Ei sunt șeicii din Golf! Secretele, banii și controversele din spatele numelor liderilor țărilor arabe. De ce nu se suportă cu Iranul

Golful Persic e în flăcări de când Israel și SUA au atacat cu rachete Iranul, țările arabe devenind victime colaterale. Cine sunt liderii puternici din regiune, ce bani învârt și care sunt controversele din spatele lor? De ce nu se înțeleg toți vecinii Iranului cu statul fostului ayatollah Ali Khamenei?

Șeicii din Golf: puterile arabe versus Iran

Cele mai bogate țări din Golf sunt, paradoxal, printre cele mai fragile din punct de vedere strategic. Sub nisipul lor se află o resursă care alimentează bună parte a planetei, iar deasupra lui câteva familii conduc fără alegeri competitive, fără alternanță politică și opoziție reală.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit, Bahrain și Oman controlează împreună unele dintre cele mai mari rezerve de petrol și gaze naturale din lume. Fondurile lor suverane gestionează active de ordinul trilioanelor de dolari. Rivalul lor regional, Iranul, este o republică revoluționară care contestă atât legitimitatea lor religioasă, cât și autoritatea politică din regiune.

În spatele pozelor cu palate de lux, zgârie-nori și plaje private se dă o luptă aproape zi de zi cu implicații la nivel planetar. În călătoria noastră prin țările din Golf (pentru a înțelege mai bine evenimentele din Orient și din punct de vedere geografic și cultural), întâlnim prima figură dominantă a regiunii: Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite.

Digi24.ro

Puternicul aliat al Iranului din „Axa Rezistenței” care nu a intrat încă în luptă. De ce preferă să rămână în umbră deocamdată

Controversele din spatele prințului moștenitor al Arabiei Saudite

Deși e prinț moștenitor în mod formal, el conduce, de facto țara. Arabia Saudită produce în jur de 10 milioane de barili de petrol pe zi și deține aproximativ mai mult de 15% din rezervele globale dovedite. Compania de stat Aramco este una dintre cele mai valoroase entități economice din lume. Prin „Vision 2030”, bin Salman încearcă, însă, să reducă dependența de petrol, investind masiv în infrastructură, turism, tehnologie și enterntainment.

Digisport.ro

Iraniencele acuzate de trădare au început să strige un SINGUR cuvânt, după ce Australia a anunțat decizia în privința lor

Proiectul NEOM (un oraș furturist, în linie, din deșert) este simbolul principal al ambiției sale. Modernizarea Arabiei Saudite nu a venit peste noapte, ci a fost însoțită de o centralizare drastică a puterii. În anul 2017, zeci de prinți, oameni de afaceri au fost reținuți în hotelul Ritz-Carlton din Riyadh, într-o campanie oficială anticorupție. Criticii au interpretat acel episod ca pe o epurare politică.

Cazul jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis în consulatul saudit din Istanbul, a amplificat suspiciunile legate de stilul de conducere al prințului. Deși autoritățile saudite au respins implicarea sa directă, episodul rămâne o pată diplomatică majoră. Arabia Saudită e, în același timp, un stat reformator, dar și autoritar.

Emiratele, o adevărată putere economică în regiune

Trecem la următorul lider din regiune: Mohamed bin Zayed Al Nahyan conduce Emiratele Arabe Unite cu o strategie diferită: expansiune prin capital. Fondurile suverane din Abu Dhabi, precum ADIA și Mubadala, gestionează sute de miliarde de dolari. Se fac inclusiv investiții europene din acești bani, în special în energia verde, în tehnologie americană și industria asiatică. Dubai este vitrina strălucitoare, însă Abu Dhabi este centrul decizional.

Pe plan militar, Emiratele Arabe au susținut intervenții în Yemen și au jucat un rol activ în conflictele din Libia și Cornul Africii. Emiratele își aleg cu maximă atenție aliații și investițiile. Relația cu Iranul este ambivalentă: există rivalitate strategică, dar și legături comerciale consistente. Comerțul a continuat chiar și în perioade de tensiune.

Tamim bin Hamad Al Thani, liderul Qatarului, acuzat că finanțează grupări teroriste. Blocadă economică până în 2021

Condus de Tamim bin Hamad Al Thani, Qatarul este un caz aparte. Deține una din cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume, exploatate cu în comun cu Iranul în zăcământul North Field/South Pars. Exporturile de LNG au transformat statul într-un actor energetic global.

În 2017, Arabia Saudită, Emiratele, Bahrain și Egipt au impus o blocadă diplomatică și economică asupra Qatarului, acuzându-l de apropiere excesivă de Iran și de sprijin pentru grupări islamiste. Qatarul a rezistat, și-a diversificat rutele comerciale și a consolidat relațiile cu Turcia și Iranul. Blocada a fost ridicată în 2021, însă fragilitatea alianțelor din Golf n-a dispărut.

Bahrain: țară șiită cu conducere sunnită

Bahrain este un alt caz sensibil: majoritatea populației este șiită, dar conducerea este sunnită și aliată strâns cu Arabia Saudită. Teama influenței iraniene este constantă. Omanul, în schimb, joacă rolul mediatorului în regiune, menținând canalele de comunicare cu Teheranul deschise chiar și în momente de maximă tensiune. Kuweitul preferă diplomația discretă și nu se bagă, de obicei, în confruntări.

Ayatollahul de la Teheran și puterea sa extinsă

La Teheran, liderul suprem conduce o republică islamică șiită prin care contestă ordinea regională dominată de monarhiile sunnite. Iranul sprijină Hezbollah în Liban, miliții șiite în Irak și rebelii Houthi în Yemen. Pentru Arabia Saudită, este o strategie de încercuire. Strâmtoarea Ormuz este un alt punct nevralgic: aproximativ 20% din petrolul global tranzitează ruta, iar Iranul are capacitatea militară de a o perturba, deranjând interese globale majore.

Revenind la liderii din regiune, în timp ce Arabia Saudită, Qatar și Emiratele ocupă, de obicei, primele pagini ale ziarelor, celelalte patru monarhii din Golf au conducători ceva mai discreți, iar averile lor sunt greu de estimat.

Ce averi se estimează că au monarhiile din Golf

Bahrainul e condus de Hamad bin Isa Al Khalifa din anul 1999 și e parte a unei dinastii care guvernează insula de peste două secole. Averea personală a familiei regale este estimată neoficial la câteva miliarde de dolari, deși mare parte a capitalului este legată de investiții imobiliare și financiare în Marea Britanie și în alte state din Golf. În 2011, Bahrainul a fost zguduit de protestele inspirate din Primăvara Arabă, iar Arabia Saudită a trimis trupe pentru a stabiliza situația, iar de atunci Bahrain e considerat unul dintre cei mai apropiați aliați ai Riyadhului.

Oman, sultanatul care preferă o diplomație tăcută, e condus, din 2020, de Haitham bin Tariq, după moartea legendarului sultan Qaboos, care s-a aflat în fruntea țării jumătate de secol. Omanul este mai modest față de vecinii săi bogați în petrol, însă rolul strategic al statului nu vine din bogăție, ci din diplomație. Muscat (capitala Omanului) a servit de multe ori ca mediator între Washington, Teheran și statele arabe.

Conducătorul Kuweitului administrează active de sute de miliarde de dolari

Mishal Al-Ahmad Al-Jabar Al-Sabah, conducătorul Kuweitului, administrează active de peste 700 de miliarde de dolari și unul dintre cele mai vechi și mai mari portofolii de investiții ale unui stat. Averea personală a dinastiei Al-Sabah e dificil de separat de cea a statului, însă estimările indică zeci de miliarde de dolari în active globale.

Diferențele dintre șiiți și sunniți

Cât despre divergențele dintre șiiți și sunniți (conflictele din Orient au și o dimensiune religioasă), acestea sunt vechi, de mai bine de 1.400 de ani. Divergența nu a început ca o dispută teologică, ci ca una politică. ”Schisma” a început în anul 632, când profetul Mahomed moare, dar fără să lase un succesor clar desemnat. Comunitatea musulmană era atunci în plină expansiune, iar întrebarea care domina lumea islamică era cine trebuie să fie în fruntea credincioșilor.

O parte din lideri tribali ai vremii au susținut că succesorul trebuie să fie un membru respectat al comunității. Astfel a devenit primul calif Abu Bakr, unul dintre apropiații profetului. Cei care au susținut această decizie au devenit ulterior sunniți, termen derivat din „sunna”, tradiția profetului.

O altă tabără a considerat că puterea trebuia să rămână în familia lui Mahomed, așa că îl susțineau pe Ali, vărul și ginerele profetului. Partizanii lui Ali au devenit cunoscuți ca „shi at Ali” (partidul lui Ali), de unde provine termenul șiit. Conflictul s-a transformat într-o ruptură definitivă după un episod dramatic: bătălia de la Karbala, în anul 680. Hussein, fiul lui Ali și nepotul lui Mahomed, a fost ucis împreună cu susținătorii săi de armata califului sunnit Yazid. Pentru șiiți, Karbala a devenit simbolul martiriului și al luptei împotriva nedreptății.

De-a lungul secolelor, diferența politică s-a transformat într-una politică. Șiiții cred într-o succesiune de lideri spirituali numiți imami, considerați ghizi legitimi ai comunității. Sunniții, majoritari în lumea islamică, nu recunosc această autoritate specială și pun accent pe consensul comunității și pe tradiția islamică. Astăzi, aproximativ 85-90% dintre musulmani sunt sunniți, iar restul șiiți.