Editorial insidios Cornel Dinu. „Rușine aceluia ce de rău gândește” se potrivește de minune la consiliile de familie Academica – FCSB și CFR – Gaz Metan

Cornel Dinu   
in Editoriale
01/10/2019, 18:26
Editorial insidios Cornel Dinu. „Rușine aceluia ce de rău gândește” se potrivește de minune la consiliile de familie Academica – FCSB și CFR – Gaz Metan
Editorial insidios Cornel Dinu. „Rușine aceluia ce de rău gândește” se potrivește de minune la consiliile de familie Academica – FCSB și CFR – Gaz Metan

Ce se mai chinuie „Dinamoul”!Dinamo nu mai e de câțiva ani, ca joc și ca rezultate. Când arunci în luptă, ca vinerea trecută, în deschiderea etapei 11, doar patru fotbaliști – Piscitelli, Puljić, Nistor, Montini și ceva, ceva Mrzljak, poate încă nerefăcut – te chinui rău…

Editorial insidios Cornel Dinu. „Rușine aceluia ce de rău gândește” se potrivește de minune la consiliile de familie Academica – FCSB și CFR – Gaz Metan

Chiar dacă întâlnești arătarea de echipă a marinerului Pandele, care venea după cinci înfrângeri consecutive și încerca, mai mult cu visul decât cu fotbalul, să o evite pe a șasea. Și n-a putut! Ceea ce îți bate gândul că ar trebui să arunce prosopul Andone, depășit se spune, cu sâmburi de adevăr, de contractele fotbalistice cu acorduri de cântece de fraudă programată, pe care trebuie să le întocmească la comandă. Să ajungi de la vultur de pradă ca jucător, ce sfida echipa familiei Ceaușescu la sfârșitul anilor ’80, la simplă ciripitoare căreia i se azvârle compensatoriu bobițe imobiliare, e mare cădere… Clevetește „gura” satului Voluntari, prietene Ando, că n-o să-mi spui că sunteți un „foburg” bucureștean al… Parisului! Bietul condamnat la locul de măsluire a fotbalului, Bergodi, cred că regretă amarnic că n-a rămas la copănelele de broască servite în restaurantul său din Italia.

Cât privește „Dinamoul”, de nerecunoscut! Și ca prestație, și ca nume aduse întâmplător. A câștigat in extermis, cu un singur jucător ce a „scris” tabela de scor, reîntorsul Puljić. Care a semnat desprinderea finală cu un gol în minutul 78, dar a și scos după cam zece minute, cu capul cu care marcase, mingea ce ar fi însemnat… „meci pul”, cum spunea la egaluri fotbalistul de excepție Piți Varga, împrumutând termeni de la jocul de table. Și-l văd pe Silvio Berlusconi în anii de glorie ai Milanului, după un 1-0 tras de firele de păr pe care le mai avea atunci, lamentându-se ca preoteasa Pythia când o îneca fumul vrăjilor: „Nu se poate suferi așa!”. Am forțat imaginea pentru dinamoviștii „câini roșii” ce încă mai sunt cât în 10.000 de „haite”, dar nu mai dau de prea mult timp nici măcar din codițe la minimul de hrană hărăzit echipei și suflării adiacente de mahărul controversat Negoiță.

Editorial insidios Cornel Dinu. Continuam derby-urile Steaua – Dinamo la barul „Atlantic”. Ce vremuri!… Ce dispute!…

La o oră de terminat prânzul cu plăcintă cu mere și baclava la mesele boierești de altădată, Sibiul germanizat de emfaze suferinde în… Hermannstadt a întâlnit Botoșenii la Târgu Mureș. Vă dați seama că s-a programat la o oră înaintea fotbalului adevărat din campionatele Europei ca să nu le… eclipseze!!! Ha, ha, ha… Jalnic! Dacă mai luăm în calcul că în tribune erau mai puțini spectatori decât aveam noi, băieții de „chantante” de la Dinamo și Steaua când încheiam derby-urile de pe „23 August” pe ringul de dans de la barul „Atlantic”, împotriva selecționatei (!)… „balerini-ospătari”, n-ar mai fi nimic de zis.

Nivelul fotbalului nostru este în cădere certă pentru că și neamul nostru aleargă mereu după tot felul de cai verzi pe pereții internetului, de spoială, nesocotind și pierzându-și prea repede tradițiile. Fie ele și fotbalistice, supuse, ca și meleagul nostru, tuturor vânturilor de la Est la Vest și de la Nord la Sud.

Greu de privit și de suportat ciocnirea mai mult oarbă, cu puține veleități tehnice, a lui Enache, plecat după himere de basm draculian în Transilvania și a șefului său, într-un fel, Croitoru, promovat astfel din bancă lângă tușă ca să facă și mimări de trăiri fotbalistice ce pot lua ochii fraierilor. A fost de ajuns o deviere cu capul a lui Papa, după un corner, ca să se închidă tabela de scor.  Anunțând, se pare, sfârșitul scurtei șederi a antrenorului Enache în Cetatea Sibiului, unde doar sașii și turnurile meseriilor mai rezistă și acum, chiar dacă nu mai avem meseriașii de pe vremuri. Interesant mi se pare și cât va rezista la comanda fotbalului și doctorul Mureșan, un fel de absolvent fără parafă și, deci, fără cultură al seminarului de la Blaj prin liniștea abilității fățarnice afișate. Nu și pentru cei care știm că un fost milițian de carieră, fie el și eliberator doar de „rețete”!, nu-și poate schimba năravul…

Editorial insidios Cornel Dinu. Târgoviștea singură desființează Republica de la Ploiești

Sâmbătă, la căderea luminii, în disputa de la Ploiești, s-a înregistrat un paradox ce numia la noi e posibil. Chindia Târgoviște, „gazdele”, un fel de-al zice, venea pe teren din fieful ei de la vreo 50 de kilometri depărtare. Iar „oapeții” se prezentau, de fapt, din cantonamentul și stadionul făcute de omul de afaceri Ioan Niculae la periferia orașului. Greu de priceput! Nu și pentru cei care știm că atâta timp cât a fost declarată la 1870 „Republica de la Ploiești” și ca o mișcare antimonarhică, nimic nu mai trebuie să ne surprindă cât de inventivi suntem spre hliziri de panaramă.

Paradoxal a fost și filmul jocului. În prima repriză mai nimic, „nula na nula” în toate. Spre deosebire de repriza a doua, când Chindia s-a dezlănțuit. În mintea mea revanșardă și ca o răzbunare la tot ce mișcă în urbea respectivă. Consfințită vremelnic reședință de județ în 1950, după modelul administrativ sovietic, iar Târgoviștea mea retrogradată ca simplu raion. Corul tribunei, cu numai „Chindia, Chindia!”, spune totul de la sine. Ca și palida evoluție a jucătorilor lui Alexa, cu înfățișarea după chip a călugărului Avacum din filmul „Ultimul cartuș” al regretatului Sergiu Nicolaescu. După cele patru ocazii ale târgoviștenilor și ei… nimic!, bietul învins de upercutul nevricoasei Prodance Reghecampf, și acum în reclame, fără „vitrion” în dotare atunci, dar și de invitația „Pleacă din ring dacă te dărâmă… oja!” a PCH-ului, a mai intrat și în gura pretențiosului patron Ioan Niculae. Căruia înclin să-i dau dreptate, că i-a făcut trupă, dar ritmul de joc pare doar de… sfârâit de grătar!

Iar prin anularea „păliturii de osândă” de către Chivuletele jr., al cărui tată a fost „prins”, la Piatra Neamț, la „fete”, sper că nu s-a uitat, să nu mai spuneți, domnilor conducători, că n-avem „var”! Ce cheltuieli de milioane pentru arbitri suplimentari, ce camere cu ecrane de tot felul! Ajunge o simplă ciripeală în ureche a suplinitorului de pe margine  și, chiar dacă-i departe și supus, ca la noi, deformărilor subiective de pe bănci, se mai fluieră o dată și se întoarce decizia. Gata, am rezolvat-o și p-asta, avem diabolica inițiativă ce înlocuiește „varul”! Mucles, cum ar spune „nepotul” Hagi!

Editorial insidios Cornel Dinu. Ar fi trebuit să arbitreze chiar prietenul Vali Argăseală

„Rușine aceluia ce de rău gândește”, cum a spus prin 1348 regele Eduard al III-lea în franceza ce se vorbea pe atunci la Curtea Angliei. La un bal în care, la dans, contesei Joan de Salisbury, „favorita” sa, i-a căzut jartiera. Regele s-a aplecat, a ridicat-o şi, spre a abate atenţia invitaţilor de la contesa foarte ruşinată, şi-a legat jartiera la genunchiul său, glăsuind cele amintite mai sus. Cum totuşi curtenii nu şi-au putut opri un zâmbet, Eduard al III-lea al Angliei, spre a-şi consola „favorita”, i-a făgăduit să ridice jartiera la rang atât de mare încât până şi cei mai înalţi demnitari vor dori s-o poarte. Şi a înfiinţat astfel Ordinul Jartierei. Cea mai importantă decorație britanică și acum!

Va fi iarăși rumoare de „ca la noi la nimenea!” după acest consiliu de familie fotbalistică ce a bătut biata minge, dar s-a și adăpat din când în când cu apa păcii sub Soarele arzător al Bărăganului. Pentru că e greu de infirmat că Satelitul „academician” din Clinceni nu se „învârte” de jucători și de la ruda nu prea îndepărtată „fecesebecaliuța” Jupiter. Supuși cu toții unicului baci fariseu cu drept de joc sau de… ușcheală, termen drăcesc ce-l inspiră mai mereu pe sălășuitorul din ranchul de la Pipera sau din palatul-junghi în „cârca” Pieții Victoriei.

Editorial insidios Cornel Dinu. „Băi, Luțule! Băi, Luțule!”, coborâtor din capodopera „Băi, Tanțo! Băi, Tanțo!” a regretatului Guță Băieșu

Mă mir că până acum nu au realizat la „fecesebecaliuța”, sau la… „s-a pârlitul” din Clinceni, cuplul de stoperi de nerostit fără pericol de smulgere a corzilor vocale: Chatziterzoglu – Chorbadzhiyski! Dacă s-ar fi prins, cu siguranță Gigici „Becaliotul” l-ar fi admonestat pe heruvimul de neînlocuit Luțu în stilul moldavului de mare spirit Tavi Cotescu: „Băi, Tanțo! Băi, Tanțo!” din capodopera de nivel caragialean „Tanța și Costel” a regretatului Guță Băieșu, cu „Băi, Luțule! Băi, Luțule! Tu, nu Memeul și Narcis trebuia să-mi șoptești «Pune-i, patroane, dimpreună p-ăștia doii! Spunându-le numele, e vraje ce aruncă toți diavolii ce ne dă târcoale, patroane!”

Altfel, am rămas doar cu noua prăbușire în careu, de la vânt potrivnic, a lui Tănase și cu șutul din lovitură spre Dunăre, a la ghiuleaua baronului Münchhausen, al lui Coman. În privința liedurilor de alint ale meandrelor Dunării, realizate cu mingea la picior pe teren, ale târziu intratului tânăr Merloi, profitând și de lentoarea la deposedare a jaloanelor din apărarea centrală a „fecesebecaliuței”, să mai așteptăm… Oricum, dacă va confirma în continuare, îi doresc (și sper!) tot încasatorului de sudălmi Luțu, că n-are încă patalamaua de antrenor, să nu i se îndoaie spinarea. Slătinean subțire, bagă două deschideri de acordeon din Rahova și visează liniștit că… vine ea ziua când va executa el comenzile Atoateștiutorului. De pe marginea terenului, eeee! Facă-se voia ta, Lucifer!

Editorial insidios Cornel Dinu. Merge și la CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș același „Honi soit qui mal y pense”. Adică același „Rușine aceluia ce de rău gândește”

…că tot un fel de deznodământ așteptat în cam aceeași familie (măcar și geografică…) s-a petrecut. Consumat cu același scor – ptiu, drace! -, realizat din acțiuni în care învinșii apărători centrali au fost doar martori. Diferența ar fi că „frânarii” clujeni au realizat primele două goluri din nou din faze fixe, cu loviturile de cap ale lui Vinicius și Boli, față de golurile din acțiune al „fecesebecaliuței”. De lângă suspecții de lentoare acută Larie și Constantin. Care, nefiind la primele expectative incriminatorii de acest fel, săi catalogăm cu indulgență greco-catolică doar ca… recidiviști.

Execuția cu public a medieșenilor și actul de prezență pe teren pentru a câștiga clar al clujenilor de pripas n-au avut nevoie nici de antrenori. Ce coincidență, Iordănescu Eduard, pronume dat de mămicuța lui, probabil, că tăticuțul a devenit mare politician doar cu Oprea furierul cu gamelă, cu patru doctorate și patru stele, de asemenea pronume și al marelui rege Eduard al III-lea, creatorul amintit mai sus al Ordinului Jartierei, a fost repede surghiunuit în tribună de arbitrul Kovacs. Unde cred că la acest joc se afla și Dan Petrescu. Și-mi amintesc scheciul sclipitorului meu prieten, doctorul Conți Bărbulescu, în care alt prieten, nemărginitul actor Toma Caragiu se-ntreabă: „Și-o fi băgat dracu’ coada?!”…

Editorial insidios Cornel Dinu. Pițurcă sfințește locul!

Din păcate avem doar patru antrenori cu personalitate, competență și charismă în prima noastră divizie: Gică Hagi, Victor Pițurcă, Cristiano Bergodi și Dan Petrescu. Ordinea e aleatorie. Mai sunt câțiva care promit, dar deocamdată nu conving. Iar Piți, chiar dacă a pierdut primul joc pe margine la Craiova, cu „fecesebecaliuța”, lovit de neșansă, acum urcă prestația echipei sale la fiecare joc. Neavând fotbaliști decisivi nici în apărare și nici în atac. Că n-o să-mi spuneți că poate rupe gura târgului care i-a avut pe Oblemenco, Balaci, Cămătaru, Cârțu și încă mulți finalizatori de coloratură, cu Ivan, vizibil doar rar prin șarje conjuncturale și încă neperpeliți prin jocuri multe și tari, măslinii Bairam, Nițu sau Baicu. Raoul Baicu! De fapt, tăticuțul lui o fi vrut să-și înregistreze puradelul… Raul, ca legenda de la Real, dar drumul până la primărie având multe halte bahice, odată ajuns, a mai pus un „o”. Și a ieșit… Raoul!

Și Viitorul le-a creat probleme, fără Hagi și cu „secundul” „principal” (hai c-am nimerit-o!) doar până la finalul primei reprize. Șuturile inspirate și precise ale lui Cicâldău și Kelić aducând Craiova în avantaj la pauză. A mai urmat și săritura norocoasă a mingii la lovitura altfel pas la portar a întâmplătorului Bălașa cum a început a doua repriză și soarta partidei a fost pecetluită. Și încerc o glumă! Ține-o tot așa, Piți, ceartă primarul că nu schimbă iarba, bagă în panică brazdele răvășite și te ajută ele. Cât despre povestea cu rasistul Bancu și nevinovatul De Noojier, nu este decât un… banc prost!

Aș sintetiza în final evoluția Viitorului cu un vers de poezea tare naivă: „Când patronul nu-i acasă / Jucătorii se cam… lasă!”. Dar se-ntoarce el Gică pe bancă și jar mănâncă „mânjii” scăpați din hățuri! Că de putut, pot mult mai mult, asta e clar și dovedit.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles