Au trecut ce se mai păstrează doar pe meleagurile așezărilor în a căror case mai arde în sobe lemnul sacru al lemnelor din Colindele Sfântului Crăciun.
Jinduim, ca ființe trecătoare, după ce a fost frumos, puțin mai este și sigur nu va mai fi în curând… Nemairămânându-ne decât să ne întrebăm cu unul dintre laitmotivele literaturii ce va învinge timpurile: „Unde ești, copilărie?”…
…Răspunsul îl știm. E nimicitor de simplu: „S-a dus pentru totdeauna!” …Și pentru că era prea curată… Nici lacrimile nu ne mai încearcă, acesta-i adevărul.
Să recunoaștem, totuși, că așa cum e fotbalul nostru, fiecare întrerupere de posibilă iarnă, ce nu mai e nici ea ca altădată, ne crează cel puțin o tresărire nefastă. Ne obișnuim repede cu răul…
Compensată, într-un fel, absența fotbaliatorilor noștri de televiziile care ne oferă live povestea acelora care au inventat jocul de „football”, englezii. Ce serbează, infantilă expresie căci anii se duc implacabil, nașterea lui Iisus Hristos și schimbarea de calendar pe gazon și în tribune, jucându-și cu sfințenie rolurile și fotbaliștii, și suporterii.
Pentru ochi avizați se simte că vin după petreceri. Nu mai au siguranța execuțiilor. „Drinkurile” inevitabile ce le au în gene își fac efectul. Nu mai fac serii de pase consecutive. Și firul lor se rupe des, parafrazând celebru vers al lui George Coșbuc din „Mama”… Deși la ultimele Newcastle – Manchester United și Leicester – Liverpool dramatismul disputelor ne-a lipit de ecran…
Să-i lăsăm, însă, în plata Domnului pe purtătorii legali de ghete cu crampoane din adevăratele democrații și sportive, consolidate de sute de ani, cu legea, cu funia și cu securea când a fost nevoie, chiar dacă și ele, în aceste vremuri „tectonice”, se cam clatină.
Dau semne de… tra-la-la, dacă ne gândim, de exemplu, că Barcelona a cumpărat de curând un jucător, Ferran Torres, de la Manchester City, căruia i-a pus clauză de reziliere nici mai mult, nici mai puțin de 1 miliard de euro. Știți, așa, pe repede înainte și fără Wikipedia, câte zerouri are un miliard?!
…În timp ce la noi insolvențele bat la ușile multor cluburi altădată „giugiuc prima”, iar la altele la fel s-au așezat deja la masă.
Bine-nțeles că și atunci când nu se joacă oficial la noi, preocuparea principală a „actorilor” este datul în stambă acompaniat de ridicol. Ne-am aliniat, într-un fel, cu „lumea bună” a fotbalului european doar cu scurta întrerupere dintre sezoane.
Repet, și prin așa-zisa iarnă blândă de acum, îndeosebi din Sudul țării. Supusă și ea, calendaristic, încercării denumită savant globalizare…
Și trec la „cestiune”, stimabililor… adică la aberațiile ce ne sunt date să le auzim, mult peste elucubrațiile din perioada partidelor oficiale de pe gazon.
Debutul ridicolului lingușitor-infantil l-a declanșat „Merel” a lu’ Rădoi cel mai frezat „Rățoi” cam de Ajun. Debitând, ca într-o „cârtie” ce o cere când are nevoie de ceva, că „burlanul” Burleanu „e mult peste ce a însemnat președintele Mircea Sandu”. Cam așa ceva…
Încurcând „Rățoiul” doar șiretenia actualului președinte cu abilitatea complexă cu multe lucruri bune pentru fotbalul nostru. Dar și cu anumite momente ce le-a folosit pentru sine după modelul mai-marilor fotbalului mondial. Nomina odiosa.
„Merel” l-a mai prins în funcție pe Mircea Sandu, deci dacă ar avea măcar un gram din capacitatea de a evalua oamenii din fotbal, n-ar mai avea scuze să rostească o asemenea enormitate.
Toți avem păcate. Mircea Sandu a fost un foarte bun organizator, dar și cu unele ratări comportamentale. În comparație cu el, „burlanul” Burleanu este prăbușirea greu de atins vreodată a ridicolului păgubos din fotbalul de pretutindeni. N-are nici măcar scuza de a fi un simplu păcat.
Căutarea de vreo câteva luni… eu cred și zic de câțiva ani… a unui selecționer pentru echipa națională continuă. Și aduce acum chiar ca o cerșeală. N-a fost nicio gândire prealabilă, c-așa-i și va mai fi la noi.
„Să-ți faci vara sanie și iarna car” este mai în toate la noi doar o zicală desuetă a trecutului. Și nu se vine la iesle, că tot a trecut recent Crăciunul, cum ar fi normal…
Adică la FRF, oficial, cu posibilii. Ci pleacă prezidentul antifotbal, doar privitor de minge chinuită pe parchet, dimpreună cu povestitorul său de snoave fotbalistice la pețit prin Europa. Bat pe la uși! Închise sau obscure…
Până acum, dacă ar fi avut pic de pricepere la ce-au făcut din fotbalul nostru… firesc, și de anticipație, ceea ce e și mai rău în lipsă… și-ar fi dat seama care și de ce sunt închise… care și de ce sunt obscure…
Acum, s-a „deversat” prin canalele media, populate prea mult cu „ziarici”, că ar fi Burlanul de scurgere a ultimelor picături de ceva reușite trecute ale fotbalului nostru și Stoichitorul său doar de palavre pe undeva prin „Midi de la France”. La vânătoare de boloni și urși.
Om vedea… Dar, așa cum am mai spus demult, am premoniția că aceeași ursitoare (asta nu vine de la… urs!) politică ocrotitoare, care a scos dintr-un clop bistrițean și a așezat pacostea federală în capu’… mesei, va numi și viitorul selecționer.
Iar la ce jucători am creat în ultimul deceniu de împliniri mărețe, în „academiile” promise, echipa națională va fi iarăși un vis tare urât. Culegem ce-am semănat. Ce-au semănat, de fapt. Vânt de impostori, furtună de rezultate nefaste și, în consecință deprimante. În fotbal și în mai toate celelalte „sectoare de producție”.
Știu, așteptați la final de an și ceva despre Dinamo. În liniștea telefoanelor, alături de câțiva oameni cărora li se răspunde de la Los Angeles până la Sydney și de la Stockholm până la Cape Town, incluzând Europa și Orientul Mijlociu, nu m-a surprins că se știe soarta foștilor „câini roșii”, ajunși „câini de pripas”.
Numai că situația este ca la celebrul „Zid al plângerii”. Pui dorința în scrisorică și aștepți binecuvântarea împlinirii. Legenda rămâne. Cert este că reușita gândului de bine vine rar… Mai mult ca o coincidență…
Rămân optimist că s-ar putea, așa cum spune românul, să sară iepurele. Pentru că, realmente, salvarea lui Dinamo din punct de vedere financiar seamănă cu o vânătoare. Au gloanțe, dar nu mai respiră vânatul.
Deocamdată, aducerea abracadabrantă a „darului” (otrăvit) Bonetti și zvonul mureșanului că Mircea Rednic ar fi vrut să golească vestiarul de „valori” și să-l umple cu fotbaliști „fără număr”, că nu degeaba suntem așezați între Tei și Obor, ne-au adus și mai aproape de grumaz tăișul ghilotinei.
Amplificat de halucinația aceluiași mureșan, total neavenit nu numai că ținea PCH-ul la porțile din Gruia, ați uitat?! …revin la halucinația mureșanului… că Flavius Stoican este „un bun motivator”! Evlavius Stoican!
Poate la șușoteli… vinovate! Cum a făcut cu Astra, antrenată de Florin Marin (cu care venise de la Craiova în 2002) în 18 martie 2003, când „astralii” conduceau cu 2-0 la pauză… ambele goluri venite pe partea lui… Și de-atunci i-am dat „marșul”! L-am înlocuit la pauză cu Grigorie, am mai luat un gol, s-a terminat 0-3 în „Ștefan cel Mare”…
Cum să uit?! Mai ales că a avut tupeul obraznic să declare că prin venirea lui, Dinamo a tras un loz câștigător!!! …Se poate… în mod normal doar dacă pe loz este scrisă cifra 18. Prietenii știu de ce…