Deși decizia președintelui Abdel Fattah el-Sisi reduce teoretic puterile uriașe pe care guvernul le deținea în numele luptei împotriva terorismului, criticii au numit-o doar o schimbare estetică.
Declarația președintelui Abdel Fattah el-Sisi vine pe fondul criticilor globale la adresa încălcărilor drepturilor omului din Egipt.
Criticii susțin că este vorba doar despre o schimbare superficială care nu ar modifica în mod fundamental sistemul represiv care a predominat în Egipt în majoritatea ultimilor 40 de ani.
„Egiptul a devenit, datorită mărețului său popor și oamenilor loiali, o oază pentru securitate și stabilitate în regiune. Așadar, am decis, pentru prima dată în ultimii ani, să nu prelungesc starea de urgență la nivel național”, a precizat el-Sisi într-o declarație postată luni seară pe conturile sale de socializare, citată de The New York Times.
Starea de urgență a expirat tehnic sâmbătă.
În afară de câteva luni de răgaz în anii de după revoluția sa din 2011, când un alt lider autoritar, Hosni Mubarak, a demisionat pe fondul protestelor în masă, Egiptul s-a află în stare de urgență de la asasinarea predecesorului lui Mubarak, Anwar Sadat, în 1981, mereu în numele menținerii ordinii și siguranței.
De-a lungul timpului, starea de urgență a fost cel mai puternic instrument al guvernului pentru a zdrobi disidența, făcându-i pe critici să acuze guvernul că folosește amenințarea terorismului pentru a distrage atenția de la încălcările drepturilor omului.
Deși susținătorii drepturilor omului au salutat cu prudență anunțul, ei au avertizat că încetarea stării de urgență nu ar însemna oprirea represiunii în Egipt, unde mii de dizidenți sunt în detenție, presa și rețelele sociale sunt strict controlate de stat, iar criticile și protestele publice sunt toate, dar inexistente.
Chiar și fără stare de urgență, puțini se așteaptă ca guvernul să schimbe modul în guvernează.
Cu tot scepticismul lor, susținătorii drepturilor omului speră că mișcarea va semnala o mai mare relaxare a restricțiilor.
În 2013, când el-Sisi era principalul general al armatei și ministrul apărării, el a condus răsturnarea singurului președinte liber ales al Egiptului, Mohamed Morsi.
Guvernul l-a închis pe Morsi și pe mulți dintre aliații săi, iar el-Sisi a devenit președinte în 2014.
Abdel Fattah el-Sisi a impus actuala stare națională de urgență în aprilie 2017, după ce atacurile cu bombă asupra a două biserici au ucis 47 de persoane în orașele egiptene Alexandria și Tanta în Duminica Floriilor, declarând că este necesar să se combată terorismul – aceeași justificare pe care Egiptul a invocat-o în mod repetat pentru a apăra represiuni dure.
În condițiile stării de urgență, serviciile de securitate egiptene pot reține oameni pe termen nelimitat, interoga suspecții, monitoriza comunicațiile și spiona cetățenii de rând.
Armata a fost împuternicită să intervină pentru a asigura securitatea dacă era necesar.
Guvernul poate monitoriza instituțiile de presă și cenzura conținutul acestora înainte de publicare, poate evacua rezidenții și poate confisca proprietăți, toate cu puțină supraveghere judiciară sau deloc.
Deși el-Sisi nu a detaliat motivele pentru ridicarea stării de urgență, el a făcut-o la mai puțin de două luni după ce administrația Biden a declarat că Egiptul nu va primi 130 de milioane de dolari din cele 1,3 miliarde de dolari pe care le primește în ajutor anual american, dacă nu se va asigura că sunt făcute reforme în domeniul drepturilor omului. Condițiile respective nu au fost făcute publice.
Concesiile pe care le-a făcut în ultimele săptămâni – inclusiv încheierea stării de urgență și renunțarea la acțiunile în justiție împotriva unui număr mic de societăți civile și grupuri de advocacy – nu reduc controlul lui el-Sisi asupra politicii țării.
Constituția Egiptului cere ca orice stare de urgență să fie revizuită la fiecare trei luni. Ultima perioadă de trei luni a expirat săptămâna trecută, dar anunțul președintelui el-Sisi de luni a fost prima declarație oficială că nu va fi reînnoită.