Editorial „urat” de Cornel Dinu. Sorcovind fotbalul nostru muribund, de la bâlciul botezat pompos „Școala de antrenori”, la numirile lui Mirel Rădoi și Adrian Mutu. Cu o strângere de inimă…

Cornel Dinu   
în Editoriale
17/01/2020, 10:39
Editorial „urat” de Cornel Dinu. Sorcovind fotbalul nostru muribund, de la bâlciul botezat pompos „Școala de antrenori”, la numirile lui Mirel Rădoi și Adrian Mutu. Cu o strângere de inimă…
Editorial „urat” de Cornel Dinu. Sorcovind fotbalul nostru muribund, de la bâlciul botezat pompos „Școala de antrenori”, la numirile lui Mirel Rădoi și Adrian Mutu. Cu o strângere de inimă...

Am fost colindător de mic. De „Moș Ajun”, cu „Steaua” (nu profitați de sinceritatea mea ca să faceți, balcanic, miștocăreală… e vorba de colind și-atât!), și mai ales cu „Plugușorul”, unde eram „urătorul”. Dar nu am… practicat „Sorcova”! Nu mi-a plăcut, aducea a înșelătorie în mahmureala casei după Revelion… Chiar dacă parcă se încheie cu urarea neverificabilă „La anul și la mulți ani!”.

Editorial „urat” de Cornel Dinu. Sorcovind fotbalul nostru muribund, de la bâlciul botezat pompos „Școala de antrenori”, la numirile lui Mirel Rădoi și Adrian Mutu. Cu o strângere de inimă…

O urare ce mă duce cu gândul că ne mai trebuiesc mulți ani pentru a ne reașeza în elita fotbalului european. Unde am fost, într-un fel, și cu una sau două echipe de club, și cu naționala, cam până în urmă cu cinci, șase ani. S-ar putea să greșesc trecerea anilor…

Însă, dacă punem în talgerele și între oglinzile comparațiilor nivelul fotbalului de la noi cu acela din Centru și, mai ales, Vestul Europei, suntem înfiorător de departe.

Da, știu, este vorba de un simplu joc, supus ades hazardului. Stă, totuși, în măsura unei judecăți obiective, obligatoriu cu argumente, de unde ni s-a tras covorul sau scaunul de am căzut cu fotbalul nostru atât de mult.

Editorial „urat” de Cornel Dinu. Pentru a ajunge unde suntem, am pus iarăși la lucru umărul, devenit tradițional, al autodistrugerii

Ce-i drept, istoria ultimilor ani ne-a fost dictată potrivnic. Să devenim și să fim o colonie, în locul industriei „dăruindu-ni-se” magazine cu de toate, bănci, dughene de schimb valutar, farmacii și incinte cu „mai joacă o dată că poate câștigi”, ce ne-au cotropit străzile.

Iar adevărul rostit de bătrânele, multe acum și fără basmale, de la începutul anilor ’90: „Mamă, găsești de toate, poți să cumperi și ochi de om, dar n-avem bani!”, este la fel de actual.

Cert este că, pentru a ajunge aici, am pus iarăși la lucru umărul, devenit tradițional, al autodistrugerii. Bine-nțeles și în fotbal! Care, repet, deși este un simplu joc, de peste o jumătate de secol folosește, pentru a fi mai bun, ramuri ale științei.

Adevăr care, alături de alți câțiva antrenori români ce altfel n-ar fi reușit și în străinătate, m-a atras și pe mine încă de pe când jucam. Pionierate întremate încă de pe atunci prin citirea presei occidentale fotbalistice, ce se găsea la chioșcuri până spre 1980. Dar și prin șuetele interminabile cu oameni de fotbal cu studii și pasiune pentru a face fotbalul mai bun, ce reușeau ca antrenori în străinătate.

Editorial „urat” de Cornel Dinu. Inventatorii de antrenamente de la noi, tare puțini!, îndepărtați vremelnic de incultura în conducere din fotbalul nostru de acum

Aveam și noi o școală în acest sens, creată și la „IEFS-ul” de atunci, prin catedra de fotbal a profesorului Nicolae Roșculeț. Ca o consecință, numai eu cred că am cunoscut și simțit arderile de a crea mijloace de antrenament, eficiente, la vreo 20 de profesori adevărați.

Profesori ce lucrau zi de zi ca antrenori la diferite echipe de la noi, principali sau secunzi, încă de prin 1960. Toți, din păcate, „sub glie și sub cruce”…

Mai stau și mai am norocul și acum să-i provoc la vorbe, mai rar ce-i drept, pe inventatorii de antrenamente și de la noi. Tare puțini! Îndepărtați vremelnic de incultura în conducere și antrenare din fotbalul nostru de acum. Plecați și lucrând cu succes în țări în care nevoia de performanțe prin cunoașterea și folosirea unor științe este recunoscută și, mai ales, practicată.

Și-mi aduc aminte că prima dată l-am văzut pe Aimé Jacquet, renumitul profesor și antrenor francez, făcând o ședință cu staff-ul său, având fiecare câte un calculator în față, în 1984, la Bordeaux. Mi-au explicat ce fac, dar recunosc că mă depășeau tastele. Oarecum ca și acum, fiind un tradiționalist în vârstă…

Editorial „urat” de Cornel Dinu. De pe canapeaua din spate a Daciei, la „desțelenirea” de început a acordării Licenței PRO

Mi-a trecut timpul antrenoratului, în care, până în 1990, creasem peste 200 de lecții de antrenamente. În anii ’80, la sugestia unui om care ardea pentru fotbal, Cornel Drăgușin, un fel de secretar avid de cunoaștere al Colegiului antrenorilor federali, am prezentat la consfătuirile tehnicienilor din primele două divizii așezarea pe teren a tuturor echipelor participante la turneele finale europene și mondiale. Pe coli mari de hârtie, ce-mi ocupau de fiecare dată canapeaua din spate a Daciei… Nu și-a mai asumat nimeni o asemenea muncă de atunci încoace!

Experiență reînnoită mult mai amplu pe parcursul unui an de învățământ, cu peste 120 de ore de cursuri. În 2003, pentru „desțelenirea” de început a acordării Licenței PRO impusă de UEFA. Sub controlul instructorului-șef al forului european, amicul Michel Sablon.

Majoritatea cursanților, cam 25 din vreo 35, fiind toți jucătorii așa-numitei „Generații de aur”. Cam 70 de ore de teorie în toamnă și 50 de ore de practică în primăvară. Și am adus lectori, unii dintre cei mai buni și mai renumiți antrenori teoreticieni, preparatori fizici, psihologi, nutriționiști din străinătate, dar și câțiva destul de buni de la noi. Atunci mai aveam…

Editorial „urat” de Cornel Dinu. Licențe scoase fără o exigență minimă, plătie la federație, dar și la „particular”, cu 10.000 de euro „bucata”

Spre finalul anului de învățământ, la antrenamentele practice, îmi amintesc cum, la Săftica, după expunerile pe teren a două „nomina odiosa”… nu spui care, persoane importante ale generației amintite… Michel Sablon mi s-a adresat, surprins și nemulțumit: „Cornel, unde e premeditarea, adversitatea, eficiența în aceste exerciții? Iartă-mă, nu pot să vă dau dreptul de a emite Licențe Pro!”.

Simțind că, în viitor, șeful cursului va fi profesorul… ghiciți singuri!… Michel mi-a mărturisit că „nu-mi inspiră deloc încredere. Competența nu i-am constatat-o prin felul în care vorbește, iar în privința corectitudinii, știi ce se spune că este pe la voi…”.

Adevărat grăit-a! Au urmat ani de licențe scoase fără o exigență minimă, plătie la federație, dar și la „particular”… Care avea porecla pe măsura… ariciului renumit din buzunar! „Taxa” era de 10.000 de euro, cinci și cinci. E nevoie să mai „traduc”?

Editorial „urat” de Cornel Dinu. Așa-zisa „Școală de antrenori” de acum are de ani buni un singur profesor adevărat, Dan Apolzan

Și această practică fanariotă știu sigur că nu putea să dispară. Repet, pleonastic chiar, iarăși și iarăși, acest adevăr! Uneori un meci poate fi câștigat și în fața unei echipe cu antrenor cu școală adevărată, la zi. Dar regula Occidentului este că… „fără carte n-ai parte!” nici în fotbal. Spunem și noi la fel din „negura vremurilor oarecum apropiate”, dar și aici vorba noastră înțeleaptă nu-i faptă.

Și acum… faptic: așa-zisa „Școală de antrenori” de acum are de ani buni un singur profesor adevărat. Cu experiență și competență încă de la începutul secolului în meandrele, dar și în științele la care apelează de multe decenii fotbalul mondial pentru a progresa. Iar acesta este Dan Apolzan. Pus la conducerea Școlii de antrenori de vreo trei ani, dar răul fusese deja făcut.

Cam la fel și în numita „Comisie tehnică”, unde doar vreo trei „menbrii” au antrenat cu adevărat. Sub oblăduirea de snoave a lui Mihai Stoichiță, ca… prezidente! Ce, te-ncurci?! Pre-zi-den-te!

Editorial „urat” de Cornel Dinu. S-au scos materii de bază din programul de licențiere, prea grele pentru cursanți (!), ca să poată funcționa „banda rulantă” de antrenori cu patalama

Unde mai puneți că, în urmă cu vreo trei ani, din programul de licențiere s-au scos materiile Teoria antrenamentului (!!!!!),Fiziologia (!!!!), Pedagogia (!!!!), Psihologia (!!!) și Limba străină (!)… Considerându-se că sunt prea grele și cursanții nu pot face față la astfel de examene!

Informatica, din câte știu, nu a fost materie. Ca să se poată realiza corupția, nivelul trebuia să fie de abac. Iarăși… „ca la noi la nimenea”!

Să mai surprindă astfel că doar botezata „Școală de antrenori” a format până acum vreo 800 de purtători de patalama, fără niciun repetent?! Ultima promoție fiind în 2014. Când, dându-și seama cum se iau examenele la noi, Comisia JIRA de la UEFA a cerut filmarea lecțiilor practice în vederea posibilelor atestări. Deci suntem unde suntem și în fotbal nicidecum întâmplător. Decăderea ne-am creat-o noi înșine.

Editorial „urat” de Cornel Dinu. Asemănarea dintre numirile lui Mirel Rădoi și Adrian Mutu cu alegerea conducătorului suprem din vremuri apuse cu mitraliera

S-au polemizat în sorcoveala noastră și fotbalistică, în fel și chip, numirile lui Mirel Rădoi și Adrian Mutu la primele reprezentative. Mă abțin, deocamdată, în a pune bisturiul pe ei. Au vrut și ei, au vrut și câțiva nepricepuți ce conduc fotbalul, aduși de taifunul oportunismului ce potopește întreaga nostră societate.

Nu s-au întrebat nici unii, nici alții dacă sunt pregătiți să sfințească funcțiile atât de râvnite? N-au avut contracandidați… În fine, dacă sunt asemănări cu alegerea conducătorului suprem din vremuri apuse cu mitraliera, luați-o ca o simplă și… nevinovată? …haidade… vinovată coincidență!

Superior, dar stânjenit vizibil de ce se-ntâmplă, pilduitorul de frapieră „transpirată” brumat Mihai Stoichiță (Lippi eu i-am spus primul, la un șpriț… Răzvan Boanchiș a fost martor…) i-a urat lui Adrian Mutu „Încearcă să nu strici nimic din ce ai găsit!”…

Amintind de prima reflecție a lui Piști Covaci (este vrerea mea să-i scriu numele așa, Covaci, și nu Kovács) când a prealuat, în vara lui 1971, marele Ajax al lui Van Pragh (atenție: Jaap, nu Michael!). Și, evident, al imensului Johan Cruyff…

Editorial „urat” de Cornel Dinu. Cât or ști sau n-or ști Rădoi și Mutu ca antrenori, e aproape imposibil să scoată pești de aur din mâlul fotbalului nostru atât de mioritic…

Ei bine, uitase, probabil, și cred că i-am spus și lui cum i-a răspuns nea Piști zburdalnicei Vasilica Tastaman Ienei, într-o zbatere a nopții, la barul „Atlantic”, cu Gigi Dinică spre meditație, când l-a întrebat „Bine, Piști, cum ai ajuns la Ajax? Și ai mai luat și Cupa Campionilor Europeni?!”. Era după finala de la Belgrad, câștigată pe „Maracana” sârbească de Ajax cu 1-0, în 1973, în fața lui Juventus Torino.

„Draga mea, am jucat o singură dată la «Loz în plic». Când am desfăcut biletul, pe el scria Ajax!”. Teribil nea Piști! Recunoștea cu abilitatea inteligenței sale de excepție că echipa fusese făcută de Rinus Michels până la venirea lui în rol de impresionist cu expresii pastelate.

De aceea am o strângere de inimă bolnavă (strict a mea…) pentru Mirel Rădoi și Adi Mutu. În primul rând, cât or ști sau n-or ști ei ca antrenori, e aproape imposibil să scoată pești de aur strălucind a victorii din mâlul fotbalului nostru atât de mioritic…

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles