Lumea întreagă este amenințată de psihopatul Vladimir Putin cu un atac nuclear în condițiile eșecului suferit în războiul absurd declanșat de Rusia în Ucraina. În 1962, Papa Ioan al XXIII-lea, supranumit „Il Papa Buono”, a reușit, prin forța credinței, să dezamorseze „criza rachetelor” din Cuba. Avea greutate cuvântul celui dintâi prelat catolic, „papa de la Roma”. Cine va fi acum „Il Uomo Buono”?
Editorialul acesta îl doresc ca o completare a articolului apărut nu demult, în exclusivitate pe FANATIK, al amicului Andrei Dicu, referitor la pericolul folosirii armelor nucleare de Rusia și SUA în opinia generalului Virgil Bălăceanu.
Război nuclear… Coșmarul umanității… Previzibil, din păcate, la ce se petrece acum în lume și pe care mângâiatul din Ceruri cu metafore, editorialistul chiar „fanatik” Andrei Dicu îl aseamănă cu „criza rachetelor” din Cuba, 1962, dintre cine altele decât SUA și URSS…
Am trăit pe viu acel posibil cataclism, dar felul în care a fost aplanat conflictul l-am aflat mult mai târziu. Sunt documente istorice, s-a făcut și un film despre viața unuia dintre cei mai mari papi din istoria omenirii, Papa Ioan al XXIII-lea. Papa Giovanni al XXIII-lea pentru Italia sa natală și credincioșii catolici din toată lumea.
Papa Ioan al XXIII-lea a mediat pacea între cele două mari puteri ce s-au vrut – și se vor! – stăpânitoarele lumii, conduse atunci de John Fitzgerald Kennedy și Nikita Sergheevici Hrușciov.
Filmul amintit, regizat de Ricky Tognazzi după scenariul unui „primit” în secretele Vaticanului, Fabrizio Bettelli, poartă supranumele dat de popor Papei Giovanni al XXIII-lea. Cum, de altfel, a rămas în istorie. „Il Papa Buono”. Papa cel Bun.
Pelicula este fascinantă, și prin contribuția interpretării date de Bob Hoskins, și aduce dovezi că Angelo Giuseppe Roncalli, născut pe 25 noiembrie 1881 la Sotto il Monte, o comună din regiunea Bergamo și chemat de Dumnezeu la dreapta sa pe 3 iunie 1963, din Cetatea Vaticanului, a fost unul dintre cei mai mari papi, capi ai bisericii catolice.
Cardinal-patriarh al Veneției din 1953, a fost ales papă, succesor al ezitantului Papă Pius al XII-lea, în conclavul din 1958, după disputa în două runde de vot cu fum negru. A plecat între sfinți după numai cinci ani, în vara lui 1963, răpus de un cancer la stomac. Avea 81 de ani.
I se mai spunea și „Giovanni fuori le mura”, Giovanni din afara zidurilor, datorită comportamentului său mereu popular, aplecat să discute oricând cu oamenii obișnuiți, oamenii simpli, oamenii din stradă, la fel ca și cu cei… răi, condamnații din vestita închisoare „Regina Coeli”, fostă mănăstire catolică, ridicată în 1654 și transformată în pușcărie în 1881.
A reușit să aplaneze grevele devastante din anii ’60, dirijate de comuniștii italieni conduși de „contele Berlinguer” cu periculoase „inspirații” de la Moscova.
Fiu de țăran, al treilea din… 13 copii, a parcurs toate treptele ierarhice ale bisericii catolice. La 12 ani a intrat la seminarul din Bergamo, a continuat studiile, cu ajutorul unei burse, la Roma și a fost hirotonit preot în 1904. A trecut prin multe încercări, de la capelan militar pe front în Primul Război Mondial, la delegat apostolic la Atena și Istanbul, nunțiu papal la Paris și primul observator permanent al Sfântului Scaun la UNESCO.
Este de notorietatea felul în care a potolit o revoltă împotriva „papistașilor”, la Sofia (s-a implicat mult în pacea religioasă din Bulgaria), dându-le… pietre contestatarilor ca să-l lovească pe el dacă ei se simt fără de păcat!
Reformator al credinței catolice în același Dumnezeu ca și al altor religii, a adus în pas cu timpurile, „aggiornamento”, în Conciliul Vatican II, Concilium Vaticanum secundum, deschis 1962, comportamentul preoților catolici.
Ar mai fi multe de povestit despre simplitatea și bunătatea, de-a dreptul sfinte, ale acestui cap al bisericii catolice. Care, în fața agresivității dorite de ministrul său de externe… adică al Vaticanului… „mâna” sa dreaptă… ultra-conservatorul cardinal Alfredo Ottaviani, îi răspundea de fiecare dată cu „Ma ha pensato alla pace, Eminenza?” …„Dar la pace v-ați gândit, Eminență?”…
Papa Ioan al XXIII-lea a fost beatificat pe 3 septembrie 2000, de alt papă foarte iubit, Papa Ioan Paul al II-lea. Intrarea sa în rândul sfinților, dimpreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, a fost consfințită oficial de Papa Francisc pe 27 aprilie 2014. Ziua Milostivirii Divine (Divina Misericordia), sărbătoare creată de… Ioan Paul al II-lea!
Papa Ioan al XXIII-lea a rămas în istoria Vaticanului, pe care am citit-o acum vreo 20 de ani, și în conștiința lumii întregi, drept „Il Papa Buono”. Papa cel Bun.
Ei bine, știu mulți din lumea credinței că pacea dintre americani și ruși în „criza rachetelor” din Cuba, în 1962, a fost rezolvată de Sanctitatea Sa Papa Ioan al XXIII-lea.
Am avut ocazia să vizitez micul apartament papal, cu dormitorul modest, de fapt auster, având mereu în fața celui care își așază capul pe pernă crucifixul. În mărime naturală, ca acela al lui Iisus Hristos de pe Golgota. „Cu brațele deschise ca să îmbrățișeze necontenit lumea sângerândă”. Așa cum i-a spus aceluiași cardinal Ottaviani amintit mai sus, venit să fie iertat în ultimele clipe ale Suveranului Pontif.
Cu un tact… Dumnezeiesc, după aproape 18 ore de meditație în micul sanctuar de rugăciune din apartamentul papal, „Il Papa Buono” și-a chemat mesagerul. L-a trimis mai întâi la Casa Albă, la președintele Kennedy, care se pregătea să dea ordin superfortărețelor zburătoare B-29 să decoleze pentru a bombarda Cuba comunistă a lui Fidel Castro, înarmată cu rachetele nucleare și câteva mii de soldați ruși din marea Armată Roșie a lui Nikita Hrușciov.
Rachetele erau SS-4 Sandal, cu focoase nucleare și o rază medie de acțiune de 2.000 km, adică destul ca să atingă mari orașe americane precum Miami, New Orleans, Atlanta, Houston, Philadelphia sau chiar Washington DC.
Papa Giovanni al XXIII-lea a obținut de la Kennedy un răgaz, în care mesagerul papal a fost trimis Kremlin, la tovarășul Hrușciov,
Cu ajutorul fiicei preferate a acestuia, cea mai mare din cei cinci copii, Iulia. Conducătorul Uniunii Sovietice a răspuns că își va retrage rachetele nucleare din Cuba dacă și americanii își vor lua acasă bombardierele B-17 și B-29, capabile să poarte bombe atomice, staționate în bazele militare din nordul Italiei, de la Aviano și Foggia.
Ceea ce s-a și întâmplat și astfel a fost evitat Al Treilea Război Mondial. Care ar fi fost distrugător aproape în totalitate al civilizației umane. Și cu care amenință acum psihopatul Vladimir Vladimirovici Putin dintre zidurile aceluiași Kremlin, blestemat deopotrivă de ură și de frumusețe…
După acel succes cu adevărat mondial, „Il Papa Buono” a invitat-o pe Iulia și pe soțul ei la Vatican. A cinat cu ei și i-a făcut cadou Iuliei rozariul pe care îl purta întotdeauna în mâinile sale.
Sigur că presa italiană a urlat „Ce caută comuniștii fiica asta comunistă a lui Hrușciov în Sfânta Cetate a Vaticanului?!”. S-a întors în genunchi la icoana Fecioarei Maria cu pruncul sfânt în brațe pentru a mulțumi Providenței…
…Care, nu-i exclus, ca prin ce se întâmplă între Ucraina, sprijinită de aliații din NATO, și Rusia să ne scruteze… și să ne scurteze… viața… lumea… Să sperăm ca sfânta credință, chiar dacă sunt mulți conducători de state cu mintea întunecată acum, să ducă omenirea din nou și cât mai repede la PACE. Chiar dacă beatificatul „Il Papa Buono” nu mai este… Iar religia a tot fost lovită, cu premeditare, de câțiva ani.
Sper și cred că lumina PĂCII ni se va hărăzi iarăși din voința Creatorului care ne veghează. Având în preajmă, chiar și doar ca spirit, pe unicul „Il Papa Buono” din istoria credinței… Închei cu un citat din gândirea sa fabuloasă: „Doamne, fă-i pe cei răi să devină buni, iar pe cei buni să devină simpatici!”.