News

Eduard Hellvig: ”SRI a predat către CNSAS peste un milion de unităţi de arhivă din Fondul Informativ”

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a anunțat că Serviciul Român de Informații (SRI) a predat către CNSAS peste un milion de documente provenite din arhiva fostei Securități.
23.03.2021 | 14:00
Eduard Hellvig SRI a predat catre CNSAS peste un milion de unitati de arhiva din Fondul Informativ
ADVERTISEMENT

Aceste precizări au fost făcute cu prilejul deschiderii unui curs la Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” din București, potrivit unui comunicat al Serviciului Român de Informații.

Eduard Hellvig a explicat că „în ultimii ani, SRI a predat către CNSAS peste un milion de unităţi de arhivă din Fondul Informativ, din Fondul de Reţea, cel Documentar, de Corespondenţă, casete audio, video sau benzi de magnetofon, aflate în custodia instituţiei”.

ADVERTISEMENT

Eduard Hellvig, director SRI: Trebuia parcursă mai devreme etapa asumării trecutului

“Una dintre priorităţile pe care mi le-am asumat atunci când am preluat mandatul de director al Serviciului a fost tocmai aceea de accelera procesul de modernizare al instituţiei.

În ultimii ani, SRI a predat către CNSAS peste un milion de unităţi de arhivă din Fondul Informativ, din Fondul de Reţea, cel Documentar, de Corespondenţă, casete audio, video sau benzi de magnetofon, aflate în custodia instituţiei”, a precizat Eduard Hellvig.

ADVERTISEMENT

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat, luni, în fața studenților de la Academia Națională de Informații că, după căderea regimului comunist, a fost întârziată  cea mai importantă etapă pe care ar fi trebuit să o parcurgă SRI: ”asumarea trecutului, deschiderea arhivelor, recunoașterea greșelilor făcute în totalitarism.”

„După 1989, întregul sector de securitate a trebuit reformat din temelii. Din păcate, ritmul schimbărilor nu a fost uniform. Dacă transformări necesare, precum punerea sa sub control parlamentar sau includerea, în legislaţie, a unor prevederi referitoare la echidistanţa şi neutralitatea politică a acestuia au venit mai rapid, altele, extrem de necesare, au întârziat.

ADVERTISEMENT

Poate cea mai importantă etapă care ar fi trebuit parcursă mai devreme este tocmai cea a asumării trecutului, a deschiderii arhivelor, a recunoaşterii greşelilor care au fost făcute în totalitarism”, a spus Eduard Hellvig în discursul său.

SRI a predat la CNSAS peste un milion de documente de arhivă

Aceste precizări au fost făcute cu prilejul deschiderii unui curs la Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” din București. Cursul este destinat ofiţerilor SRI și are ca temă apariţia şi evoluţia regimurilor politice totalitare.

ADVERTISEMENT

„Lansăm astăzi la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” un curs despre totalitarism şi democraţie pentru că noile generaţii de ofiţeri trebuie să înveţe despre ce a făcut rău fosta Securitate şi despre cum ne putem apăra democraţia. Este o iniţiativă care nu ar fi putut găsi un loc mai bun în care să se desfăşoare decât Academia de Informaţii, locul în care actualii şi viitorii ofiţeri învaţă fundamentele şi principiile misiunii pe care şi-o asumă faţă de ţară.

Iar dintre aceste principii nu pot lipsi, cu siguranţă, respectul profund pentru interesul superior al cetăţenilor, respectarea mandatului constituţional, responsabilitatea, neutralitatea sau transparenţa în chestiunile de interes public”, a declarat Eduard Hellvig.

ADVERTISEMENT