Editorial stop-electoral Cornel Dinu. Nu pot aparține politic decât unui partid: România. Nu pot să slujesc cu devotament decât un bine: al României. Așa că adio, „politica certanem”!

Cornel Dinu   
în Editoriale
01/10/2020, 10:09
Editorial stop-electoral Cornel Dinu. Nu pot aparține politic decât unui partid: România. Nu pot să slujesc cu devotament decât un bine: al României. Așa că adio, „politica certanem”!
Editorial stop-electoral Cornel Dinu. Nu pot aparține politic decât unui partid: România. Nu pot să slujesc cu devotament decât un bine: al României. Așa că adio, „politica certanem”! Sursa foto: socatour.ro

Am decis să mă retrag din poziția de consilier municipal, mulțumind celor care au votat lista doamnei Gabriela Firea la alegerile locale de duminica trecută și pentru prezența mea acolo.

…Listă cu un grup de candidați pe care l-am constatat cel puțin ciudat pentru viziunea mea de corectitudine naționalistă. Așa că mă retrag de pe această listă, chiar dacă…

…Chiar dacă am răspuns afirmativ la propunerea transmisă într-o dimineață dinaintea declanșării campaniei electorale de doamna Monica Capatos, soția cunoscutului om de televiziune și mare dinamovist Dan Capatos, în numele primarului Capitalei, doamna Gabriela Firea.

Editorial stop-electoral Cornel Dinu. Nu pot aparține politic decât unui partid: România. Nu pot să slujesc cu devotament decât un bine: al României. Așa că adio, „politica certanem”!

O cunosc pe doamna Gabriela Firea de când era soția profesorului Răzvan Firea, antrenor de atletism la Dinamo, și nora doamnei profesoare Elena Firea, o personalitate a IEFS-ului, recunoscută ca inamovibilă arbitră a gimnasticii mondiale.

Am considerat că, după ce în luna noiembrie 2019 am fost făcut Cetățean de Onoare al Bucureștiului de Consiliul Primăriei Generale, primind distincția din mâna doamnei Firea, este nu numai un act de mulțumire pentru felul în care am fost apreciat, dar și o datorie față de bucureșteni.

Precizez că, atât din punct de vedere al aparițiilor publice, cât și al coerenței discursului, o consider pe doamna Gabriela Firea unul dintre puținii oameni politici care merită să fie ascultați. Și una dintre din ce în ce mai puținele personalități social-democrate de luat în seamă și acum.

Numai că singurul partid din care am făcut parte, chiar și ca membru al „partidului unic” defunct în 1989, a fost ROMÂNIA. Cu doctrina unică „TOTUL PENTRU BINELE ROMÂNIEI”. Când nu, firesc, șo pe ei ca un „câine roșu” adevărat ce sunt. Ceea ce m-a și costat, fiind pedepsit pentru că rămăsesem la viziunea anilor ’70…

Desigur, prin slujirea României decenii ca jucător al echipei naționale și al clubului fanion național Dinamo în atâtea și atâtea confruntări internaționale. Înaintea cărora, la intonarea imnului, indiferent care a fost el, mă încercau lacrimile secunde bune știind că trebuie să înving, ca o datorie sfântă pentru poporul meu.

Editorial stop-electoral Cornel Dinu. Doctrina unică „Totul pentru binele României” este pe cale de dispariție, „periculoasă” și „degradantă”…

După 1989 nu am fost membru al niciunui partid politic, deși am primit multe propuneri de „înrolare”, pentru că deja îl aveam pe cel de care am amintit, ROMÂNIA. Cu doctrina unică „Totul pentru binele României”.

Doctrină pe cale de dispariție, din nenorocire, din ce în ce mai „periculoasă” și „degradantă” pentru oricine o îmbrățișează sincer, în ultimii cam 20 de ani de împliniri mărețe ale partidelor… de fapt ale membrilor partidelor, care au cârmuit înțelept profitabil pentru ei Republica Sălbatic Capitalistă România spre dezastru național.

Spre binele României mele, am fost membru activ de la lovitura de stat poreclită „Revoluție”  din decembrie 1989, la care am participat, chiar dacă în… sacou! Puținii inițiați patrioți care mai sunt în viață știu bine ce a însemnat această altfel de ținută decât uniforma sau… puloverul…

Și după aceea, repet, fără să fiu membru al vreunui partid, deși, repet și asta, am avut multe oferte, am fost alături de acele partide ale căror acțiuni am considerat că sunt, la momentul respectiv, spre binele României. Și de stânga, și de dreapta.

Începând cu lobby-ul făcut de adevărații politicieni și ofițeri cu grad înalt în apărarea țării, lângă care am fost și cu puternicii prieteni din străinătate, pentru a obține sprijinul necesar pentru a intra în NATO și Comunitatea Europeană. Dar și pentru a ne îndepărta cu tact, răbdare și sacrificii de verdictul de la Malta de a rămâne în sfera de influență a colosului de la Răsărit.

Amintiți-vă, de oricare parte a eșichierului politic ați fi, de întâlnirea din vara lui 1995, de la Snagov, a tuturor partidelor parlamentare, cu Ion Iliescu, Radu Câmpeanu și Ion Rațiu în prim-plan, ordinea este aleatorie, în care s-a făcut pactul pentru unirea forțelor în vederea realizării acestor obiective de interes național. Pe atunci mai avem politicieni adevărați și patrioți…

Începând, afirm cu tot riscul și toată responsabilitatea, cu marele politician Ion Iliescu. Înjurați-l! Înjurați-mă! Dar judecați cu mintea voastră, nu cu lozincile de intoxicare de la televizor.

Înfiorător de mult tratăm cu superioară suficiență ceea ce nici nu știm, nu vrem să înțelegem, dar ne dăm cu presupusul, cum ne e năravul decimator al mioriticului… „aia a mă-sii”!

Editorial stop-electoral Cornel Dinu. Ultima mea implicare politică a fost la nivelul Partidului Popular European

Ultima mea implicare, repet, alături de prieteni decidenți europeni, a fost în acceptarea unui partid de la noi în Partidul Popular European. Începută cu România Mare a prietenului cu multe sclipiri de genialitate și patriot profund dedicat țării, tizul meu Vadim Tudor.

Nu s-a putut atunci pentru că nu s-a vrut „mai de sus”, în nici un caz din ceruri… acolo stătea binișor… Ca într-un real testament politic, conu’ Jean Barbu, care l-a crescut din clasa a X-a ca elev eminent, cu câteva luni înainte de a pleca dintre noi, a lăsat, cu limbă de moarte parcă, verdictul că „Vadim nu poate fi un conducător pentru că nu-și poate controla adrenalina”

Și, în răcoarea de primăvară a unei agape la Casa Albă din pădurea Băneasa, a încheiat cu: „Păzea, să n-ajungă la puterea țării că jar mâncați nepatrioților!”…

S-a reușit în finalul lui 2004 și în vara lui 2005 acceptarea Partidului Democrat Liberal în Partidul Popular European, alături de PNȚCD și urmat în 2007 de UDMR.

Dar nu prin Traian Băsescu sau Călin Popescu Tăriceanu, președinte și prim-ministru din decembrie 2004, ci prin Sorin Frunzăverde, ales vicepreședinte al partidului în primăvara lui 2005 cu 86% din voturi la congresul PDL de la Sala Palatului.

Mai exact prin legătura acestuia ca frate de cruce cruciată cu Antonio Lopez și Wilfried Martens, liderii de atunci ai popularilor europeni.

Am scris o parte din povestirea de până acum în ultimele două cărți-cronici autobiografice ale timpurilor trăite de mine. Realitatea de mai sus sper să o menționez în viitoarea mea narațiune, dacă mi se va mai da timp să nu mă duc lângă prietenul de mare competență și sensibilitate Sorin Frunzăverde… Odihnește-l, Doamne!

Fizic și moral, a suferit în tăcere, cu noblețea ce-l caracteriza, ostracizat, într-un fel, după 2008, c-așa-i neamul acum. Nu mai are recunoștință.

Editorial post-electoral Cornel Dinu. Toate partidele sau alianțele ajunse la conducerea țării s-au preocupat cel mai puțin să-i fie bine acesteia

După toată această aparentă pledoarie, dați-mi voie să închei, ca de obicei, cu sinceritate. Mulțumesc încă o dată celor din Primăria Generală care s-au gândit la mine ca la un eventual motivator luptător politic în susținerea social democrației. Pe care chiar o simpatizez…

…Dar nu asta distrusă, se zice cu premeditare, de Liviu Dragnea și marionetele primitive politic de care s-a folosit. Ci una visată, da, poate cu accente în globalizare. Chiar dacă n-am cum să-i mai prind reușita finală…

Deci, dacă am slujit decenii la rând, atât cât am putut și cum am putut, arzând mereu precum mi-e felul, unicul partid în care cred, ROMÂNIA, nu numai sănătatea, adeseori precară, dar mai ales nivelul jalnic, deplorabil de păregătire și expunere, strigător la cer, al majorității politicienilor și convingerile mele social-naționalist-creștine mă obligă să nu mă mai înregimentez (chiar dacă am și convingeri militar-dictatoriale!) în nicio formațiune politică.

Așa cum e firesc, poate să mi se (mai) ceară acest lucru… Mulțumesc, nu! Niciodată, atât cât îmi mai este dat să mai văd, să mai aud și să mai respir.

Este clar nu numai pentru mine, ci și pentru destui din nefericita doar contemplație în suportarea răului ce ne-nconjoară pregnant în ultimii ani. Toate partidele sau alianțele ajunse la conducerea țării s-au preocupat cel mai puțin să-i fie bine acesteia. De aceea implicarea mea discretă politic a intrat într-o contumacie suferindă… Așa că adio, nu la revedere, „politica certanem”!

Închide ×