturor lucrătorilor TAROM aflați la datorie: LA MARE ÎNĂLȚIME! Noul Boeing 737 MAX arată impresionant și pe dinafară, și pe dinăuntru, iar eu mi-am promis că voi face tot ce pot să călătoresc și mai mult alături de „ai mei“ de la TAROM.
Haideți să mai ținem și cu ai noștri, fraților! Asta ne-a îndemnat cu căldură și cu emoție în glas și Matei, nepotul regretatului Mircea Lucescu: „Tot timpul să susținem românii și companiile românești”.
Mi-a plăcut iarăşi „baia de șampanie“ pe care a făcut-o imaculatul Boeing 737 MAX. Chiar spectaculoasă… Și mi-au tăiat răsuflarea cuvintele pilduitoare ale lui George Copos: „Mircea nu a fost doar un imens antrenor, a fost o lume!”.
La finalul evenimentului, am văzut ceva pe fețele gazdelor noastre care m-a emoționat! Un amestec de bucurie, de ușurare, dar mai ales de orgoliu. Acel orgoliu profund, al profesionistului, când știi că ți-ai făcut din nou treaba. Ei, vinovaţii de serviciu, tocmai duseseră la bun sfârșit o zi plină de provocări. Și o făcuseră perfect! În sfârșit, aveau cu ce să se mândrească public… Și am mai perceput și acel fior pe care credeam că-l îngropasem demult: mândria de a fi român alături de mari români!
Pentru că într-o zi însorită de sâmbătă, avându-l la manșă pe nemuritorul Mircea Lucescu, România a zburat nespus de frumos în noul Boeing 737 MAX. Bravo, TAROM, uite că se poate!