Editorial „religios” Cornel Dinu. Antrenorul parcă posedat de diavoli vs. antrenorul alungător de diavoli cu tămâie la alții și nu la el, unde are atâta nevoie…

Cornel Dinu   
în Editoriale
25/09/2019, 18:06
Editorial „religios” Cornel Dinu. Antrenorul parcă posedat de diavoli vs. antrenorul alungător de diavoli cu tămâie la alții și nu la el, unde are atâta nevoie…
Editorial „religios” Cornel Dinu. Antrenorul parcă posedat de diavoli vs. antrenorul alungător de diavoli cu tămâie la alții și nu la el unde are atâta nevoie... Sursa foto: romaniatv.net

Suntem, cu siguranţă, unul dintre popoarele cu cele mai multe pilde şi proverbe. Din păcate, de cele mai multe ori apelăm la ele după ce răul s-a făcut, încercând oarecum superior să-l motivăm. Ca o fatalitate, de cele mai multe ori, şi nu ca o cunoaştere, ce, însuşită în sute de ani de vieţuire, firesc ar trebui să aibă rol preventiv. Astfel se explică jelirea pornită în majoritatea mediilor de presă la aflarea veştii că am fost sancţionaţi să jucăm acasă, în viitorul meci oficial, cel cu Norvegia, fără spectatori. Fiind, precizez totuşi, rere…rerecidivişti în această speţă. Deci, se ştia ce pot face câteva zeci de handicapaţi comportamental şi nu s-a făcut aproape nimic pentru a preîntâmpina „pohtele” lor nesăbuite.

Editorial „religios” Cornel Dinu. Antrenorul parcă posedat de diavoli vs. antrenorul alungător de diavoli cu tămâie la alții și nu la el, unde are atâta nevoie…

Să o luăm pe îndelete, dar scurt, pentru a explica de ce nu putem să evităm, din nou, astfel de manifestări retrograde. Care, fără dubii, nu ne aparţin, nefiind create de spectatorul român de fotbal. Sunt, însă, în genele umane, programate. Ale binelui şi ale răului, zbuciumul permanent al fiinţei umane. Hărăzite şi cu raţiune, nu numai cu instincte ca animalele. Cam tot un animal, mângâiat din ceruri se zice, dar nu se ştie! şi cu facultatea de a discerne. Dar dacă stai să te gândeşti cât rău şi-a făcut sieşi însuşi animalul, chipurile, superior, numit om, parcă ai vrea să fii mai bine animal! Iar când răul din om zgândăre cu lăbuţa creierului ca să iasă afară şi să se manifeste, apare comportamentul violent. Nu mai are importanţă deosebită dacă acest fenomen provine şi din neîmpliniri sufleteşti de personalitate prin handicapuri educaţionale. Iese la iveală ca orice microb ce aduce suferinţă. În medicină, în astfel de momente s-au inventat, cu efect real, dar şi cu mult placebo, medicamentele.

În societate, raţionalul din om reacţionează vindecător prin reguli şi legi. Începând cu poruncile din ceruri date alesului Moise ca să-l potolească pe vietatea om, într-un început de ordine. Şi de atunci o ţinem tot aşa, noi,oamenii! Năzbâtii mai mult sau mai puţin decimatoare şi reguli-legi ale raţionalului din om menite să le oprească sau chiar să le stingă. De cele mai multe ori, răspunzându-se la violență cam tot cu violență. Prin eșafod, cu secure sau rug, scaun electric sau injecții letale, constrângeri comportamentale… Ce nu a fost și nu-i așa? Are curajul să mă contrazică cineva? Bravos, umanitate! Asta până când se va descifra programarea incontestabilă a genelor umane. Sperând atunci că se poate interveni cu acul reparator, cine știe ce raze sau cu pastila eficientă, oprind chiar pornirile de autodistrugere din bietul om.

Editorial „religios” Cornel Dinu. Suntem mult mai răi decât animalele… Nu uitați: mânate-n urgie, popoarele pier!

Şi violenţa în fapte şi exprimare de pe stadioane e cert că nu ne caracterizează decât în ultimii ani. Înainte de 1990 erau reguli educaţionale şi comportamentale impuse şi apărate. Bune, pentru atunci, dar şi rele în a îngrădi spiritul creator şi existenţialist al omului. Dar erau! Răul de acum, prin care riscăm şi mai mult evoluând fără spectatori cu Norvegia acasă, l-au luat de la molima hooligans a Occidentului. Numai că ei au făcut repede reguli-legi în această privinţă şi, în mare, s-au cam vindecat. La noi nu s-a făcut mai nimic, măcar pentru a constata câteva semne de însănătoşire. Instituţiile statului haotic de la noi acum fiind ca şi inexistente. Sub mentalitatea că dacă-i democraţie omul trebuie să fie lăsat să se exprime, oricum chiar şi autoflagelându-se comportampental. Cam ca în pilda drobului de sare pe care nu-l ia nimeni de pe dulap, ca să nu mai ameninţe copilul-societate şi o ţinem tot aşa ciclic: neatenţie – distrugere – reparaţie – neatenţie… de când e lumea.

Deşi tot înţelepciunea noastră transilvăneană, teribilă prin chintesenţa semnalului, ne avertizează într-unul din versurile romanţei „Horă la Sântă Mărie”: „Mânate-n urgie, popoarele pier!” Aiurea! O ţinem pe-a noastră, suntem mult mai răi decât animalele… Ele, doar sălbăticie. Noi ne gândim şi ne programăm sălbăticia! Nu ne tragem nici din maimuţe şi din nici din lup. Suntem doar o experienţă în eprubeta Creatorului din spaţiu, în care nu ştim de unde venim şi unde ne ducem…

Editorial „religios” Cornel Dinu. Gaz contra praz și pepeni de Dăbuleni

Debutul etapei 10 s-a consumat pe meleag transilvan, la Mediaş. Unde au sosit oltenii lui Piţurcă, zdruncinaţi de eşecul cu „fecesebecaliuţa” din etapa precedentă. Purtând în sufletele pătimaşe decepţia că n-au putut să hrănească prin joc şi rezultat orgoliu cât prazul şi pepenii de Dăbuleni al suporterilor de a îngenunchea mereu aureolatele Capitalei.

Gaz Metanul reprezintă în acest debut de campionat o echipă bine articulată, cu fotbalişti de la mijloc în faţă, dar şi… doar jucători prin apărare. Şi s-au constatat găurile defensive din păcate, în faţa unei Craiove fotbalistice ce a evoluat complet acum şi nu numai doar pe unele compartimente, ca până în urmă cu o lună. Practic, până prin minutul 60 gazdele n-au prea contat. Ajungând după mult timp să fie conduse pe teren propriu, până în ultimele minute ale disputei, chiar cu două goluri diferenţă. Mult mai mobilă individual şi ca bloc funcţional, Craiova a făcut legea pe teren cam două treimi din minutele de joc. Cu un raport al ocaziilor de 4-1 pentru echipa Băniei în prima repriză şi 6-3 în final.

Editorial „religios” Cornel Dinu. Pleacă ai noştri, vin ai voştri, noi rămânem mai rău ca proştii (și) la Mediaș…

Până de curând cele două mari centrale Romgaz şi Transgaz susţineau susţineau necondiţionat echipa din Mediaș. Şi pentru că, poate, după meciuri, agapele întreţinute şi cu versuri de profesorul Pustai îi ţineau pe conducătorii celor două forţe financiare disponibili să bage mâna în buzunare şi să fie chiar mai darnici decât era nevoie.

Acum, puşi (şi) politic, se spune că unul dintre directori e cu Edward (tentația hazlie a familiei de a se da după 1990 monarhistă) Iordănescu, iar celălalt e cu… Sibiul!? Repet, montaţi politic, s-a modificat şi mai în rău binecunoscutul slogan popular „Vin ai noştri, pleacă ai noştri, noi rămânem tot ca proştii!”, este acum, incontestabil: „Pleacă ai noştri, vin ai voştri, noi rămânem mai rău ca proştii!”. La câtă dezbinare e în noi de veacuri, asta ne mai trebuia: tichia de mărgăritar a pluripartidismului și… „schimbarea regilor, bucuria nebunilor!”. Procopsinu-ne-am, iarăși!, „răsfățați” de soartă!

Editorial „religios” Cornel Dinu. Italienii au în continuare „derby della Madonnina” la Milano și „derby capitolin” la Roma. Noi, doar zgomot de înjurături printre dinți încleștați de ură irațională și răbufniri de petarde inconștiente

Derby-ul Ilfovului, adică hatârul fotbalistic al lui Pandele marinerul contra Academiei de sat a fost din nou… dramatic! Chiar credeți că am înnebunit și arunc cu epitete în neștire? Jalnic, mai nimic de remarcat! În fața iarăși a doar vreo 300 de amărâți. Care, neavând grătarul și șprițul de week-end al milionarilor cu vorbe goale și emfaze pline de fițe… pardon, de fraude, ce s-au mutat din blocuri la case cu iataj și scară interioară în cele două cartiere de pricopsiri imobiliare, au venit să-și spargă în semințele-bomboane agricole năcazurile. Câtă decadență! Italienii au în continuare „derby della Madonnina” la Milano și „derby capitolin” la Roma. Noi mai avem, ce-i drept, câteva capete de afiș gen FCSB – Dinamo, dar doar ca zgomot de înjurături printre dinți încleștați de ură irațională și răbufniri de petarde inconștiente. Artificiile din iarbă și din tribune au dispărut de mult. Câtă decadență, și cu iz de blestem istoric…

Când nu era chiar rău și muncea toată lumea, ziceam că trebuie să ne fie mai bine. Iar acum, când la prea mulți nu le e bine, și pentru că nu se prea mai muncește, prin ce facem vrem parcă să ne fie și mai rău. Ciudată nație mai suntem când scăpăm din hățuri, mă gândesc… venindu-mi în gând reflecția interogativă a juristului de excepție Petre Pandrea, „Mandarinul valah”: „Până în 1940 i-am apărat în procese pe comuniști, după 1946 cei pe care i-am apărat m-au băgat la închisoare! Ce neam suntem?!”. Iar acum suntem cam tot pe-acolo… Nu am vrut și deci nu ne-am schimbat instinctual. Deși oarecare progres am făcut de atunci: nu mai avem canal și închisori cu torționari gen „studentul Țurcanu” (!?) la Pitești. Ne-am perfecționat în a ne face la fel de rău inventând procese de distrugere a proprietății românești și a înfiripării unei plăpânde aristicrații politice naționale.

Editorial „religios” Cornel Dinu. Cum veniră se făcură toți o apă și-un pământ la Sfântu Gheorghe…

Sâmbătă, în pălirea luminii diurne, Sepsi a ieșit la atac, răpunându-i pe sibieni. Care n-au prea contat decât ceva, ceva în prima repriză. Când, deși au fost înregistrați pe tabelă cu 0-2, au avut și ei două ocazii de a înscrie. Puține veleități tehnice per total, deși în proporție de 75% jucătorii celor două combatante au fost străini. Cam și de fotbal, ducând cu gândul la celebra avertizare de luptă a domnitorului Mircea cel Bătrân spusă lui Baiazid: „Cum veniră se făcură toți o apă și-un pământ!”. C-așa-i și la fotbalul nostru cu jucători anonimi aduși în ultimii ani de peste mări și țări, chipurile ca să ne ajute… Profituri au „marcat” doar buzunarele unor negustori de jucători și conducători cam de aceeași teapă, care ne-au adus în sapă de lemn fotbalistic de prea multe sezoane.

Editorial „religios” Cornel Dinu. Combatantele și-au făcut singure hara-kiri prin gafe incredibile de apărare la Giurgiu…

În noapte, Astra a executat iarăși „Dinamoul”, că Dinamo nu mai e demult. S-ar putea să auzim în comentarii că a fost un meci de calitate, chiar frumos. Aiurea, baliverne! Orecum palpitant, da, prin evoluția scorului. S-o luăm pe-ndelte… La primul gol dinamovist mingea a juns la stoperul Popescu, care a marcat din devierea inevitabilului gafeur în propriul careu, Găbiță Tamaș. Egalarea a adus-o Budescu, care a primt pasa de la… Sorescu (!?). Astra a preluat conducerea prin același Budescu, servit de data asta de un coechipier, francezul get-beget Oumare Tounkara, suflându-le mingea „reușiților” apărători doar cu numele Klimavicius și Popescu. A egalat apoi Dinamo, prin reluarea de lângă spectatorul fundaș „astral” Graur a lui Moldovan, cam la prima atingere a mingii după ce a intrat pe teren. Și, în fine, Astra a câștigat disputa definitiv prin golul bosniacului Crepulja, trezit singur, singurel în fața lui Piscitelli, la filtrantul normal pentru ce avea în față al lui Răduț.

În concluzie, a fost parcă un turnir. Dar nu s-a marcat lovindu-ți năucitor adversarul, ci prin gafe incredibile de apărare. Combatantele și-au făcut singure hara-kiri. Sau seppuku, spuneți-i cum vă place. La japonezi, pentru a-ți face așa ceva îți trebuie onoare și putere. În cazul nostru a fost suficient doar un masiv diletantism defensiv. Iar dacă sunt obligat să aud, indiferent de la cine, că golurile au fost consecința unor premeditări lucrate la antrenament, respectivul să se aștepte imediat la două perechi de palme fictive de la mine, chiar dacă doar vorba mi-e uneori agresivă.

Editorial „religios” Cornel Dinu. Sunt naționalist și m-a bucurat echipa copilăriei mele fotbalistice cu un singur jucător străin la Botoșani…

Chindia Târgoviște a lăsat impresia până acum că ar mai avea nevoie de câțiva jucători mai buni. Chiar își puneau această problemă conducătorii echipei. Iată că acum, cu ce au, au confirmat aproape total în fața uneia dintre echipele cu prestații foarte bune în câteva jocuri din startul campionatului. Închizându-se bine în apărare, cu tot efectivul așezat bine în zona defensivă șu surprinzând nu numai pe contraatac. Ca la cel de-al treilea gol, creat de pătrunderea interesantului de 20 de ani Dumiter prin cașcavalul cu prea multe găuri ale defensivei botoșănene. Primele două, care au curentat în teren și în tribune, au fost urmarea unor faze fixe obținute în fața porți localnicilor. Cred că munca serioasă și continuă pentru o pregătire realistă a lui Viorel Moldovan a început să aibă eficiență. Pentru că, în partidele de până acum, au avut și lumini, dar și întunecimi, îndeosebi în jocul de apărare. Armonica deschiderii și închideriiblocului zonal avea și falseturi. Spre deosebire de gazde, care au impresionat, cum spuneam, la debutul sezonului, dar, ca să și confirme, mai ales în timp, entuziasmul tânărului antrenor Croitoru s-a dovedit că nu este de ajuns. Prestația pe posesie și finalizare a oamenilor săi fiind neașteptat de haotică împotriva Chindiei.

M-a bucurat la echipa copilăriei mele fotbalistice și amănuntul că are un singur jucător străin, pe Yameogo. Da, sunt naționalist! Și cred că această trăire care înseamnă grija și responsabilitatea de a-i fi bine poporului tău este benefică oricând. În ultimii ani pare doar adormită, pentru că majoritatea deciziilor celor care ne-au condus în ultimele două decenii hrănește doar buzunarul și nu sufletul. „Limbi schimbiști” ce-au îngenuncheat țara, servind interese străine.

Editorial „religios” Cornel Dinu. A fost „nula la nula” și ca rezultat, dar mai ales ca joc pe „Arena Națională”…

De vreo cinci ani, și la Cluj, și la București, întâlnirile derby până anul trecut, când FCSB-ul a câștigat cu 1-0, dar nu mai conta, erau prezentate ca „pomi lăudați”. Și se confirma „post bellum” că nu trebuie „să te duci cu sacul” speranței. Întâlniri doar de ciocnire a unor deliruri de angajament fizic, fără caliatate și neimpresionând cu mai nimic prin execuții tehnice sau gândiri tactice. Ca și de data aceasta, când iarăși a fost „nula la nula” și ca rezultat, dar mai ales ca joc. Un fel de măscări din bâlciurile copilăriei, unde căscam gura și beleam ochii (ce simpativ era „Mon cher” Marin Preda când ți se adresa, din apreciere, cu… „Mă belitule!”), extaziați în naivitatea noastră curată de invitația la circuri: „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!”…

Am ajuns ca acum, în fotbalul nostru la vârf, să nu ne mai lăsăm mințiți nici cu invitațiile de ascundere a realității prin zornăiri de presă „ante bellum”. Aceasta-i realitatea cruntă ce nu mai poate fi nici măcar cosmetizată. Nu pot să vă mint, încercând o cronică a disputei. Pentru că au fost doar două, trei faze cu adevărat, din care se putea marca. Și astea în ultimele minute ale partidei. Când Culio a preluat în out, la cinci metri de poartă, iar în finalul prelungirilor, când Cristea a nimerit doar bara de la cinci metri. În progres, totuși! La Guimaraes, în aceeași situație, i-a pasat portarului advers.

Editorial „religios” Cornel Dinu. „Becaliotul” dintre călugărul Bogdan Psalmi pe Argeș în Jos Vintilă și pustnicul șoptitorTudor

Și am mai realizat o premieră mondială, imposibil de repetat în viitorul îndepărtat. Antrenorul care face pe margine de parcă e posedat de diavol, Dan Petrescu, n-a fost pe stadion. Deși, în urmă cu doar câteva zile, declarase că „aș prefera să văd jocul din tribună, de unde se vede mult mai bine decât de pe margine”. Adevăr grăit-a! Iar celălalt antrenor, Gigișor „Becaliotul”, alungător de diavoli cu tămâie la alții și nu la el unde are atâta nevoie, fariseul, a condus iarăși din tribună. Asta mai lipsește, să-l vedem făcând ca toți dracii și pe marginea terenului. Unde a așezat acum un adevărat călugăr, pe Bogdan Psalmi pe Argeș în Jos Vintilă.

Tare interesant! La cât îl gratulează o mică (din fericire) parte a presei noastre ajunsă infantilă, nimeni n-a priceput că tămâia nu trebuie arsă în chiliile enoriașilor „practicanți ai fotbalului”. Parfumul și fumul ei, zice-se izbăvitor, e nevoie să constate adevărul și primejdia în palatele unde sălășuiește Tartorul lor cu rictusuri inconfundabile de Aghiuță. Și mă întreb novice cum sunt în ale exorcismului: să fi uitat pustnicul Tudor să-i șoptească în urechiușa ascuțită a Tartorului „fecesebe” că așa ceva era de făcut mai întâi? Nu-i timpul pierdut ca o nouă sfeștanie la Palatul de lângă guvern să oprească tremuratul zidurilor încă de când jucau acolo poker (joc al Satanei!) Carol al II-lea și „duduia” Elena Lupescu cu perdanții contribuabili din a lor voință Marmorosch Blank și Dumitru Mociornița.

Editorial „religios” Cornel Dinu. Șansa și ghinionul au consfințit învingătorul la Ovidiu…

Ultima confruntare a etapei 10, dintre Viitorul și Poli Iași, consumată la Ovidiu, a reconfirmat hazardul și din jocul de fotbal, unde șansa și ghinionul consfințesc adeseori învingătorul. Trupa nervosului pe drept, dar fără scuză!, Gică Hagi a câștigat în final din singurele două situații de gol, și acelea cu noroc, pe care providența le-a dat, întorcând rezultatul chiar în inferioritate numerică! După ce ieșenii au ratat nepermis trei situații favorabile în prima repriză și încă trei, succesive, în primele 30 de minute ale celei de-a doua. De aceea, că tot am amintit de Aghiuță mai înainte, ieșenii ar trebui, la întoarcere, să stea în genunchi la „Trei ierarhi”, rugându-se să nu mai aibe atâta ghinion. Iar Hagi și ai săi să jertfească un miel macedonean, după ritual roman, la statuia lui Ovidiu, căruia, după două milenii, i-a zâmbit Fortuna…

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles