O categorie de români câștigă, în două luni, sume de bani pe care alții le obțin într-o jumătate de an, la un alt tip de job. Afacerea este foarte profitabilă, iar investițiile sunt minime. Însă, munca este enormă.
Această perioadă este cea mai așteptată pentru micii afaceriști care se ocupă cu crearea mărțișoarelor, brătăților și a altor tipuri de produse căutate de români în luna martie. Ba chiar, unii dintre artizani și-au început activitatea încă din luna februarie.
Ziua Îndrăgostiților și sărbătoarea de Dragobete i-a ținut, de asemenea, ocupați pe cei care fac decorațiuni tematice sau obiecte specifice acestor zile. Ei spun că, în două luni, pot câștiga cât ar lua la un job de birou, în jumătate de an, potrivit Observator.
Unii dintre aceștia își vând creațiile online, pe diverse platforme. Alții participă la târguri organizate în marile orașe ale României. De exemplu, în București au loc mai multe târguri de Mărțișor.
Având în vedere că aproape toți românii cumpără un mărțișor, în prima lună a primăverii, creatorii de obiecte handmade încep să lucreze pentru aceste accesorii încă din luna ianuarie sau chiar din decembrie.
Dacă vorbim de mărțișoarele accesoriu din ceramică, producătorii alocă aproximativ o săptămână pentru crearea unuia. Prețul pentru un astfel de mărțișor este în jur de 30 de lei, conform sursei citate.
Printre accesoriile preferate de români se numără și mărțișoarele pictate manual, care sunt ceva mai ieftine, aproximativ 7-8 lei. Însă, prețul diferă în funcție de mărimea, culoarea și complexitatea lucrării.
Comercianții care participă la târguri pot câștiga zeci de mii de lei, în această lună. Cei care preferă să ofere flori de 1 și 8 martie, trebuie să știe că prețul este cu 30 la sută mai mare, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.
Un buchet cu șapte lalele costă aproximativ 50 de lei, în marile piețe și magazine din România. Pentru un aranjament floral, prețul pornește de la 150 de lei, cu 50 de lei mai mult decât în 2023.