Sport

Ei sunt, de fapt, cei mai buni atacanți din Superliga României! Cifrele nu mint. Unde au avut probleme Bîrligea și Louis Munteanu

După 21 de etape din Superliga, statisticile scot la iveală cei mai eficienți atacanți din campionat, dar și jucătorii care au dezamăgit în fața porții.
12.01.2026 | 18:45
Ei sunt de fapt cei mai buni atacanti din Superliga Romaniei Cifrele nu mint Unde au avut probleme Birligea si Louis Munteanu
Ei sunt cei mai buni atacanți din Superliga. Statisticile care îi urcă în top. COLAJ FANATIK
ADVERTISEMENT

S-au scurs deja 21 de etape din sezonul regulat de Superliga. Echipele din România se pregătesc în această perioadă pentru reluarea campionatului, iar antrenorii încearcă să își aducă jucătorii la forma maximă. În prima parte a stagiunii, câțiva atacanți au impresionat, iar alții au lăsat de dorit. Statisticile din primele runde arată care au fost cei mai eficienți oameni de gol.

Dobre și Lukić conduc clasamentul golgheterilor din SuperLiga

Alex Dobre și Jovo Lukić sunt golgheterii Superligii după 21 de etape. Ambii fotbaliști au reușit să înscrie câte 11 goluri în acest sezon și speră să își ajute echipele și în restul campionatului. De la FCSB, cel mai bun marcator este Florin Tănase, cu 10 reușite.

ADVERTISEMENT

Superliga României a rămas și fără un atacant de top. Louis Munteanu a fost vândut de CFR Cluj în MLS, la DC United, pentru 5,8 milioane de euro. Fotbalistul a avut parte de un sezon sub așteptări, în care a reușit să puncteze doar de două ori.

Cine au fost cei mai buni atacanți din SuperLiga României după primele 21 de etape

Cei de la Atomicscouting au realizat o analiză extrem de interesantă a celor mai buni atacanți din Superliga României după primele 21 de etape. Au fost luați în calcul mai mulți parametri, precum eficiența, numărul de atingeri în careul advers și duelurile aeriene câștigate în suprafața de pedeapsă.

ADVERTISEMENT
Xg per 90 min./ Goluri per 90 min
Xg per 90 min./ Goluri per 90 min

Primul grafic, xG per 90 de minute raportat la goluri per 90 de minute, arată diferența dintre calitatea ocaziilor pe care un atacant le are și capacitatea lui reală de a le transforma în goluri. Jucătorii aflați în dreapta sus sunt cei care își creează multe șanse și le și finalizează eficient, fiind cei mai valoroși ofensiv. În această zonă ies clar în evidență Kovtalyuk, Lukić, Ricardo Matos și Paulinho, atacanți care confirmă pe tabelă ceea ce produc ca volum de ocazii.

ADVERTISEMENT

La polul opus, în zona din dreapta jos, apar jucători precum Louis Munteanu și Assad, care ajung des în poziții bune de finalizare, dar marchează sub nivelul așteptat, ceea ce indică probleme clare de eficiență. În stânga jos se regăsesc fotbaliști cu impact ofensiv redus, precum Ubbink sau Gjorgjievski, care nici nu își creează ocazii și nici nu marchează.

Jucătorii din SuperLiga României cu cel mai mare xG pe meci:

  1. Nsimba
  2. Kovtalyuk
  3. Ricardo Matos
  4. Paulinho
  5. Lukic

Louis Munteanu a fost cel mai activ atacant din SuperLiga. De ce nu a reușit să marcheze mai mult pentru CFR Cluj

Al doilea grafic, care compară atingerile în careu per 90 de minute cu șuturile expediate pe durata unui joc, oferă o imagine foarte clară asupra implicării atacanților în faza ofensivă. Jucătorii din dreapta sus sunt cei care intră des în careu și finalizează frecvent, fiind motoarele ofensive ale echipelor lor. Louis Munteanu domină acest grafic, având cel mai mare volum atât de atingeri în careu, cât și de șuturi, semn că este permanent conectat la joc și foarte activ. Baiaram și Paulinho, un alt vârf care a părăsit campionatul României, se apropie de acest profil, fiind atacanți implicați constant și periculoși prin prezența lor în zonele cheie.

ADVERTISEMENT
Atingeri în careu vs șuturi pe poartă
Atingeri în careu vs șuturi pe poartă

În schimb, jucători precum Ricardo Matos sau Ely Fernandes apar mai jos, cu un volum mai mic de șuturi sau atingeri, ceea ce sugerează că depind mai mult de momente izolate decât de o prezență continuă în atac. În zona inferioară a graficului se află fotbaliști precum Afalna sau Koljić. Ei ajung rar în careu și finalizează puțin.

Jovo Lukic, cel mai bun atacant la duelurile aeriene!

Al treilea grafic, dueluri aeriene per 90 de minute raportate la dueluri aeriene câștigate într un meci, evidențiază forța fizică și utilitatea atacanților în jocul aerian. Dreapta sus este zona rezervată vârfurilor dominanți, capabili să câștige mingi lungi și dueluri decisive. Lukić este din nou lider, cu un număr mare de dueluri aeriene și o rată foarte bună de câștig. Postolachi și Eppel confirmă și ei.

Dueluri aeriene vs dueluri aeriene câștigate
Dueluri aeriene vs dueluri aeriene câștigate

În contrast, jucători precum Louis Munteanu, Neguț sau Ubbink se află în zona inferioară a graficului, indicând o contribuție redusă în duelurile aeriene, fie din cauza staturii, fie a stilului de joc. Acești atacanți nu pot fi folosiți eficient pe centrări sau mingi lungi.

Atacanții cu cele mai multe dueluri aeriene câștigate după primele 21 de etape:

  1. Lukic
  2. Postolachi
  3. Eppel
  4. Patrick
  5. Chică-Roșă

Rămâne de văzut cum va evolua situația în partea a doua a sezonului. Cluburile din Superliga încearcă să aducă întăriri în perioada de transferuri, iar atacanții trag tare pentru titlul de golgheter.