Sport

Efectul EURO 2019. România are în lot cei mai mulți fotbaliști care au fost la Europeanul de tineret de acum cinci ani

Tricolorii au în lotul deplasat în Germania opt fotbaliști care în 2019 ajungeau în semifinalele Campionatului European de tineret
14.06.2024 | 09:40
Efectul EURO 2019 Romania are in lot cei mai multi fotbalisti care au fost la Europeanul de tineret de acum cinci ani
Nationala U21 a Romaniei a ajuns in semifinalele Campionatului European de tineret FOTO fanatik.ro
ADVERTISEMENT

România a fost una dintre surprizele plăcute ala Campionatului European U21, disputat în 2019, în Italia. Fotbaliștii antrenați atunci de Mirel Rădoi au ajuns în semifinalele competiției și au obținut calificarea la Olimpiada de la Tokyo.

Ionuț Radu, Cristi Manea, Tudor Baluță și Andrei Ivan au fost și ei la CE 2019

La cinci ani distanță de la acea performanță mulți dintre fotbaliști se află în lotul naționalei mari. De fapt, raportat la celelalte formații, România are cea mai consistentă prezență din lotul de atunci.

ADVERTISEMENT

Opt dintre fotbaliștii deplasați de Edi Iordănescu în Germania au jucat și la CE Under 21. Numărul lor putea fi mai mare, deoarece Ionuț Radu, Cristi Manea, Tudor Baluță și Andrei Ivan au cochetat și ei cu naționala mare, dar n-au prins trenul de Germania din diferite motive.

În sens invers, Răzvan Marin și Denis Drăguș trebuiau să fie în lot la CE 2019. Primul n-a fost lăsat însă de Ajax să participe la competiție. Drăguș s-a accidentat înaintea turneului final și a fost înlocuit cu Ricardo Grigore.

ADVERTISEMENT

După România, Italia și Spania au cei mai mulți fotbaliști care au făcut pasul la prima echipă. Ibericii au câștigat atunci competiția, iar Fabian Ruiz a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului.

Dintre fotbaliștii care acum cinci ani jucau la tineret, Foden (Manchester City), Upamecano (Bayern Munchen), Konate (Liverpool), Marcus Thuram (Inter Milano) și Chiesa (Juventus) au ajuns cel mai sus.

ADVERTISEMENT

Pușcaș a marcat mai mult decât Chiesa sau Thuram

Acum cinci ani, George Pușcaș a marcat mai mult decât oricare dintre aceștia. Românul a fost al doilea marcator al turneului, cu patru reușite. Golgheter a ieșit neamțul Waldschmidt, acum la Koln, cu șapte goluri.

Singurul fotbalist din lotul României, care nu a schimbat echipa este Florinel Coman. El este în continuare la FCSB, unde a ajuns și Darius Olaru, de la Gaz Metan Mediaș. Florinel Coman speră să prindă un transfer în străinătate, după EURO 2024.

ADVERTISEMENT

Fotbaliști care au fost la CE 2019 și vor fi și la EURO 2024

ROMÂNIA: Nedelcearu (Palermo), Rus (Pafos), Hagi (Alaves), Cicăldău (Konyaspor), Olaru (FCSB), Coman (FCSB), Man (Parma), Pușcaș (Bari)

ITALIA: Di Marco (Inter), Mancini (Roma), Chiesa (Juventus), Barella (Inter), Bastoni (Inter), Pellegrini (Roma)

SPANIA: Unai Simon (Bilbao), Merino (Sociedad), Fabian Ruiz (PSG), Dani Olmo (RB Leipzig), Oyarzabal (Sociedad)

DANEMARCA: Maehle (Wolfsburg), Jensen (Brentford), Wind (Wolfsburg), Larsen (Burnley), Kristensen (Roma)

SERBIA: Milenkovic (Fiorentina), Jovic (Milan), Zivkovic (PAOK Salonic), Babic (Spartak Moscova), Lukic (Fulham)

ANGLIA: Henderson (Crystal Palace), Foden (Manchester City), Konsa (Aston Villa)

FRANȚA: Upamecano (Bayern Munchen), Thuram (Inter), Konate (Liverpool)

POLONIA: Piotrowski (Ludogorets), Swiderski (Verona), Buksa (Antalyaspor), S. Szymansky (Fenerbahce)

AUSTRIA: Danso (Lens), Posch (Bologna), Lienhart (Freiburg), Baumgartner (RB Leipzig)

BELGIA: Faes (Leicester), Lukebakio (Sevilla), Mangala (Lyon)

CROAȚIA: Borna Sosa (Ajax), Ivanusec (Feyenoord)

GERMANIA: Tah (Leverkusen), Koch (Eintracht)

ADVERTISEMENT