Statul oferă și în acest an un sprijin de 800 de lei pentru o categorie de români, banii fiind acordați prin vouchere de vacanță. Cine sunt beneficiarii acestui program și cum pot intra în posesia tichetelor?
Programul guvernamental de vouchere de vacanță continuă în 2025 prin acordarea sumei de 800 de lei salariaților din sistemul public. Banii sunt virați direct pe cardurile de vacanță și pot fi folosiți pentru a achita servicii turistice în România.
Beneficiari sunt cei care lucrează în instituții ale statului: profesori, medici, polițiști, dar și alți bugetari. Și salariații din sistemul privat pot primi vouchere de vacanță dacă angajatorii sunt deschiși acestei opțiuni.
Suma de 800 de lei poate acoperi jumătate din pachetul turistic de minimum 1.600 de lei. Totodată, angajații incluși în acest program vor respecta anumite reguli, arată Capital. Mai exact, ei vor trebui să completeze o declarație pe propria răspundere în care vor preciza că vor respecta condițiile din program și vor plăti diferența de bani.
Programul guvernamental de vouchere de vacanță are un scop dublu. Vorbim de stimularea consumului intern, dar și de susținerea turismului din România. De asemenea, angajații se pot bucura de concedii în țară la prețuri mult mai mici.
Valabilitatea tichetelor de vacanță este de un an. Pot fi utilizate în hoteluri, pensiuni sau alte unități de cazare. De asemenea, cardurile de vacanță pot fi folosite și pentru a achita costurile pentru mese, pachete turistice, etc.
Înainte de a alege o destinație, este important ca beneficiarii să verifice dacă locația pentru care au optat acceptă plata prin vouchere de vacanță. Tichetele sunt nominale și nu pot fi folosite de alte persoane.
În situația celor care lucrează la privat, voucherele de vacanță se acordă în cazul în care angajatorul dorește acest lucru. Companiile care oferă aceste beneficii primesc anumite avantaje fiscale. Potrivit legii, nu se percep contribuții salariale „în limita a șase salarii minime brute anual per angajat.”