Editorial. Regina Elisabeta a II-a. God Save our Queen! Din plecăciunea sufletului, către demnitate

Nu poți vorbi ori scrie despre „funerariile” unui om viu. Azi, fiind martorul televizionist al scenelor de la Londra, nu mai văd acea vioiciune, acea superstiție a imaginii, din titlurile claxonate din presa modernă. Regina Elisabeta a II-a, din moarte în viață plecând, transpiră din plumb omenescul uman. A devenit, dincolo de drapele, Regina noastră, a tuturor. Prin suflet, decență. Prin respect și prin charismă.

Drumul către Înviere al Reginei Elisabeta a II-a. Să ne rugăm, în Numele Tatălui. Imperiul nu înseamnă cucerirea, ci plecăciunea sufletului

Numai nouă, contemporanilor cuvintelor scrise și participanților efervescenți la „funerariile” live ale tainei ne este pemis să ne trezim lunea, la început de săptămână sacră, în cuibul unei înmormântări. Parcă recitim pagini din „Imposibila întoarcere”, a lui Marin Preda, și parcă avem senzația că avem ceva de spus despre opera cuiva, despre mobilurile sale ori, pur și simplu, despre sentimentul Îngeresc.

Preocuparea de efemer, de senzațional sau de refuz al ideii de sacru a murit sub coroana Reginei, care își petrecea fiecare seară Rugăciunea, în genunchi.

Ce genunchi trebuie să ai, nu de Zeu, ci de Om, om uman, ca să vorbești la asfințit cu Dumnezeu, fără să-l rogi, fără să ai pretenția profană și inumană de a-l convinge, ci doar să fii contemporan cu apropierea Sa…

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Paradoxal, sacru și profan, Regina Elisabeta a II-a este o femeie. Este gospodina nobilă a Artei Regale, care reînvie smerenia, de la împăratul Japoniei și până la cel mai proaspăt nou născut din Viscri. Noi, cei care facem „rating” pe sicriele oamenilor vii, suntem datori la capitolul conștiință. Măcar conștiința ar trebui să ne salveze, pe undeva, aflând că un imperiu nu se construiește cucerind, ci convingând suflete.

Forța, energia uimitoare cu care ne încarcă această planetă, pe plămânii căreia călcăm nonșalant, este tandrețea. Tandrețea poate respira în particular, sub spovedanie, ori chiar la o îngropăciune așa-zis „cu pompă”. Ceea ce a adus în plus înmormântarea fizică a Reginei Elisabeta a II-a, dincolo de rămânerea sa eternă printre noi, naivii, este faptul că, lăsând de –o parte „pompa” (deloc funebră), Judecata de Apoi trebuie privită drept construcția unei societăți așezate.

De la ultimul plugar și până în Camera Lorzilor, poporul britanic știe să-și onoreze acel suflet de om uman, care l-a transformat în ființă și nu în statuie. În alte colțuri ale planetei, lumea curge în enumerări, lipsite de suflet. Eminescu, Palady, Iorga, Brâncuși… Numărăm, precum numele de pe tricouri, mergând parcă la un Campionat Mondial de privit într-o oglindă care nu-i a noastră, dar ne place să ne privim „rudele” de parcă, într-adevăr, am fi „neam” cu ele. Rudele altora nu „coboară” în familie, ci SUNT.

De la degringolatul Putin și până la revanșarzii IRA, toată suflarea a priceput că această „gospodină” a bunului simț le-a „gătit” rețeta nobleței, care stă, mai presus de orice, în umilință și în respect. Această Doamnă a Doamnelor ne-a readunat pe un soclu universal. Evident, cu „tandrețea” grandorii bipedului obișnuit să se creadă Dumnezeul lui și chiar Dumnezeul Dumnezeului, mâine vom uita.

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Monarhia cu suflet, precum miezul de stea crudă, este substanța simbolică a „unsului lui Dumnezeu”. Monarhiști sau nu, republicani în cuget ori regali în simțiri, cetățeni ai miracolului cuprinși în hora îngropăcunilor de oameni vii, avem șansa – nedorită, dar primită drept dar divin – de a fi contemporanii tandreței lucrului împlinit.

Regalitatea Reginei Elisabeta a II-a înseamnă, în primul rând, stabilitate și respectul pentru această stare de fapt. Odată cu ea, simbolistica educației a căpătat valențele umane, la care mă refeream anterior. Relațiile diplomatice, euforia informațională, efemerul crizei transformat în perpetuul condescendenței față de poporul tău, umilința în fața Întregului și responsabilitatea față de sinele fiecăruia dintre cetățenii Imperiului sunt acoladele fineței.

Mini-știrile mini-mapamondice rezistă, nu întotdeauna decantant. Vioiciunea educației, combinate cu martirajul presupus de o coroană invidiată, dar nu mereu lesne de purtat, depășește limbajul platitudinii. În vreme de război și de războaie (în neparanteză fie reamintit, Doamna despre care vorbim nu l-a înfruntat doar pe Putin, ci l-a bătut măr, din punct de vedere seniorial, pe jupânul jupânilor, Hitler!) Regina Elisabeta a II-a reamintește că „a fi împreună” nu este o lozincă, ci o stare de a fi.

„We’ll meet again”…

Sunt rare, aproape mitologice momentele în care ajungem să ne rugăm pentru ca oamenii lui Dumnezeu să (re)fie împreună. Bucurie din durere, credință și încredere. În realitate, ne codim să facem mărturisiri. Inclusiv la spovedanii. Zeii nu ne interesează, dacă nu ne ajută să declarăm ceva personal, prin intermediul lor, în speranța unui beneficiu, dacă se poate, imediat.

„We’ll meet again”, a reamintit Arhiepiscopul de Canterbury lozinca britanică din timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial. Da, da, da, ne vom reîntâlni într-o nouă lume, privind, însă, oglinda propriilor noastre fapte. Oglinda este cel mai important dușman, și cel mai imprevizibil…

Colegul Horia Ivanovici, creatorul brandului FANATIK, a avut șansa de a-i „aprinde” un trandafir Reginei Angliei, la Londra. Rândurile scrise ulterior m-au înlăcrimat. Astăzi, în timpul procesiunii planetare, Horia mi-a scris: „Cu Regina s-a sfârșit o epocă, Andrei! Foarte posibil, epoca noastră…”. Moartea ucide sau purifică. Niciun scriitor nu va ști, niciodată, să aleagă. Un om, însă, da.

Judecata de Apoi la care făceam trimitere mai sus capătă valența curiozității pornită din frică. Geografia drumurilor noastre prin memorie nu presupune, din păcate, și penitența. A fi Rege, a fi declarația de facto a lui Dumnezeu pe Pământ, presupune străfulgerarea. Câți monarhi blestemați a suportat pământul, de la Priam – îngăduitorul de sacrilegii – și până la Filip cel Frumos, asasinul lui Jacques de Molay ori la alți „întorcători” de arme și temniceri de Mareșali, numai Dumnezeu săracu’ mai ține minte… Dar același Dumnezeu a regizat autenticitatea unui Monarh la a cărui umbră s-au odihnit și James Bond și cel mai firav copilaș din Londra ori din Edinburgh, într-o stare de demnitate funcțională.

The World will never be the same, again…

Coroana cu Mov Regal. Forță, Frumusețe, Înțelepciune

Coroana cu Mov Regal, așezată deasupra sicriului Regal, poartă esența metafizică a Suveranului. Nu reprezintă doar doliul, ci mai ales sublimul și unicitatea întru construcție. Arta Regală, Francmasoneria de Rit Scoțian Antic și Acceptat rezervă acest drept exclusiv Suveranilor Mari Comandori și Fraților inițiați în Gradul 33 și Ultim. Tradiția britanică, în strânsă legătură cu fenomenul masonic, denotă semnificația spațială a conceptului creației.

Dincolo de cunoașterea primitivă, poate chiar „logică”, în limbaj… profan al Monarhiei, faptele cu adevărat admirabile ale unor oameni care și-au transformat ego-ul în personalitatea propriului popor și au creat din mândrie o artă, rămân nu o lecție, cât mai mult o blândețe a sacrificiului. Dincolo de anumite excepții, inclusiv dâmbovițene, Regele și Regina sunt entități care nu au viață personală. Viața lor personală este indiscutabilul Jurământ depus.

Forța, Frumusețea și Înțelepciunea sunt coloanele care susțin cupola de lacrimi a unei societăți care încă știe să-și prezerve, să-și educe și să-și respecte liderii. Marea Britanie a știut să-și iubească liderul. „Liderul”…. o domnișoară zveltă, sclipitoare, care s-a transformat în Regină și care a dezvoltat o nouă semnificație. A rămas mereu senină, chiar dacă nimeni n-a menajat-o cu varii tragedii, de la războiul cu IRA, până la accidentul Dianei…

Încrederea în valorile spiritului și în gravitatea demnității reprezintă valențe antigravitaționale.

Emoția regală a muritorului de rând. God Save Our Queen!

„Pentru eternitate”, titrează FANATIK. Eternitatea presupune căutare și nemărginire. Astăzi am plâns, am plâns cu sinceritate. Am plâns, în teorie și în practică, încurajat de realitate. Când pleacă o eternitate, e bine să-i prinzi urma, nu cu încăpățânarea cărturarului, ci cu smerenia omului „simplu”, cel atât de necesar culturii bunului simț.

N-ar strica, de la fiecare trecere întru altă viață, să învățăm ce presupune cultura bunului simț. Câteodată, ne e rușine de unii „clasici” și îi considerăm depășiți. Nu știu, însă, dacă la nivelul liderilor comunităților am depășit nivelul Evului Mediu.

Comentariile presei britanice sunt extrem de interesante. Până și „The Sun” s-a maturizat, deși, probabil, doar temporar. Fotografia Regelui Charles din Viscri veghează „capul” de site: „Emotional Royal watches…”. La BBC, o doamnă din Luxemburg povestește că, în tinerețe, i-a adus prăjiturele Reginei Elisabeta. Nu e o biată cetățeană a unui stat monarhic, educat, ci o „cucoană” vecină cu nemurirea.

Este obligatoriu de remarcat succesul televiziunii, care a păstrat de-a lungul transmisiei funerariilor nuanța umană. Dacă, Doamne ferește, evenimentele s-ar fi petrecut în alt colț al planetei, jumătate din înmormântare ar fi fost manelizată cu mutrele politicienilor. La Londra, am reprivit omul uman. Am redevenit o familie.

Există Regine și Regi care păstrează harul fundamental al redevenirii. Asta înseamnă să te afli în stare de telepatie cu poporul tău. Și de dragoste. Acea dragoste, necuprinsă de etichete, de parade și de fireturi. Este mărturia sacră a adevărului vieții.

Există orizonturi fulgurante care pot orbi. Sondele mobile, din care combustibilul realităților imediate ne obligă la compromisuri, „fac” prima pagină a vieții cotidiene. Suntem prea obosiți ca să mai observăm Îngerul ce trece pe lângă noi. „Suprarealismul” contemporan nu e altceva decât un amuzament garantat și fără pericole, o dinamită muiată în apă, sau o farsă de elevi de liceu, în timpul vacanței de vară.

Și totuși, puterea superioară a poeziei transformate în magia care ține realismul în podul palmei, fie că „realismul” se numește Hitler sau Stalin, se dezvăluie muritorului de rând.

Decența (adică inclusiv ce i-a reproșat Prințesei Diana, dar și altor membri ai familiei…) este politețea Regilor.

Sunt fericit și sunt trist, ca un ciulin scoțian, din coroana Reginei Angliei. Să ne rugăm, în numele Tatălui. Credință și încredere!

God Save Our Queen!