Editorial. Tenebrele eșecului România-Schengen. Cancelarul Nehammer, la Cazacioc cu Putin, erorile politicii românești și unde sunt autostrăzile mele, pe care… nu le-am avut?

Nu-i pace la granița cu spațiul Schengen, iar ratajul prodigios al României poate fi motivat de o mulțime de factori. Dacă se vorbește tot mai aprins despre partitura de Cazacioc pe care cancelarul austriac Karl Nehammer și liderul rus Vladimir Putin și-o vâră, mai mult sau mai puțin timid, pe sub hârșâitul patefonului, afonii de la București se pot felicita pentru o politică dezacordată, atât la nivelul relațiilor internaționale, cât, mai ales, în privința infrastructurii interne. Faptul că România nu se mai „califică”, nici la fotbal și nici la gimnastica diplomației, în Europa și, în general, nicăieri în lume, este consecința unor metehne asupra cărora nu s-a putut și nici nu s-a dorit a se interveni.

Cancelarul Nehammer, primul lider european care s-a gudurat la poarta lui Putin. În plină criză a migranților, politica românească s-a îngropat în infrastructura inexistentă

În primăvara acestui an, cancelarul austriac Karl Nehammer a devenit primul lider occidental primit de Vladimir Putin. Întâlnirea a născut o suită de semne de întrebare, dar Nehammer a „placat”, afirmând că „orice efort pentru a încerca restabilirea păcii în Ucraina este util”. Tuturor copiilor le plac obiectele care se vând la bâlci, astfel că, dincolo de orice suspiciune, Nehammer s-a căznit să danseze în rolul „mediatorului”, în ciuda faptului că la balalaika lui Putin prestează exclusiv Marele Jupân.

Pentru ca show-ul să fie complet, potrivit CNN, cancelarul austriac a afirmat că „întâlnirea a fost directă, deschisă și dură”, în ciuda faptului că sângele vienez fierbinte îl făcuse să-i explice, amical, lui Vladimir Vladimirovici, pe sistemul „Ana are mere, Gigi, doar durere”, că „într-un război pierd ambele tabere”. Și, mai ales, sucombă toate contractele mai mult sau mai puțin vizibile, parafate între amicele beligerantelor.

Nehammer a jurat pe roșu că Austria va înăspri sancțiunile dictate împotriva Kremlinului, astfel că talpa eroismului său s-a făcut simțită până în străfundurile Carpaților. Dar, să vezi și să nu crezi…

Digi24.ro

Greșeala făcută de un american plecat într-o vacanță de 3 săptămâni în Europa. La întoarcere avea o factură de 143.442 $ pentru mobil

În ultima vreme, au fost reiterate în spațiul public teoriile potrivit cărora Rusia exercită asupra sistemului politic și economic austriac o influență colosală. Fenomenul se amplifică, în momentul în care ne amintim că Austria nu este membră NATO, fapt care explică și faptul că influența anglo-americană nu a izbutit să-și facă simțită prezența în cercurile politice vieneze și să respingă „căpușarea” acestora de către Kremlin.

Ce au în comun „denazificarea” și „degazificarea”

Faptul că Nehammer a tresărit organic și s-a pozat foindu-se cu șareta într-un cimitir – pentru că toată lumea era conștientă, încă de atunci, că orice speranță de a-l potoli pe Vladimir Putin, până ce acesta va obține un succes răsunător în Ucraina, este moartă și îngropată – se datorează, așadar, unor alte considerente.

Este de notorietate modul în care Moscova a reușit să controleze jocurile politice din multe țări membre UE, mai ales prin încurajarea curentului eurosceptic. Populismul anti-occidental și-a făcut simțită forța în revitalizarea unor forțe politice cu tente extremiste. Drept și prin urmare, precum surata Ungaria, Austria a refuzat să susțină impunerea sancțiunilor asupra importurilor de gaze rusești, pe motiv că o asemenea măsură i-ar zdruncina economia până-n piulițe.

În concluzie, grupul austriac OMV a anunțat că va achita prețul gazului rusesc în varianta propusă de Kremlin, în condițiile în care gigantul Gazprom a refuzat să mai furnizeze materie primă altor țări. Moscova știe să se împrietenească, dar niciodată gratis. Și pentru că România nu face parte din clubul de tabinet al Kremlinului, ițele curg către alte zone…

Digisport.ro

”Monstrul” a murit! Soția sa a făcut anunțul: ”Era în paradisul său”

Deoarece „degazificarea” a devenit un subiect la modă, mai ceva ca „denazificarea”, Austria a preluat modelul Marelui Învățător și își oferă amiciția contra cost sau, mai exact, în contul gazelor din Marea Neagră, 25% din toată cantitatea produsă de Petrom urmând să fie transportată către Ungaria, iar restul să ia drumul Austriei.

În luna septembrie, FANATIK anunța că România și-a umplut depozitele de gaze naturale, însă acest fenomen are legătură doar cu o stare de fapt momentană. Contrar unor realități care au încununat succesele clasei politice românești în viață (și la care ne vom referi mai târziu!), există un lucru cu care nu se negociază, mai ales când vorbim despre resurse naționale. De ce în privința acestui subiect ne-a venit mintea la cap destul de târziu și de firav, este altă poveste.

Dacă în privința „denazificării” marca Putin, Bucureștiul a luat act imediat, bazându-se inclusiv pe vasalitatea față de marele padișah NATO, în privința „degazificării” lucrurile au oscilat și au oferit, inclusiv Austriei, un avantaj nedorit, mai ales prin dispariția de pe piață a unor societăți concurente, din alte țări, fapt care a trezit, de asemenea, frustrarea acestora.

Cum i-a stricat ministrul Aurescu somnul lui Hurezeanu, când hibernanții trag la aghioase la București

La știrile postului Digi24 l-am auzit pe ministrul Economiei, Florin Spătaru, afirmând că, după ratarea intrării în Schengen, țara noastră va suferi o pierdere de 10 miliarde de euro. Ne mai rămâne să ronțăim, de oftică, un stejar (simbol național), eventual pané.

Dincolo de puseele ministeriale de analiză economică „la sânge” și de vânătoarea țapilor ispășitori, adevărul este greu de suportat. Dincolo de veto-ul austriac, vina este împărțită, în sânul clasei politice românești. Trăim în zona unui comic macabru, dar, practic, nu are niciun impact faptul că ministrul Aurescu i-a stricat somnul ambasadorului Emil Hurezeanu, pe care l-a rechemat la vatră, în spirit de protest.

Dincolo de probabilul eșec diplomaticesc al ambasadorului, nu se întreabă nimeni ce au păzit, luni în șir, domnii liberali care reprezintă actuala „Armadă” a premierului Ciucă, în PPE… Te umflă râsul când intră, în șarjă ofensivă, oștile popular-europene ale generalului Ciucă, liderul de necontestat al hibernanților de la București…

Dincolo de inexistența unui lobby solid, coerent, majoritatea cetățenilor nu mai pricep ce înțelege Guvernul de la București prin ideile de „economie națională” și de profit. Parcă asistăm, din nou, la apariția într-un film SF a celor 10.000 de specialiști cu un singur cap mare, promiși de alt războinic, Milică, prin 1996. Oamenii s-or fi schimbat, dar mentalitățile și rezultatele, ba!

E drept, România și Bulgaria au stat mereu pe lista de așteptare a Europei, astfel că nu este o noutate. Degeaba ne ofuscăm, precum fotbaliștii Universității Craiova, împotriva austriecilor. „Atentatul” nu ține de interdicția în Schengen, ci de întreținerea unei stări de spirit și a unei mentalități naționale păguboase, în schimbul unor „geschefturi” de moment. Și de contractele nerespectate, în multe domenii ale vieții social-economice, așa cum aminteam mai sus, de anumite firme din domeniul energetic…

Tamara Buciuceanu a avut iluzii, noi visăm autostrăzi

Regretata actriță Tamara Buciuceanu a rămas celebră și pentru celebrul cuplet „Unde sunt iluziile mele/ Care le-am visat?” Pe vremea comunismului, ca și în Epoca noastră de Aur și manele, nu existau autostrăzi. Le mai vedeam prin „The Flinstones”, la „Albumul duminical”, unde își invoca și Tamara Buciuceanu iuziile scenice.

România nu se poate lăuda cu nicio autostradă terminată, dar vrem să accelerăm în Schengen, cu căruța lui Burebista. Între Sibiu și Nădlac parcă au picat bombe, iar spațiul european de liberă circulație, readus în atenție de problema migranților, este pur și simplu cariat.

A îndeplini anumite „condiții” la nivelul infrastructurii nu înseamnă neapărat a rezolva o temă impusă, ci a te ridica la anumite standarde civilizate, firești de altfel, pe care inițial ți le-ai asumat.

A revenit pe tapet chestiunea vămilor din România, dar, dincolo de scandal, această situație extremă poate deveni, în sfârșit, un nou motiv pentru a ne reforma, mai mult decât am făcut-o până acum.

Lângă graniță, în Portul Constanța, zac tone de marfă, iar autoritățile sunt incapabile să elibereze o șină. Probabil, dacă ar aduna laolaltă toți hoții de fier vechi, băieții ar depista mai rapid soluția concretă… Iar noi, între timp, vorbim despre „boicot”, în condițiile în care nimeni nu-și pune problema firmelor private austriece, cu lucrători români. Cine le va plăti salariile viitorilor concediați, pentru că respectivele societăți nu au legătură cu guvernul de la Viena, ci cu afacerile unor persoane fizice?…

Multe întrebări, kilograme de frustrare și puține răspunsuri. Trebuie bine băgat la tărtăcuță că această „izolare” este implicit rezultatul vinei noastre. Așadar, înainte să bem un șpriț (invenție vieneză!) și să ne gândim cum vom refuza aderarea Austriei la NATO sau, de ce nu, la Tratatul de la Varșovia (că acolo ne-am dat noi zmei, cu Nea Nicu), este cazul să plivim propria ogradă.