Editorial „la roșu” Cornel Dinu. „Cormoranii” nu se împiedică de valuri. Mereu au trecut și vor trece peste ele. Și, cel mai important, „Never (walk) alone”…

Cornel Dinu   
în Editoriale
24/07/2020, 00:46
Editorial „la roșu” Cornel Dinu. „Cormoranii” nu se împiedică de valuri. Mereu au trecut și vor trece peste ele. Și, cel mai important, „Never (walk) alone”…
Editorial „la roșu” Cornel Dinu. „Cormoranii” nu se împiedică de valuri. Mereu au trecut și vor trece peste ele. Și, cel mai important, „Never (walk) alone”... Sursa foto: liverpool.com

Învingând cu 5-3 pe Chelsea, „The Reds of Liverpool” s-au încununat, după 30 de ani de „absence”, cu al 19-lea titlu de campioni ai „Bătrânului Albion”.

Un adevărat record, prin scrutarea statistică a sezonului și clasamentului. Rar s-a mai întâmplat în istoria fotbalistică a Angliei ca o echipă să-și adjudece atât de clar laurii supremi ai victoriei finale cu atât de mult înaintea finalului. Pentru prima dată cu un german la comandă, Jürgen Klopp.

Și fără uluitorii săi suporteri în tribune, „cormoranii” au impresionat ca siguranță de joc cu Chelsea a lui Abramovici de ani buni și cu Lampard manager de un an.

Editorial „la roșu” Cornel Dinu. „Cormoranii” nu se împiedică de valuri. Mereu au trecut și vor trece peste ele. Și „Never walk alone”…

Tot un record este că „The Reds” n-au folosit pe parcursul unui sezon atât de greu ca în Anglia, inedit și la ei prin întreruperea de COVID-19, decât 18 jucători de câmp mai mereu.

I-a costat, vezi maltratarea suportată de curând de la Manchester City, dar nu mai conta decât ca o atenționare cu degetul arătător pentru anul de fotbal ce va veni, cu sau fără coronavirus…

Rostită cu ochii închiși, cu un „turnover” ușor de memorat, distribuția aruncată pe teren de Klopp, mă încumet s-o afirm, a fost cea mai puternică trupă-comando ce s-a impus vreodată în Marea Britanie. Puneți în calcul și Scoția, cu Celtic și Rangers, fratricide prin credință, și chiar Aberdeen, care a luat titlul doar cu Sir Alex Ferguson pe bancă, în 1980, 1984 și 1985…

Editorial „la roșu” Cornel Dinu. Tripla istorică a „cormoranilor” înmuiați de „petrol(ul)”

Și câte amintiri directe, pe teren, dar și pe tușa comenzilor tehnice, în aprilie 1984, alături de nea Nae Nicușor, am cu Liverpool… Patronată de ceva timp de americani de sorginte, firesc, britanică.

I-am admirat de la distanța tribunei în 1966, la Ploiești, în al doilea meci al triplei, istorice aș putea să spun, cu Petrolul. Pe „Anfield Road” au marcat „centrul” Ian St. John (65) și „taifunul” de pe aripa dreaptă Robert Callaghan (80).

Iar în orașul petrolului și al Petrolului, „petroliștii” au făcut o minune de 3-1, goluri Constantin Moldoveanu (36), Sandu Boc (59) și Mircea Dridea (65), respectiv Roger Hunt (50).

Nu exista regula golului marcat în deplasare la acea vreme și s-a jucat o a treia partidă, decisivă, pe celebrul de tristă amintire „Heysel” din Bruxelles. Unde englezii, conduși de legendarul tehnician William „Bill” Shankly, a cărui cenușă, ca ultimă dorință, a fost împrăștiată pe gazonul de pe „Anfield”, s-au impus cu 2-0 prin golurile aceluiași St. John (15) și a celeilalte extreme, de pe stânga, veritabilă „furtună” și el, Peter Thompson (45).

Atunci eram deja la Dinamo, deși conducătorul Petrolului, directorul Gheorghe Urich din Ministerul Petrolului, mă „pețise” și el, dar „lătratul” „câinilor” fusese mai tare decât „mirosul” „petro-leilor”, că nu mă gândeam eu atunci la dolari…

Editorial „la roșu” Cornel Dinu. Prima mea „lecție de engleză”. 0-3 la Liverpool

Am întâlnit direct „fiarele roșii” ale aceluiași Bill Shankly în toamna lui 1970. Campania din Mexic fusese costisitoare pentru masivul grup de la Dinamo prezent la Guadalajara, așa că am dat piept cu ei doar în „Cupa Orașelor Târguri”, transformată în Cupa UEFA doar un an mai târziu, în 1971.

Trecusem în primul tur peste PAOK Salonik și, pe o ploaie cruntă, am întâlnit pe stadionul de lângă râul Mersey, „Anfield Road”, o echipă decimată, cu mulți accidentați, se vorbea de „numai” vreo 11 jucători de câmp…

…În infirmerie, dar nu din cauze de gripă sau de… COVID, ca acum, ci pentru că în Anglia se lupta și se luptă în teren pe viață și pe moarte, ca într-un veritabil turnir, și oasele cam pârâie… Stăpânirea de sine, care este fair-play-ul, existase, dar îi lovise ghinionul…

Totuși, în teren i-au avut pe Clemence în poartă… încă de pe atunci… Lawler, Lloyd, căpitanul Smith și Hughes în apărare, Hall, Heighway și Thompson pe atac, a intrat pe final și St. John, același din meciurile cu Petrolul, scoțian de renume, ca Dalglish.

Au „aruncat” un fundaș rezervă ca „vârf”, nu-i mai rețin numele, și ne-au dat 3-0 scurt, sigur, implacabil, no comment. Toate golurile din corner, două înscrise cu căpățâna de Yorick viu a acestui atacant improvizat din „back”, cum spun englezii apărătorilor.

„Mirșică” Constantinescu, portarul nostru, cu simț aerian și o detentă impresionantă deși mic de statură, nici n-a apucat să… sară! Era deja trântit la pământ de stoperii autentici Smith și Lloyd. Toamna, la Liverpool fusese un veritabil potop, se jucase mult pe „Anfield” și gazonul era din când în când, cam „pe sărite”.

Editorial „la roșu” Cornel Dinu. Balet între sirtaki și cancan cu manechinele de la „Mark Spencer”. Fără finalizare, însă…

După prima „lecție de engleză” fotbalistică (cum avea să consemneze cu har prietenul Ion Bocioacă după 0-2, pe „23 August” în 1981, cu Aston Villa), noaptea post-Liverpool 0-3 ne-a ars de goange-n cap…

În hotel cu noi stăteau vreo 30 de manechine de-ți ploua în gură, de la celebrul magazin „Mark Spencer”. Firesc, cu consulul nostru de atunci, fratele ortopedului Popescu de la „Urgență”, am „fuzionat” și dă-i petrecere până în zori, la un bar închiriat de firma lor.

Ne lipisem spre dimineață, un fel de „om la om” pe camere, să nu spui că ai uitat, Mircică, erai maestru în engleză încă de pe atunci… Ne-am întors „la brațete” pe stradă, cu o încropire de balet între sirtaki și cancan. Numai că, ajunși la hotel, „minunatele” aveau haidamaci păzitori pe holuri și n-au putut să facă joncțiunea cu aprigii juni de după „Cortina de fier”…

Editorial „la roșu” Cornel Dinu. Germanul încoronat Rege miercuri noapte pe „Anfield Road” în ciuda tradiției britanice

Am mai înfruntat „cormoranii” și în Spania, la un „torneo de verano”, organizat de creatorul lui Dinamo din 1948, nea Sandu Vogl, prietenul lui Don Santiago Bernabeu și reprezentantul lui „Philips” în Spania, singura reclamă atunci pe stadionul Realului. Am pierdut greu pe teren, cu 0-1, deși cu o zi înainte ne surclasaseră rău. Ei bând bere și noi, din felurite motive, doar „râmnind”…

De „dubla” cu același Liverpool „neverwalkalone” din semifinalele CCE din 1984 s-a vorbit atâta încât… Încât nu mai zic nimic, că iar ar însemna să arunc „mărgăritare” de întâmplări reale la o lume avidă doar de măscări dezarmant de puerile și de halimai cu înfiorător prost gust…

Miercuri noapte, pe un „Anfield Road” scăldat de „You’ll never walk alone” doar din megafoane și încercat de plutonul de arcași normanzi cu mingea la picior și încă vreo 20 din team-work aleși de Jürgen Klopp, ca aceia care i-au ochit mortal pe anglo-saxoni la Hastings în 1066, n-au mai fost acorduri de catedrală… Întotdeauna mult peste cele de la încoronările de la Westminster Abbey…

Regele, paradoxal tradiției britanice, a fost coach-ul german. I s-a dat atenția pe care o merită, secvențele premierii fiind cel mai mult concentrate pe el. Într-un joc de lumini al reflectoarelor ce-ți purta imaginația la felul în care Londra și celelalte mari orașe britanice se apărau în plină noapte căutând avioanele germane ale invincibilei, până atunci, Luftwaffe, pentru ca artileria antiaeriană să le facă una cu pământul în Bătălia pentru Anglia din vara lui 1940.

Winston Churchill aprecia măgulitor, la sfârșitul războiului, referitor la piloții de pe „Spitfire”, care au spulberat în aer bombardierele germane: „Niciodată în istoria omenirii un grup atât de mic de oameni nu a făcut atât de mult pentru țara sa”.

Editorial „la roșu” Cornel Dinu. Ei sunt „CORMORANII” care au zburat la Soare

Nu întâmplător, privindu-l pe Klopp, ai impresia că este întruparea dintre regele de origine vikingă, normandul William Cuceritorul și ultimul rege anglo-saxon, învins și omorât la Hastings, Harold al II-lea. Numai că tactica din jocuri a lui Klopp n-a avut nimic din șiretenia retragerii lui William pentru încercuirea ulterioară ce i-a fost fatală lui Harold.

Ajuns în Anglia în 2015, la Liverpool, Klopp a jucat numai pe cartea atacului, ca un veritabil… anglo-saxon! A adus jucători siguri în centrul defensivei, riscând oarecum cu atât de promițătorul olandez Virgil van Dijk, care e cel mai bun stoper din lume acum, după mine. Nu săriți, după părerea mea adică… Având și cele mai multe minute de joc oficiale.

Cu Lovren sau Gomez lângă van Dijk și cu un veritabil far de la Dover, portarul Alisson…

Pe benzi rapizii Oxlade-Chamberlain și Robertson, care fac cam totul între careuri…

Un mijloc care se completează în blocarea construcției adverse, dar nu „uită” să ofere mingii „creative” atacanților, cu jucători polivalenți ca Milner, Henderson, Wijnaldum, Keita, Lallana.

Și un trident în atacul propriu-zis, cu veritabile „arbalete” fizice și tehnice, nimicitoare în pătrunderi cu mingea la picior sau în combinații de ingeniozitate care se apropie de genialitatea premeditării pasului, demarcării și finalizării sigure… Format cel mai des din Salah, Firmino și Mané…

Pe hârtie au fost folosiți cam 24 de fotbaliști, dintr-un lot și cu tineri de perspectivă, dar cam 18, cum am mai precizat, au dus greul și au consfințit această supremație greu de egalat în Anglia de aici înainte.

Editorial „la roșu” Cornel Dinu. Imnurile pe care le-aș pune zilnic la Cotroceni, la guvern, la toate instituțiile de stat. Chiar de două, trei ori!

Bine-nțeles că lotul mare a re încă vreo 20 de antrenați și urmăriți zi de zi, cei mai mulți tineri crescuți de mici ca viitori „cormorani” de succes. Puțini importați, ca orice club britanic ce-și respectă cu sfințenie tradiția…

…Consfințită în imnul Amiralității Britanice, „Rule, Britannia!”, intonat cuceritor pretutindeni pe Pământ de câteva secole: „Stăpânește, Britannia! Britannia stăpânește valurile! Britanicii nu vor fi niciodată sclavi!”.

Imn ce l-aș pune cânta – ca pildă de popor adevărat, demn, neîngenunchiat, așa cum a fost și al nostru – la Cotroceni, la guvern și la toate instituțiile noastre de stat, ocupate și prăduite de ștafeta de după alegeri a puzderiei noastre de partide de 30 de ani.

Bine-nțeles după „Deșteaptă-te, Române!”, care, deși vrea să ne trezească de aproape două secole, n-are nici „Un Răsunet”, așa cum s-a numit inițial în stihurile lui Andrei Mureșanu, la neamul nostru prea des fără semnal de ceas deșteptător atunci când trebuie.

În final, iată că dacă teribila mașină de război a celui de Al Treilea Reich n-a putut să cucerească Britannia, începând din aer în 1940, peste 80 de ani un singur neamț, cei drept cu spirit și figură de Kirk Douglas în „Ragnar Vikingul”, a creat o fantastică mașină de fotbal care i-a cucerit pe britanici tocmai în jocul pe care ei l-au creat.

„Chapeu bas” cum s-a spus de către francezi după cealaltă luptă pornită din Normandia, în 6 iunie 1944, odată cu Debarcarea ce a salvat Europa de nebunia decadentă a lui Hitler.

Închide ×