Editorial realist „la sânge” Cornel Dinu. Petre Țuțea și noi, tâmpiții idioți. Carnaval periculos la Dinamo: se „bate halvița” listării la bursă!

Priveam la televizor „mâna de ajutor” interesat pe care „Oracolul din Bălcești” Dumitru Dragomir, specialist, mai nou, în afaceri imobiliare, anunța că o va da noului salvator al „Dinamoului”, Viorel Cataramă. Și el mai de toate în acești ultimi 30 de ani, „saturnalii” tare păguboase pentru societatea românească. Amintesc doar ce a spus presa fotbaliatoare despre acesta, în timp: că a avut un rol important în preluarea Stelei de Gigi Becali în 2003, ca membru marcant al Adunării Generale a societății respective și că și-a oferit serviciile „prețioase” Rapidului pe vremea lui Copos. Bine-nțeles, acum „Dinamoul”… că Dinamo a fost cam până în 2007, când a luat ultimul titlu și poate încă vreo doi, trei ani, când încă mai ponta ca „de luat în seamă” la vârful fotbalului nostru.

Editorial realist „la sânge” Cornel Dinu. Petre Țuțea și noi, tâmpiții idioți. Carnaval periculos la Dinamo: se „bate halvița” listării la bursă!

Zâmbetul a devenit grimasă dureroasă când un prieten bun, care a contat binefăcător organizatoric în eliminarea Hamburgului – campioană a Europei atunci, în toamna lui 1983! – mi-a trimis pe WhatsApp unele dintre reflecțiile de final ale economistului, filozofului și mai ales românului de mare calitate Petre Țuțea. Am avut binecuvântarea să fiu acceptat de câteva ori la masa acestuia de la „Casa Scriitorilor”, pe Calea Victoriei, unde depăna amintiri și crea alături de un prieten al său, „avocatul de leproși” Petre Pandrea, de care am mai scris, mărgăritare de gândire. Desigur, purtat de Fănuș Neagu, unul dintre puținii scriitori ai acelor timpuri acceptat în preajma lor.

Pasajul reamintit îl preamărea pe Ceaușescu ca patriot și modernizator al României, enumerând cam tot ce s-a construit în țară sub „dictatura” acestuia. Comparându-l chiar cu mari ctitori de același fel din lume. Dar îl făcea și „bou” pentru că a acceptat cultul personalității… Se declara imediat, aparent, invidios: „Ați văzut, domnule, era mai mare naționalist ca mine, că l-au omorât înaintea mea!”… Încheind în stilul său testamentar șocant: „Performanțele sale au frizat imposibilul! Și, peste asta, a păstrat demnitatea acestui popor de… tâmpiți!”. Nimic nou (și) pentru mine. Mai spusese ceva la fel de dureros și tușant: „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi!”.

Dur, foarte dur, exagerat, dar de luat în seamă când ne privim în oglinda istoriei. Explicabil, oarecum, când treci, ca el, prin atâtea anchete și ani de temniță grea. Nu neamul i-a adus atâta suferință nemeritată lui și altor mari patrioți români exterminați după 1946, ci cozile de topor care ne-au vândut dintotdeauna și încă ne mai vând… Câtă detașare nobilă la marele Țuțea: legionar și anticomunist marcant, îi dădea Cezarului dușman Ceaușescu ce considera că-i al Cezarului…

Digi24.ro

Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară

Editorial Cornel Dinu. Coincidența dintre anii de temniță ai lui Țuțea și anii din urmă ai lui Dinamo „căpușați” de interese de căpătuială ale unora…

Din atâtea vorbe memorabile, aflându-ne în prag de alegeri prezidențiale, amintesc că tot „nea Petrică”, cum îi spuneau apropiații, ne-a lăsat cu limbă de moarte, după decembrie 1991: „Români, nu vă mai alegeți conducători care nu-și iubesc țara!”. El a zis, noi, în devălmășia de opinii în care suntem și mânați cu premeditare, doar am auzit. Care am auzit. Mai avem, desigur, milioane de patrioți ce stau, parcă, ascunși… Dar conducători cu adevărat patrioți și intelectuali capabili, greu vom avea din nou!

Reîntorcându-mă la fotbal și la noii „salvatori de carnaval” ai lui Dinamo, ce mișună amușină de ceva zile, tot Petre Țuțea ne lasă o adevărată atenționare: „Aflarea în treabă și datul cu părerea despre orice este metoda de lucru la români”. Pentru că, în privința lui Dinamo, în ultimii tot cam 13 ani (ce coincidență cu anii de temniță ai lui Țuțea!) au fost și destule interese de căpătuială ale unora. De aceea, fac un scurt istoric al acestor ani. Până prin 2002, conducând doar doi oameni devotați lui Dinamo, echipa a revenit în fruntea fotbalului de la noi. Apoi a părut un larg și tare periculos acționariat. Sper că vă amintiți poza aceea cu acei așa-ziși „Rockefelleri” de la noi, pumni peste pumni la fostul hotel „Dorobanți”, acum „Sheraton”, de Ziua Americii, 4 iulie 2005. Despre care, există dovezi în presa vremii, am spus „Iar începe carnavalul!”. Nefericit, din păcate, că așa a fost și primul, început în 2001. Deja îmi dau palme peste gură că adevăr grăit-a…

Editorial Cornel Dinu. Cruntă fuse și atunci, și acum soarta noastră! Paralela dureroasă

În martie 2006 a plecat Giovanni Becali, apoi abilii Cohn și Bagher, prevăzătorii Nețoiu și Walter (pe atunci Bușcă) și a rămas bietul Turcu, fie-i țărâna ușoară că merită… Care a plătit din generoasele sale buzunare, pe atunci pline!, destule hangarale de chilipir profitabil doar pentru unii! Și foarte puțin pentru Dinamo! A apărut și „pleiboiul” de staul hotelier Săvulescu, anchete, procese și nefericite șușe pentru lăcomie. Ferească Dumnezeu și iartă-i, Doamne!… deși știu ce au făcut, cu premeditare, încercând să-și acopere instinctele hrăpărețe că ar fi dinamoviști.

Cert este că Ionuț Negoiță, pe val atunci financiar și politic, a preluat societatea Dinamo cu vreo 20 de milioane de euro datorie la ANAF. Mare curaj, de apreciat atunci… A făcut insolvența și a administrat și el râmnind, făcând… neștiind, fără sfetnici de valoare în echipa de conducere, cu excepția profesorului Anghelache, care, simțind cu cine are de-a face, a plecat repede… Pilduitor, datele decăderii echipei sunt aproape identice între 2010-2012, cu acționariatul de atunci, Badea – Borcea – Săvulescu, cu cele din 2017-2019, cu Ionuț Negoiță. Fapte din cifre incontestabile, nu vorbe. Parafrazând, prin simplificare: „Cruntă fuse și atunci, și acum soarta noastră!”…

Digisport.ro

FOTO Au apărut primele imagini: Ion Țiriac a primit ”bijuteria” după 5 ani! ”Nu întrebați cât costă, că e obscen”

Editorial Cornel Dinu. Exemplul de urmat al Stelei. …Steaua Roșie din Belgradul vecinilor-frați de lângă noi! În frunte cu Mircea Lucescu!

Închei acest dureros subiect cu doar două precizări. Retrașii de până acum din, chipurile, „salvatori de ocazie” au știut și simțit că pentru a începe revenirea, ca în 1996, atunci cu suflet mult, pricepere câtă și cum era, cinstită și dedicată numai echipei, și puțini bani, acum nu e nevoie numai de cam 3 milioane de euro până în iunie 2020… Un singur exemplu de revenire după câțiva ani negri: Steaua Roșie din Belgradul vecinilor-frați de lângă noi. Care are acum un buget de 35 de milioane de euro! Cinci milioane „Gazprom” (unu pentru Academie), un milion „Telekom Serbia” și restul de la prezența în Champions League, vânzări de jucători pe bani mulți, nu ca noi, sponsori și creditori… Iar „pentru prieteni” chiar recunosc că le rămâne și pentru fonduri „la negru”, neconvenționale (!), ca pretutindeni la marile echipe…

Optimist din fire, „câine și dincolo de moarte”, cred că în trei, patru ani se poate ajunge și la Dinamo la un buget ca la Steaua Roșie Belgrad de acum. Cu condiția ca „pietroiul” Dinamo de acum să fie ridicat de mai multe forțe, ca în pilduitoarea poveste a lui Ion Creangă cu „Moș Ion Roată și Unirea”. De toți suporterii dinamoviști cotizând după modelul „Un leu pentru Ateneu” de acum o sută și ceva de ani… De câteva multinaționale ca sponsori principali… De o societate comercială pe acțiuni care să înmulțească banii… Și altele, că ne duce mintea… Avându-i alături de experți financiari și juridici cu competență, dinamoviști, pe câțiva foști mari jucători ai lui Dinamo, capabili să administreze fotbalistic societatea, începând cu Mircea Lucescu.

Editorial Cornel Dinu. Nu se poate ca vreuna dintre societățile noastre fotbalistice să poată fi listată la bursă. Deocamdată…

Știu, trebuie să sensibilizăm rapid mentalitățile de la noi, încă nepregătite pentru o acțiune socială complexă, de asemenea amploare. Cum „încercarea moarte n-are!”, dă Doamne să reușim! …Cum spun toți creștinii… Să ne reamintim că până în 1989, în majoritatea județelor cu echipe de fotbal, toți angajații cotizau cu sume mici, jucătorii fiind remunerați, cointeresați astfel cu mult peste cele 4 grile de salarizare socialistă. Profesionism incontestabil, prezentat deghizat, ca… amatorism! Un jucător de la Steaua și Dinamo câștiga și de două, trei ori mai mult, lunar, decât conducătorii țării!!! Măsură impusă, ce-i drept, dar care se executa, nu se comenta. Iar acesta este un subiect amplu, de dezvoltat în viitor…

Cât privește „bătutul halviței” cu listarea la bursă a societății Dinamo, haideți să fim serioși măcar un pic! Precizând acum doar atât: Domnilor ziariști, publicați, vă rog, și comentați, desigur, condițiile legislative necesare înscrierii unei simple societăți de la noi pe bursă! Veți vedea că, deocamdată, nu se poate ca vreuna dintre societățile noastre fotbalistice să poată realiza așa ceva. Și pentru o confirmare a acestei realități, întrebați-l pe cunoscutul meu, simpaticul Adrian Andrici, acționar majoritar la Universitatea Craiova (cu stadion și suporteri!) și abil „jucător” pe bursă, că încearcă așa ceva de câțiva ani și încă nu reușește…