Editoriale

Editorial (șo)șocant Cornel Dinu. Luați seamă la ce spune și nu cum spune Șoșoacă…

24.02.2021 | 14:57
Editorial sosocant Cornel Dinu Luati seama la ce spune si nu cum spune Sosoaca
Editorial (șo)șocant Cornel Dinu. Luați seamă la ce spune și nu cum spune Șoșoacă... Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Cornel Dinu propune o altă „nocturnă”, suprinzătoare la prima vedere, asupra controversatei senatoare Diana Iovanovici-Șoșoacă. Și, aducând, cum atât de mult îi place, exemple din istorie, justifică îndemnul oarecum (șo)șocant să luăm seama la CE spune și nu CUM spune Șoșoacă…

Plecarea de la „Flacăra” lui Adrian Păunescu. Naționalismul democratic al lui Nicolae Iorga. Șoșochismul e semn de trezire. De la „terorismul cultural” și „Teoria critică” la personalitățile autoritare, spre progresismul globalizator. …Nu m-am putut hotărî ce să pun în titlu din ideile astea…

ADVERTISEMENT

Acum vreo câteva luni bune… eram, parcă, la începutul pandemiei pandalie… amicul și colegul „Fanatik” Andrei Dicu mi-a propus să scriem editoriale „paralele”, în contradictoriu. Într-o dezvoltare de păreri pro și contra pe același subiect. Un fel de paradă și ripostă, el fiind un spadasin de gânduri prin vorbe, continuator fără tăgadă al marilor noștri pamfletari.

Editorial (șo)șocant Cornel Dinu. Plecarea de la „Flacăra” lui Adrian Păunescu s-a „tras” de la un meci Universitatea Craiova – Dinamo

Mă duceau amintirile la „Tezele și antitezele” Monicăi Lovinescu de la Paris, dar în mod deosebit la ceva trăit cu adevărat. După vreo trei ani de editoriale fotbalistice la „Flacăra” teribilului Adrian Păunescu, acesta, după un joc ce se lăsase cu scântei între marea lui „iubire alb-albastră”, Universitatea Craiova și Dinamo, mi-a propus „impetuos” să condamn în scris agresivitatea, chipurile, echipei mele.

ADVERTISEMENT

…Unde, pe atunci, eram și antrenorul de pe bancă, dar și „căpitanul” din teren al „câinilor roșii”. Mult prea departe de… „canis non grata” în care mă consideră unii, puțini ce-i drept, acum. N-am pretins recunoștință, știind că neamul nostru pare vaccinat împotriva acestui sentiment mai abitir decât împotriva coronavirusului…

Am refuzat, bine-nțeles, impunerea marelui nu numai poet, dar și foarte bun român. Alintat de geniu, prin vers și forța mobilizatoare, dar și prin premonițiile nefaste transformate în realitatea ce o trăim, indiferent de unele momente de patimă exagerată.

ADVERTISEMENT

M-am eschivat decent, logic în judecata mea. Amintindu-i că am fost invitat să scriu și am acceptat în postura de colaborator extern, deci părerile îmi trebuie respectate.

Într-un fel corect, m-a anunțat că va scrie împotriva lui Dinamo și a mea, sugerându-mi să-i dau replică… S-a ținut de cuvânt, odihnește-l, Doamne!, că mult s-a mai zbuciumat pentru binele neamului nostru, chiar dacă ursitoarele nu i-au prezis că va fi fără de păcat…

ADVERTISEMENT

Finalul a fost simplu… Adrian Păunescu s-a ținut de cuvânt, cum am amintit, iar eu am oprit colaborarea. Deși, în colectivul de acolo m-am bucurat de amiciția unor ziariști… mai mult, de fapt, a unor Oameni deosebiți.

Editorial (șo)șocant Cornel Dinu.  Pe fond, în pledoarie, că tot e avocată, Șoșoacă are multă dreptate…

„Încălzirea” fiind terminată, îmi permit să-mi spun și eu părerea despre editorialul, ca de obicei de excepție, al amicului Andrei Dicu, intitulat „Șoșochism sau naționalism? Cum se răsucește Iorga în groapă, privind «naționalismul democratic» cu fundul pe tricolor”. 

Totul pornind, desigur, de la puțin spus datul în stambă cu poalele ridicate în acțiuni uneori nesăbuite al noii „ripublicane” Diana Iovanovici-Șoșoacă. Cel puțin cam așa este „interpretată” după ultimele căderi de pe scena naționalismului democratic (imposibil, cred, la noi deocamdată), prin excesele rostite de gurița ei sprințară, rar binecuvântată…

De la început vreau să precizez că-i sare total hazardat țandăra… Dar pe fond, în pledoarie, că tot e avocată, are multă dreptate, că ne place sau nu ne palce „de persoana ei”…

Editorial (șo)șocant Cornel Dinu. Legătura dintre marele Nicolae Iorga, regele Carolică al II-lea și „lupul” Corneliu Zelea Codreanu

Cât privește „naționalismul democratic”, propovăduit, dar nerealizat, de marele nostru istoric, excepționalul academician, istoric, profesor, politician Nicolae Iorga după Primul Război Mondial, e cazul să discernem mai în profunzime.

A fost doar ceva mai mult de un an prim-ministru, după aducerea de către Iuliu Maniu a elevului său, regele ghinionist Carol al II-lea pe tron. …Cu condiția să nu-și aducă și… „Duduia”. Elena (tot Elena!) Lupescu pentru cei născuți mai târziu…

Aiurea, Carolică și-a adus țiitoarea mai repede decât se aștepta oricine. Iar eminentul om de cultură Nicolae Iorga se „apreciază” de colegii istorici că ar fi fost un premier mai mult de paradă…

Unele „izvoare” istorice, de necontestat, le-am ascultat în Elveția, sunt verificabile și în scris, au apreciat că Iorga a pronunțat, a propovăduit, cum spuneam, „naționalismul democratic”, dar n-a făcut mai nimic pentru a-l… „așeza” măcar la baza societății.

Mai mult decât atât, după ce elevul Carolică, la început de decembrie 1937, îi transmisese profesorului să nu-l mai intereseze când își deschide… prohabul mereu prea plin! În 28 al aceleași luni a urmat, însă, sfatul acestuia de cum poate să-și aducă la putere, fără concurență naționalistă încă mai puțin alterată, partidul „Fronul Renașterii Naționale”:

„Majestate, prietenul mamei dumneavoastră, Marea Regină Maria, colonelul Boyle, cu mormintele în același loc în Anglia, mi-a povestit că a salvat colonia românească de la Odessa în 1917, unde era consul, procedând ca la vânătorile de lupi din Canada sa natală: a ochit șeful aflat în frunte și haita s-a risipit”.

Așa a făcut după câteva săptămâni și Carolică. „Lupul” din fruntea „haitei” naționaliste, Corneliu Zelea Codreanu a fost băgat la zdup, după ce cam două luni, stând în palatul lui „Marmorosch Blank” (acum, în hohotul de râs al istoriei, acolo paște apropitarul Becali…) nu și-a trădat crezul în organizația sa.

Firesc, s-au pus cătușe și a curs sânge vinovat îndoielnic. Deci, dragul meu Andrei, dă-mi pilde de la cei cu mâinile adevărat curate!

Editorial (șo)șocant Cornel Dinu. De la gâștele care au salvat Capitoliul la Premiul Nobel din… închisoarea Jilava!

Dar să lăsăm încruntările trecute! În privința aparentului „fenomen Șoșochist”, știm cu toții că sunt precedente. Destule. Aș porni de la… gâștele ce se zice că ar fi salvat Capitoliul Romei de prăpădul galic.

Deocamdată, la cât jaf și incompetență sfidătoare constatăm în ultimele trei decenii la noi, și datul din aripi vorbitoare al Șoșoacei este de acceptat.

Amintesc doar viziunea Sfântului Nicolae Aurelian Steinhardt, trimis în temniță, la Jilava, în 1960, de cominterniști și botezat acolo, la propriu!, fiind de origine evreiască, în religia creștină, călugărit apoi, după punerea în libertate.

Despre „Jurnalul fericirii”, testamentul literar al Sfântului, scris la începutul anilor ’70, academicianul Eugen Simion îmi spunea că, în viziunea marilor scriitori francezi ai timpului, merita Premiul Nobel pentru literatură.

„Ne așteaptă invazia verticală a barbarilor (derbedeii, puțin spus, care se ridică și vor să conducă), domnia proștilor (o trăim și ne chinuie din plin), trădarea oamenilor cumsecade” (atâtea valori umane pe care le mai avem și care stau, deocamdată, deoparte, sper doar „în adormire”, cum s-au ascuns și urmașii „cavalerilor ioaniți”…).

Editorial (șo)șocant Cornel Dinu. Strămoașele revoluționar-caragialești ale Șoșoaicei

Au izbucnit în fapte și vorbe „făcutele” din coastele noastre în Rai și la începutul Revoluției Franceze. Nu au adus precupețele din piețe familia regală de la Versailles la Paris?

Sau, tot pe atunci, reușita girondină Charlotte Corday nu l-a înjunghiat pe sângerosul avocat iacobin Jean-Paul Marat în baia în care încerca să scape de… mâncărimile pielii? E tare scump tabloul momentului respectiv al pictorului epocii napoleoniene Jacques-Louis David…

Eee, dar le avem și noi pe „ale noastre”, înaintașe ale „șoșochismului”. Arătări ale încă atât de actualului Ion Luca Caragiale: Mița Baston cu al ei „vitrion”, desigur, la grădiniță față de Zoe Trahanache… Cu a sa pornire de acceptare a propunerii lui Cațvencu: „Da! Vom lupta contra guvernului!” la anunțul că va fi „catindat” desemnat de la „centru”, ca în zilele noastre, Agamiță Dandanache… Îndemnată atât de caragielesc de amantul perfect și prefect: „Zoe, fii bărbată!”

Firesc, Șoșoacă e o continuare a acestora, „bărbată” în felul ei, căreia criticii, ziaricii și unii dintre politrucii (nu-i pot numi, încă, politicieni…) au uitat deocamdată, măcar, s-o îndemne „Diana, fii… femeie!”. Iar ca să o asemeni în discurs cu eruditul Corneliu Vadim Tudor, căruia i se schimba și lui concentrația adrenalinei, zău e chiar blasfemie!

În aceste momente de „Oneste bibere” (corect „Honeste vivere”, care înseamnă „Să trăieşti cinstit”) al cațavencilor caragialeni de azi, atâția!, cu atâtea apucături incompetente și/sau frauduloase, mult peste cele ale personajelor magistral create de conu’ Iancu, ale celor care ne conduc, cred că trebuie luat în seamă CE adevăruri spune și nu CUM spune, ades instinctual maladiv, Diana Iovanovici-Șoșoacă. Vânătoare de un anumit senzațional după ce, din scăldătoare, i s-a dat nume de zieță a vânătorii.

Editorial (șo)șocant Cornel Dinu. Povara trecerii la un „progresism globalizator” superior va fi un preț greu de suportat

Spun asta și pentru că, incontestabil, societatea umană este în plină tranziție spre un posibil „progresism globalizator”, încă de acum vreo sută de ani apărând astfel de personaje. Deoarece, după revoluțiile marxist-leniniste, alți doi „reușiți” schimbători de destin ai omenirii, Antonio Gramsci și György Lukács au pus bazele distrugerii așa-zisei democrații și, din nou, capitalismului.

Primul a fost desființat, ca prezență, de Benito Mussolini. Lukács, ministru al Culturii în guvernul Ungariei din 1918, creator al „terorismului cultural”, prin diseparea familie, îndemnuri la nesocotirea moralei creștine și sexualitate promiscuă, și-a luat tălpășița în Germania odată cu intrarea Armatei noastre în Budapesta „bolșevică”, în 1919.

Acolo, în Germania, împreună cu tânărul bogătan Felix Wall, marxist în convingeri, au creat „Institutul pentru cercetări sociale” de la Frankfurt, continuator al ideilor lui Lukács. Odată cu venirea la putere a național-socialismului, au creat așa-zisul „marxism cultural”, preluând idei ale lui Freud.

S-au mutat la New York, la Universitatea „Columbia”, unde au lansat „Teoria critică”, lucrare controversată care dărâma toate piedestalele culturii occidentale. Inventând perceptul „personalității autoritare”, dezbinator, care a dus la haosul pe care îl constatăm acum în așa numita țară a celei mai avansate democrații, SUA…

Pare simplu cum s-a ajuns aici, dar povara trecerii la un „progresism globalizator” superior, la ce a fost până acum în ordinea și dezordinea omenirii, va fi un preț cu siguranță greu de suportat de vietatea om și de natura în care trăiește. Calculați costurile războiului anti-Covid…

ADVERTISEMENT