Sport

Edouard Mendy, gafă de cascadorii râsului în Chelsea – Real Madrid! A comis-o mai rău ca Gianluigi Donnarumma. Video

Edouard Mendy a reuşit gafa serii în Liga Campionilor, în meciul Chelsea - Real Madrid, din manşa tur a sferturilor de finală. Karim Benzema a profitat şi a marcat al treilea gol al său, pe "Stamford Bridge".
06.04.2022 | 23:39
Edouard Mendy gafa de cascadorii rasului in Chelsea  Real Madrid A comiso mai rau ca Gianluigi Donnarumma Video
Edouard Mendy, gafă monumentală în Chelsea - Real Madrid (sursă foto: uefa.com)
ADVERTISEMENT

Karim Benzema este norocosul primăverii în Liga Campionilor, după ce a marcat două goluri în urma unor gafe uriaşe. După greşeala lui Gianluigi Donnarumma, din Real Madrid – PSG 3-1, atacantul “galacticilor” a profitat şi de Edouard Mendy.

Edouard Mendy s-a făcut de râs cu o gafă de zile mari în Chelsea – Real Madrid

La câteva secunde după pauză, în minutul 46, Edouard Mendy a reuşit s-o comită, la o minge ajunsă la el, la 30 de metri de poartă. Senegalezul a încercat să-i paseze lui Antonio Rudiger, însă mingea a ajuns la Karim Benzema.

ADVERTISEMENT

Atacantul lui Real Madrid nu a ratat şansa primită, i-a suflat mingea lui Antonio Rudiger şi a marcat cu un şut de la distanţă, în poarta goală, părăsită de Edouard Mendy. VEZI AICI VIDEO.

Golul a venit ca o ghilotină pentru Chelsea, care reuşise să micşoreze avantajul lui Real Madrid, în minutul 40, după reuşita lui Kai Havertz. În acel moment, scorul era de 2-0 pentru “galacticii”, după ce Karim Benzema marcase de două ori, în trei minute.

ADVERTISEMENT

Edouard Mendy nu este prima victimă a lui Karim Benzema. Fotbalistul de 34 de ani a mai profitat, în trecut, de gafele lui Sven Ulreich, în Real Madrid – Bayern Munchen 2-2 (returul semifinalei UCL din sezonul 2017-2018), Loris Karius, în Real Madrid – Liverpool 3-1 (finala UCL din sezonul 2017-2018) şi Gianluigi Donnarumma.

Karim Benzema a profitat de o gafă a lui Gianluigi Donnarumma, în returul optimilor

Real Madrid a ajuns în sferturile de finală după dubla cu PSG, în care Karim Benzema a marcat o altă triplă, în manşa retur a optimilor, iar drumul spre calificare a fost deschis tot de o gafă a unui portar.

ADVERTISEMENT

În minutul 61 al returului de pe “Santiago Bernabeu”, Gianluigi Donnarumma a primit o minge în careu şi şi-a făcut viaţa un calvar după ce nu a pasat rapid.

Karim Benzema l-a forţat să paseze greşit spre Vinicius Junior, brazilianul i-a pasat colegului din atac, iar francezul a înscris primul gol al Realului în victoria cu 3-1 în faţa lui PSG.

ADVERTISEMENT

În momentului gafei lui Gianluigi Donnarumma, PSG conducea cu 2-0, la general, şi era mare favorită la calificare. Karim Benzema a mai marcat de încă două ori în poarta parizienilor şi a adus calificarea în sferturile de finală.

ADVERTISEMENT