News

Ei sunt, de fapt, pensionarii care își pot lua medicamente compensate cu 90%. Creșterea plafonului ar putea fi înghețată de ordonanța trenuleț

Ministerul Sănătății a a propus creșterea plafonului până la care pensionarii beneficiază de medicamente compensate cu 90%. Măsura ar putea fi anulată
07.01.2025 | 07:48
Ei sunt de fapt pensionarii care isi pot lua medicamente compensate cu 90 Cresterea plafonului ar putea fi inghetata de ordonanta trenulet
Creșterea plafonului pentru acordarea medicamentelor compensate ar putea fi amânată Foto: hepta

În contextul în care pensiile ar fi urmat să fie de la 1 ianuarie 2025 indexate cu 12% pentru a acoperi inflația, Ministerul Sănătății a anunțat la finalul anului trecut că plafonul pentru acordarea compensării de 90% la medicamente va crește.

Ei sunt, de fapt, pensionarii care își pot lua medicamente compensate cu 90%

Cea mai recentă creștere a plafonului fusese în septembrie 2024, atunci când s-a decis că de această compensare beneficiază pensionarii care au pensie de până la 2.020 de lei.

Din ianuarie 2025, compensarea cu 90% a medicamentelor ar fi trebuit să fie acordată tuturor pensionarilor care au o pensie de până la 2.265 de lei, anunțase în decembrie Ministerul Sănătății.

„Începând cu luna ianuarie 2025, beneficiarii programului prevăzut la alin. (1) sunt pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari de până la 2.265 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, pentru care se aprobă compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale prevăzute în sublista B din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern..

Totuși, majorarea plafonului ar putea să nu devină realitate. Măsura era motivată prin majorarea pensiilor care ar fi trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025.

„Această creștere a plafonului de la 2.020 lei la 2.265 lei/lună inclusiv, are în vedere procentul de 12,1% comunicat de Casa Națională de Pensii Publice, procent cu care se majorează valoarea punctului de referinţă din luna ianuarie 2025, potrivit prevederilor art. 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023”, se arată în motivarea proiectului de HG.

Cum aceasta a fost amânată pe termen nedefinit prin ordonanța trenuleț care a înghețat punctul de pensie la nivelul lunii decembrie 2024, cel mai probabil că nici majorarea plafonului pentru acordarea compensării nu va mai fi pusă în practică.

Până în prezent nici Ministerul Muncii, nici cel al Sănătății nu au venit cu clarificări pe acest subiect. Cele două ministere trebuie să vine cu precizări privind categoriile de pensionari care vor primi medicamente compensate cu 90%.

În perioada ianuarie – septembrie 2024 au fost eliberate un număr de 2.114.087 rețete compensate cu 90%, aferente unui număr de 439.020 pensionari.