Sport

Efectul Cristiano Ronaldo lovește naționala! Starul jignit și îndemnat să se retragă: „Nu poți juca în 10!”

Efectul Cristiano Ronaldo a ajuns până în Polonia, acolo unde foști internaționali polonezi îi cer marelui Robert Lewandowski să se retragă de la echipa națională. Atacantul are 38 de ani, astfel că nu mai impresionează.
02.10.2026 | 19:32
Efectul Cristiano Ronaldo loveste nationala Starul jignit si indemnat sa se retraga Nu poti juca in 10
Efectul Cristiano Ronaldo lovește naționala Poloniei. Robert Lewandowski, criticat dur. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Robert Lewandowski nu mai este jucătorul de acum câțiva ani, astfel că fanii, jurnaliștii și chiar foști internaționali ai Poloniei par să îi ceară politicos să se retragă. Ajuns la 38 de ani, Lewandowski încă mai încearcă să-și ajute echipa națională, însă ajunge să fie tot mai criticat, la fel cum e și Cristiano Ronaldo în Polonia.

Polonezii și-au pierdut răbdarea cu Robert Lewandowski și îi cer să se retragă de la echipa națională

De exemplu, Piotr Czachowski, fost internațional polonez, i-a cerut lui Lewa să se retragă în glorie și să „știe când e cazul să renunțe”. „Trebuie să știi când să renunți. Trebuie să ai curajul să faci asta”, a transmis Czachowski, fotbalist care a strâns 45 de prezențe în tricoul Poloniei.

ADVERTISEMENT

„Nu vreau să-i văd pe Karol Swiderski sau Robert Lewandowski pe teren împotriva României. Cristiano Ronaldo a părăsit recent cantonamentul echipei naționale. Trebuie să știi când să renunți. Trebuie să ai curajul să faci asta.

Respect realizările lui Robert, dar, în opinia mea, perioada lui la echipa națională s-a terminat! Dezavantajele depășesc avantajele. E mai bine să plece de pe scenă neînvins. Ne-ar plăcea să fim campioni mondiali, dar întreb: cu cine? Cu Robert Lewandowski, în vârstă de 38 de ani?

ADVERTISEMENT

Și alți jucători, chiar dacă joacă pentru cluburi străine, au limitele lor. Uitați-vă la Messi, era într-o formă excelentă, dar la 38 de ani a luat decizia bărbătească de a-și încheia cariera cu echipa națională a Argentinei. Trebuie să știi când să renunți”, a declarat Piotr Czachowski, într-o publicație locală.

ADVERTISEMENT

Polonia riscă să-și piardă selecționerul dacă nu bate România în etapa a 3-a din Liga Națiunilor, la Varșovia

Reacția lui Czachowski poate fi considerată una decentă, dacă ne uităm la criticile lui Wojciech Kowalczyk, un alt internațional polonez. „Avem și o gloabă în lot. Da, o gloabă pe post de frânar. Îl cheamă Robert Lewandowski. Din păcate, nu poți juca fotbal cu zece jucători în fotbalul de astăzi, dar noi încercăm”, a declarat Kowalczyk, conform sport.pl.

ADVERTISEMENT

Situația din lotul Poloniei e probabil mai tensionată inclusiv decât la români, în condițiile în care „leșii” au remizat cu Bosnia și au pierdut în Suedia, fiind într-o situație similară cu naționala pregătită de Gică Hagi. Selecționerul Jan Urban ar putea să-și piardă postul dacă nu învinge astăzi România, mai ales că i-a enervat pe jurnaliști atunci când a anunțat senin că Polonia nu are cum să progreseze pentru că nu există „potențial”.