News

Editorial: Pe sistemul „Tokyo pe banii tăi”, Klaus Iohannis s-a dus cu „spaceshipu’ ” la Sibiu, să-și arate eligibilitatea și echitatea liberală

Klaus Iohannis a zburat la Tokyo via Sibiu cu un avion luxos, dar închiriat, care în locul eligibilității prezidențiale demonstrează liberalismul și luxul la mâna a doua.
08.03.2023 | 18:03
Editorial Pe sistemul Tokyo pe banii tai Klaus Iohannis sa dus cu spaceshipu  la Sibiu sasi arate eligibilitatea si echitatea liberala
Președintele Klaus Iohannis a stârnit un scandal de proporții, odată cu plecarea în Asia, via Sibiu, la bordul unul avion de lux închiriat (sursa montaj FANATIK)
ADVERTISEMENT

Pentru că multora dintre vedetele noastre le plac comparațiile deșucheate, turneul asiatic anunțat de FANATIK l-a transformat pe președintele Iohannis într-un David Beckham cu șubă „by Budulea Taichii”. Precum personajul lui Ioan Slavici, Klaus a deraiat către Sibiu pentru că, nu-i așa, trebuia să arate și el verilor, cumnaților, ce bărbat unic are țara și cum se dă el cu bobul prezidențial printre nori, din dormitorul „Lekaloș deța”, închiriabil de la 5.000 la 10.000 de dolari pe oră.

Klaus Iohannis, luxul și păduchii de lemn în variantă prezidențială: „Toc io banii tăi”, în avionul eligibilității și al echității liberale!

Numai că, surpriză! Potrivit Boarding Pass, survolul către Iohannisburg a durat doar 31 de minute și niciun contribuabil nu înțelege de ce n-a luat musiul bicla pân’ acasă, ca apoi să zboare, cu reducere. Răspunsul este simplu: Echitatea liberală dintre salamul strămoșesc și eligibilitatea gliei în raport cu prăbușirea din sondaje se contopesc într-un salt istoric spre înalte culmi de prosperitate și progres.

ADVERTISEMENT

Că n-a dat Șefu’ o raită pe la Dăbuleni după pepeni, la Buzău după ceapă și la Pitești după țuică e lesne de înțeles, că rămânea „Air Force One-ul” crăcănat într-o bujie și cu dom’ președinte nelămurit în sala de biliard (dacă o avea…), pe sistemul „Eppur si muove”. Dar, cum spuneam, oriunde te-ai afla, chiar și în norii Administrației Prezidențiale, dorul de mezelul natal de Sibiu te strânge mai abitir ca echitatea liberală și ca interesul statului. Că mai oprești și la Baku după niscaiva icre ieftine, bune de ținut la gheață în jacuzzi, e altă trăznaie, nu de alta dar – potrivit ultimelor contracte în materie de avioane militare (sîc!) – și somonul norvegian merge ca uns cu bulz neaoș.

Faptul că domnului președinte nu i-o plăcea să-l aștepte Împăratul cu sushi și cu tempura, d’aia de-i mai iute ca focul lui Ardei, e de înțeles pentru orice șef de stat care are și el nevoie, precum statul degeaba în sine, de o aeronavă prezidențială, care să-l scutească de stresuri inutile. Doamne ferește, nu suntem socialiști ori, mai rău, comuniști – blană, ca să-i scoatem pe nas lui Klaus că a plecat la Iohannisburg să-și cumpere salam mai ieftin, că doar a admis și ‘mnealui că-i criză mare pe Mapamond…

ADVERTISEMENT

Însă, vorba aceea, până și „șoubizu’” s-a tripat din pricina voiajului flamboyant al perechii prezidențiale, iar Oana Roman aproape că l-ar martela (vorba unui comentator tv) pe dom’ președinte. Herr nea Klaus, e jale între megalostaruri! Dacă ai supărat-o pe Oana, te-ai distrus. Ce Bahmuțeanca, ce Iulia Albu, acum chiar că ți-ai găsit cui în talpa Pegasului, clei în gaura de golf și basma în motorașul aeroplanului de pseudo-oligarh!

Păi da, „pseudo – oligarh”, pentru că dacă ne întoarcem la salam, ăla reprezenta „luxul și păduchii de lemn” pe vremea lui Nea Nicu, în timp ce comuniștii – capitaliști de azi nu se culcă-n biblioteca aeriană fără două șrapnele cu „Șampanska” și o targă cu icre de Manciuria. Dar, vorba aceea, ce mai contează că ai ținut-o pe săraca Maia Sandu aproape pe uscat, cu zâmbete de Operetă, când matale ești atât de altruist încât, atunci când suspini pentru alții, începi chiar cu Măria Ta?

ADVERTISEMENT

Po(a)nta cu „Air Force One-ul” mioritic datează încă din 2014

Orice prezident, de la Mobutu la Biden și de la Războinicul Milică la Putin are sau a avut dreptul la un avion prezidențial, cu cantină, duș, teveu și carpetă cu Răpirea din Serai, numai că închirierea unei asemenea „Supernove”, care să-ți demonstreze matale eligibilitatea în fața Occidentului, dar mai ales sub lupa unui popor care tremură de atâtea spații publice închiriate păgubos, nu are nicio logică, mai ales atunci când vorbim despre voiaje tip „Domnu’ Goe + Mamița în trenul de plăcere = Love”.

Dincolo de orice, Air Force One-ul lui Klaus Iohannis ar trebui să fie logic, legitim, dar, în același timp, profitabil. Ba mai mult, ar fi cazul ca întreaga șaradă să fie lămurită cu bun simț, pentru că, inclusiv în anul 2014, am avut parte de aceeași tăvăleală mediatică. La vremea respectivă, Victor Ponta îl acuza pe Traian Băsescu pentru faptul că acesta din urmă declarase că decizia privitoare la achiziționarea unui avion prezidențial ultramodern trebuie să-i aparțină viitorului șef al statului.

ADVERTISEMENT

Au trecut aproape 10 ani de atunci și am ajuns în postura de a ne târgui ca la piață, pe marginea unui subiect care, într-o țară civilizată, trebuie să rămână la fel de comun precum mersul pe jos. Din păcate, în ce ne privește, cu noi istoria s-a jucat mereu de-a Baba Cloanța, iar asta pentru că mai toate clanțele ne-au scârțâit. Avem saună în „sofragerie”, dar n-avem „reșeuri” să ne încălzim copiii. Avem deșeuri radioactive, dar n-avem armament. Suntem blindați cu idei, însă nu găsim niciodată soluții. Pronunțăm, echilibristic, „Doamne ajută”, dar bunul simț de a ne ajuta să gândim singuri lipsește cu desăvârșire. Suntem colecționari de președinți democrați și n-avem prezidențiabili…

De la absurdul marca Charlie Chaplin la „dați un leu pentru Salamkan!”

Din punctul de vedere al civilizației și al imaginii este rentabil, chiar profitabil, ca președintele României să trăiască, să muncească și să primească absolut toate onorurile de care se bucură omologii săi. Dar, cât de echitabil e să mergi, precum Jules Verne, în carlinga „bițiclului” aerian cu girofar, în Sibiul natal, comod și somnolent ca mai tot timpul, din moment ce matale deviezi, la propriu, cursul jocului? Scopul și durata vizitei la Împăratul Naruhito și la premierul Fumio Kishida țin de alte considerente decât acelea ale comediei.

Fără să vreau, îmi vine în minte o imagine din „Dictatorul”, filmul de referință marca Charlie Chaplin, în care „Hynkel” (interpretat chiar de „Charlot”), alias liderul „Tomaniei” (Germania), bătea joc de glezne în așteptarea trenului lui „Benzino Napaloni”, conducătorul „Bacteriei” (Italia), care se tot încăpățâna să dea rateuri, la sosirea în gară. Umblau „tomanii” cu covorașul după Napaloni, cum umblă ai noștri cu jalba-n proțap, pe toate continentele…

Fără nicio legătură cu jocurile de cuvinte marca Chaplin, care ilustrau două sisteme dictatoriale (ceea ce nu este cazul!), îți vine să te întrebi cum de n-au mutat „japonejii” ăia, dintr-un singur click, aeronava mioritică pe o pistă paralelă, undeva pe la Pucioasa, ori la Copșa Mică, să vadă și iluminații noștri cum stă treaba cu teatrul absurdului și mai ales cu mândria liberal – proletară, de altfel un fenomen care a început să se caracterizeze prin distincția dintre „incompetență” și „penibil”.

Dincolo de această „Odisee” regretabilă, care denotă ferm „jemanfișismul” clasei politice (luată la kilogram și cu care ne-am obișnuit încă dinainte de 1989!), oare ce impresie de noblețe poate provoca un prezident care închiriază limuzine aeriene, precum nea Bebe de la etajul 5 burghiul de la nea Petrică, ori puștiul Orlando de bani gata, bolidul recuperatorului cartierului, ca să impresioneze vreo pupăză?

Cele patru avioane ILYUSHIN IL-96 ale lui Putin costă, fiecare, o jumătate de miliard de dolari. Păi, măcar o felie dintr-unul n-o însemna mult pentru România, o țară aflată în creștere economică, vorba ultimelor analize? Hai, domnule, punem mână de la mână, pentru că, vorba aceea „Honor et patria!”. Scump să fie, dar să știm și noi de ce dăm un ban pentru „Salamkan, tigrul Hermannstadtului”, chit că bătrânii n-au medicamente, copiii plâng după lapte, studenții după „Săniuța” și politicienii, după pempărși… Sau dacă nu, să stăm acasă, săraci și cinstiți, vorba proaspăt aniversatului Ion Iliescu!

Tablou trist de un comic suav, cu popor aflat cu capul între urechi

Sigur, chemat de glia strămoșească, ca dintr-un dor de tip humuleștean, Național – Universalul Cetățean K a îmbinat liberalismul pe banii altora cu socialismul epatant, completându-se poetic în sistemul păunescian: „Aflat în haine de paradă/ Actorul a coborât în stradă,/ Să-și cumpere ceva salam”. Tabloul capătă o nuanță de comic cinic, cu aromă tristă de burjui născut peste noapte. Însă, răceala și distanțarea manifestate de Klaus Iohannis nu îndeamnă la reflecție, la zâmbet și nici chiar la urecheală.

Disprețul pe care le manifestă față de cetățeni Administrația Prezidențială (dar și alte Instituții ale Statului!) nu are legătură cu opțiunile politice. Aceeași meteahnă poate fi constatată și referitor la sfânta noastră „chitroșenie”, care ne obligă milenar la surogate, la forme fără fond și la butaforii, precum ne învățase ascetul Ceaușescu Nicolae cu Nechezolu’ și cu Casa Poporului.

Însă, o asemenea stare de fapt se găsește în compatibilitate cu tipul de comportament grosier cu care, din 1990 încoace, eternii domni, mereu alții dar care nu se schimbă niciodată, agresează acest popor, obișnuit să umble cu capul între urechi. Da, cineva a avut dreptate: MIG-urile mai explodau pe la Balotești, etc, dar mămăliga, niciodată!

 

ADVERTISEMENT