Sport

Editorial Răzvan Ioan Boanchiş: Echipa națională de azi a intrat în istorie alături de Hagi și Mircea Lucescu

Înainte aveam Cooperativă. Acum avem Cooperativizarea Agriculturii în fotbal, adică un trosbal digitalizat în birourile FRF și microscopic pe teren.
27.09.2022 | 11:20
Editorial Razvan Ioan Boanchis Echipa nationala de azi a intrat in istorie alaturi de Hagi si Mircea Lucescu
Editorial Răzvan Ioan Boanchiş: Echipa națională de azi a intrat în istorie alături de Hagi și Mircea Lucescu. FOTO: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Despre domnul Burleanu nu voi scrie nimic. Când am scris l-a aparat justiția de părerea mea. Adică am pierdut procesul. În consecință, Statul de drept cel foarte drept trebuie să ceară drepturi de coautor și pentru aceste succese ale echipei naționale.

Răzvan Ioan Boanchiș: „Am retrogradat cu grație”

Când ne întâlnim din întâmplare, la farmacie sau pe stradă, cu o profesoară din gimnaziu și îi zicem „v-am fost elev în urmă cu 40 de ani”, doamna ne răspunde așa: „cu cine erai în clasă, dragă? Spune-mi premianții și repetenții, fiindcă eu pe aia ii țin minte!”.

ADVERTISEMENT

Daaaa, mai jos de atât nu se poate, fotbalul românesc de după martie 2014 a dat o palmă mediocrității și se ține fruntaș printre codașii Europei.

Această echipa națională va întră în istorie alături de Guadalajara 1970, de România 1984 (atunci mergeau la Turneul final al Euro opt țări, se califica doar câștigătoarea grupei, iar Mircea Lucescu a ieșit pe locul 1 intr-o grupă în care era și Italia, campioană mondială în 1982) și de Filarmonica lui Hagi din America 1994.

ADVERTISEMENT

Din martie 2014 încoace avem realizări mărețe. Ce s-o fi ales de Centrele de Excelență pentru juniori? Potrivită denumire.

Excelență se potrivește cu mucoșii ca bătrânețea cu alăptatul. În opt ani și jumătate un copil acumulează șapte ani de acasă și aproape doi de școală. Rezultatele se văd. Am retrogradat cu grație.

ADVERTISEMENT

„Adunarea Generală de acum ar fi intrat în vestiarul echipei naționale din America ’94 și întâi ar fi zis ‘sărut mâna’”

Dar Adunarea Generală, ce o mai face Adunarea Generală a FRF, care a votat, la alegerile din 2018, contra fotbalului? 168 de voturi împotriva fotbaliștilor Lupescu și Pușcaș.

În 2022 habar n-am câte voturi concupiscente s-au adunat, n-am ținut socoteală unanimității dezastruoase.

ADVERTISEMENT

Toată lumea vorbește despre selectioner, dar a uitat cine votează. Dacă domnii din Adunarea Generală de acum ar fi intrat în vestiarul echipei naționale din America ’94, întâi ar fi zis „sărut mâna”, pe urmă ar fi leșinat de emoție dacă le răspundea cineva la salut, iar în final l-ar fi auzit pe Didi Prodan: „Aloooo, aloooo, ospătarii afară!”.

ADVERTISEMENT