Sport

Editorial Răzvan Ioan Boanchiş: „Regina Angliei și Dinamo”

Răzvan Ioan Boanchiș scrie, în exclusivitate pe FANATIK, despre Regina Angliei și Dinamo. Apropiere forțată, chiar dacă Dinamo nu era, pe atunci, fantoma de azi.
13.09.2022 | 11:03
Editorial Razvan Ioan Boanchis Regina Angliei si Dinamo
Editorial Răzvan Ioan Boanchiş: „Regina Angliei și Dinamo”. FOTO: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Am apreciat-o pe Regină mai mult decât apreciez imperiul ei și veți vedea mai încolo de ce. Regina Angliei a fost ultimul obstacol împotriva progresismului devastator. Scuze pentru titlu. E forțată apropierea dintre Regină și o echipă de fotbal, chiar dacă acea echipă nu era, în perioada poveștii mele, fantoma de azi.

Răzvan Ioan Boanchiş: „Am fost martor la o mojicie care mă va urmări mereu”

Titlul textului e un cârlig menit să atragă atenția, un truc de care abuzează aproape toți ziariștii, dar foarte puțini recunosc. De ce? Pentru că nu au avocat. Acel avocat se cheamă talent. Voi fi subiectiv, știu, dar Anglia poate să mai dea 53 de Shakespeare și tot nu mă va face să uit întâmplarea de mai jos.

ADVERTISEMENT

S-a petrecut în 2004, la sfârșit de august. Trebuia să merg cu Dinamo la Manchester, încă se călătorea cu vize. Pentru presă, vizele nu erau o problemă, redacțiile aveau relații bune cu ambasadele. De obicei îmi lăsam pașaportul unui delegat al clubului pe care urma să îl însoțesc în străinătate și se rezolva fără să fac nimic.

Atunci, cu Manchester, nu m-am sincronizat cu birocratul, am uitat din ce motiv, cert e că m-am trambalat pe cont propriu la ambasadă. N-am întâmpinat nicio dificultate, am explicat de ce. Am dus pașaportul dimineața și l-am luat cu tot cu viză după-amiază, dar am fost martor la o mojicie care mă va urmări mereu.

ADVERTISEMENT

„Eu par așa mai bestie, dar atunci m-a bușit plânsul”

Un cor de copilași din Ardeal fusese invitat să țină un concert în Anglia. Fete și băieți de zece ani. După ce i-au interogat ca pe delincvenți, domnii funcționari englezi le-au refuzat vizele. Când m-am întors să-mi iau documentele, copilașii se duceau triști spre autobuzul cu care veniseră. Eu par așa mai bestie, dar atunci m-a bușit plânsul.

Domnii reprezentanți ai Coroanei (atenție, eu sunt monarhist!) nu s-au mărginit să-i umilească. Le-au murdărit si pașapoartele. Au aplicat o ștampilă cu „Nu se aprobă”, ca să se uite la ei ca la niște infractori și vamesul ungur sau sarb.

ADVERTISEMENT

Am ajuns la Manchester. Era evident că Dinamo (pe atunci campioana României, nu adunătura de panaramezi de azi) va pierde. La antrenamentul oficial, cel mai bun jucător al lui Andone mi s-a parut Mateuț, care se retrăsese de zece ani și avea 15 kilograme mai mult decât pe vremea cand câștiga „Gheata de Aur”.

„Manchester seamănă cu un maidanez ud”

Old Trafford – impresionant, atmosfera excelentă. Dar mai bine i-ar fi spus Manchester Igrasie. Orașul seamănă cu un maidanez ud. Nu trebuie să plouă ca să ai senzația că se prelinge neîncetat o zeamă întunecată pe ziduri. Pășești pe străzile din Manchester și ai senzația că ți-ai băgat capul la subțioara unui miner.

ADVERTISEMENT

Iar femeile… Un misogin – detest misoginii – și-ar permite să scrie că a văzut seara „foarte multe celulitoase neepilate și bete, cărora nu le-ar fi încăput fundurile nici pe banchetele de tren”. Dar nu am cum să scriu așa ceva, pentru ca urăsc minciuna, mârlănia și discriminarea.

ADVERTISEMENT