Editoriale

Editorial marca DINU: Minunățiile lui Hagi și o convingere ca un fitil aprins: „Nu cred în fotbalul feminin! Piciorul femeii e sacru!”

06.07.2019 | 16:49
Editorial marca DINU Minunatiile lui Hagi si o convingere ca un fitil aprins Nu cred in fotbalul feminin Piciorul femeii e sacru

Horia Ivanovici, cerberul Fanatik, dezbate cu sufletul său pentru fotbal ultimele măsuri federale. Binevenite spunem toți. Mai bine mai târziu decât niciodată, spune junduitorul nostru seamăn, sperând mereu că prinde piciorul providenței. De fapt o eternă batere a halviței așteptate de copii caselor noastre la desert de „Lăsata Secului”. Obicei pierdut și el în nevolnicia vremurilor. Practic, doar o amăgire! Cât atingi cu buzele mângâierea dulce a vieții, câteva fracțiuni de secundă. Ca imediat perpetumul mobile să facă mult mai lung drumul spre o altă mușcătură dulce de mai bine, parcă spre capătul existenței.

La noi, soluția de moment este încurajarea propriei „producții”

Ceea ce a făcut acum Comitetul Executiv este ceva normal. Doi jucători sub 21 de ani la jocurile primelor noastre echipe. Măsură ce ar trebui extinsă și în ligile inferioare. Pentru că în decalajul economic atât de accentuat creat voluntar după așa-zisa cădere a „Cortinei de fier”, între Estul, Centrul și Vestul Europei, și în fotbal, la noi, soluția de moment este încurajarea propriei „producții”. Ceea ce nu s-a făcut imediat după 1990 de conducerea federală. Deși exista modelul „Luceafărul”, lansat după 1978, care a produs indubitabil generația de excepție a deceniului final din secolul trecut. Nu întâmplător, în acei ani vice-președinte FRF era Ștefan Covaci, care inspirase modelul academiilor de fotbal franceze, când era directorul federației „cocoșului galic”, până în 1975.

Voi reveni asupra acestui moment crucial din fotbalul nostru când voi dezvolta subiectul așa-numitelor Academii de la noi, acum. Și aș mai menționa, în anii de îndestulare a federației lui „Nașu’” – ce vreți?, cumetrie pe față sau asociere pentru a ne fi bine numai nouă, care ne alegem între noi – un moment foarte important. Căci de atunci, ca veritabili exploatatori de plantație sădită și pusă pe rod de cei dinaintea lor, în anii ’80, pentru schimbul de mâine nu au făcut mai nimic. A tunat din cerurile socialismului multidezvoltat cu grijă și profesionalism (atunci!) pentru a ne crește jucători de valoare. Iar cei așezați între ei, la începutul anului 1991, printr-o mare ilegalitate de creere a federației „independente”, au profitat ani buni, decenii chiar, din plin. Gândiți-vă doar ce mentori cu pasiune, pricepere și constanță de durată conduceau centrele de copii și juniori ale bazinelor noastre fotbalistice din a doua parte a secolului trecut. Steinbach, Fane Stănculescu și Piți Varga la Dinamo, Voinecu și Toma la Steaua, Kluge și Gorgorin la Progresul, Jackie Ionescu la Timișoara, profesorul Dan la Arad, Bukkosi și Hașoti la Constanța, profesorul Bârsan La Iași, generațiile Ianovski și Tănase Dima la Pitești, Sepsi la Cluj și câți alți profesori și împătimiți în a crea jucători de valoare pretutindeni la noi.

Geaba a adus Lupescu bani la FRF, „Nașu” a uitat de unde a plecat

Revenind la „Nașu’” și amicii săi nenumărați de veritabilă domnie, mi-l amintesc doar ca bun organizator ce împărțea cheile de la camerele jucătorilor și creator de câteva incinte ale fotbalului, să recunoaștem. Într-un veritabil pașalâc „a la turca bre”, amintesc doar un moment în care putea să sădească. Aduși printr-o pace telurică în conducerea federației de sindicatul jucătorilor, condus de bietul Alex Rădulescu, Florin Prunea și Ionuț Lupescu au încercat o revigorare a copiilor și juniorilor.

Era, parcă, prin 2010… Lupescu câștigase, în numele Federației, procesul de durată cu Loto-Pronosport și FRF-ului îi intraseră în visterie câteva milioane de euro. Bune, a crezut Ionuț Lupescu, pentru a crea „Academii de fotbal” după modelul defunctului „Luceafărul”, în subordinea federației. Uitând că oarecum de pe acolo a plecat și el, refuzul a fost total! Și de aici ruptura între unul care n-a uitat cum a mijit în fotbal și celălalt, pe care nu-l mai interesa, având deja caii la căruță. Numai că erau puși invers și s-a văzut… Pentru că în fotbal trebuie să ai răbdare de a semăna și a îngriji cu pricepere pentru ca abia după câțiva ani să culegi roadele lucrului bine făcut. Dacă, bine-nțeles, știi să-l faci și l-ai mai făcut! Nimic nu-i întâmplător! Legea „Ce semeni, aia culegi!” domină toate sectoarele productive ale lumii. Și va domina ca o axiomă mereu!

Păi dacă-i spuneți „Academie”, școala de bază unde e?!

Am, însă, mari rezerve… Atâta timp cât chiar statul nostru, nesocotind cartea de vizită a oricărui popor care-și vrea binele, adică persiflând Învățământul, Sănătatea și Cultura, eu aș mai adăuga și Familia, și Credința dată din ceruri pentru a fi mai buni cu noi și cu aproapele nostru, nici în fotbal nu va fi altfel. Să aprofundez… Păi dacă-i spuneți „Academie” și e obligatorie peste doi ani la licențiere, școala de bază unde e?! S-au pus șapte criterii, cu procente, pentru a se realiza punctajul de trecere. Discutabile! Astfel, staff-ul tehnic, echipele, jucătorii, antrenamentele și jocurile au împreună cam 40 de procente. Și numai infrastructura și facilitățile, care deocamdată nu sunt proprietatea „Academiilor” – și nici nu prea pot fi, doar statul, care pare încă un mercenar, le are -, au în evaluare 21 de procente! Și mai sunt baremuri hilare: Strategie, filosofie (un fel de „Baba-oarba”…) 10,6 %, staff suport (adică slujbași cu îngrijirea) 7%… Mă rog, spre final, 20,6% rezultatele (?!)… …Oare pot fi bune astfel?

Când am văzut prima „Academie de fotbal”, era în 1969, la Bologna. Se ocupa cu mare pasiune un bătrânel care avea și alt servici (!), parcă director la Compania de Electricitate a orașului, Walter Bicocchi, poreclit „Magicianul”. Care la șapte diminaeța primea raportul, apoi școală, antrenament, masă, odihnă (o oră) și iar, ați ghicit, antrenament, și iar școală! Și tot el lua cina cu jucătorii-învățăcei întru carte și fotbal, la ora 8 seară, iar la 9 primea iarăși raportul. Desigur, stingea și lumina la 9 și  jumătate! Și ce fotbaliști a scos „Magicianul”!

Ce frumos le spune Hagi: „Eu m-am născut să fiu bogat! Fac ce-mi place, asta mă face bogat!”

Râdeți sau mai bine să ne-ncerce o lacrimă, dar cam așa era și la „Luceafărul București”, cu inspectorul Dan Matei de la Învățământ și profesorul Dan Ionescu supraveghetor general. Cu pedagogi de comportament și carte de dimineață până seara, ca în liceele interbelice, care au scos atâția oameni de mare valoare profesională la noi. Și doar atât vă mai spun, domnilor federali actuali: profesorul Dan Ionescu nu era omul nimănui! Doar al fotbalului, care a mai pâlpâit sub el cât a fost lăsat în pace…

Nu se poate crea performanță fără ordine, disciplină, „cultura muncii” după care regretau ca pierdută Sacchi și Zeman în noapte, la „Sotto Voce”. Și fără suferință în antrenamente și în băncile școlii, și fără căldura familiei și a tribunelor. Teribile destăinuirile lui Gică Hagi dintr-un inteviu recent dat Gazetei. Și câte spune… Și ce frumos le spune… „Convingere, credință și curaj în a reuși”… Sau, după atâtea destăinuiri tehnice și de comportament, concuzionează apoteotic: „Vorbiți voi despre bani, eu nu! Eu m-am născut să fiu bogat! Fac ce-mi place, asta mă face bogat!”. N-am lecturat nimic mai înălțător filosofic de mulți ani în fotbal. Ca o profesiune de credință a unui om care, într-adevăr aproape singur, a produs în fotbalul nostru, în ultimii ani, o adevărată minune. Aviz în mod deosebit celor care îl iau peste picior, reproșându-i micimi ce nu pot sta nici măcar în apropiata îndepărtare a culmii pe care l-au înălțat reflecțiile, dar și faptele sale de acum. Și câte minunății a mai spus în acea destăinuire revelatoare geniul Hagi! Veritabile idei de căpătâi ale posibilului manual „Strategia unei Academii de fotbal” de la noi.

Domnilor federali, acum nu mai are importanță că proveniți sau nu din fotbal. Gică Hagi v-a „scris” manualul reușitei de început în oricare fotbal care-și vrea binele, care-și vrea un viitor. Aveți „rațeta”, cum spunea Sandrelo, frizerul, în Târgoviștea copilăriei mele, puneți-o în aplicare și veți avea fotbaliști. Purtați lumina lui în toate casele, încă atât de întunecate!, ale fotbalului de la noi. E singura cale spălătoare de atâtea nimicuri, „pavoazate” până acum.

Nu văd piciorul femeii încălțat cu crampoane, zgâriat de jambiere și apărători… după epilare!

Iar despre fotbalul feminin, n-am cum să fiu misogin. Am dormit mereu la sânii mamei mele până pe la vreo trei ani. Când m-am făcut mărișor, jinduiam, Doamne iartă-mă!, la contururile celor care ne-au făcut să fim goniți din Rai… Tare mă mai atrăgeau! E drept, când șueta era subțire și șprițul ungea, piei Ispită! Deci făceți-mi ce vreți, nu cred în fotbalul feminin! Merg consoartele noastre la jocuri cu mâna, asta da. Dar piciorul femeii e sacru! De la Phidias, trecând prin Michelangelo, impresioniști și ajungând chiar la „can-can-ul” lui Toulouse-Lautrec, iertați-mi căderea… Nu văd piciorul femeii încălțat cu crampoane, zgâriat de jambiere și apărători… după epilare! Nu mai spun de tălpi pe genunchi și piedici pe la spate. Iar fruntea „Ispitelor” e făcută pentru mângâiere la ceas de noapte și nu pentru împunsături de berbece la centrări. Să nu uit: și biata Silvia, ce, „dotări” avea pe piept! Naturale ca și ale mamei mele sârboaice și nu din pompițe de cauciuc de luat tensiunea, așa cum se mutilează inconștientele de acum crezând că „dă bine”. Aiurea! Doar le compătimesc…

Știu, se „poartă” și sunt nominalizați în conduceri de orice, cavaleri „zidari”, rosslynieni, globaliști ai schimbărilor ce nimeni nu spune (și nu știe!) că ar fi bune. Ceferin, ce nume de… macaz! Infantino, pronunțând-ul spui „sancta simplicitas”! Lăsați, domnilor, marota cu fotbalul de dame! Argumentând cum că lovitele cu cotul în sâni și tacklingul pe glezne și-ar aduce progeniturile la fotbal. Adică, am suferit, să sufere și fii-miu! Hai că sunteți de pe altă lume!