Survivor România 2026 este așteptat cu sufletul la gură. Iar până acum s-a aflat că doi sportivi au acceptat și ei provocarea din Republica Dominicană. Întâmplarea face că cu unul dintre nume e străin deloc de micile ecrane.
Survivor România 2026 aduce mari surprize. Show-ul revine, de această dată la Antena 1, începând cu 9 ianuarie. În total vor fi difuzate trei ediții pe săptămână, în zilele de vineri, sâmbătă, dar și duminică.
Iar așa cum ne-am obișnuit deja, două triburi se vor confrunta. Este vorba despre Faimoși și Războinici. Anul acesta însă surpriza e una cu atât mai mare în contextul în care două nume celebre din sport vor participa la reality show.
Este vorba despre Patricia Vizitiu, handbalista de top care a făcut performanță cu fiecare aruncare. La rândul său, Gabi Tamaș, care a câștigat Asia Express anul acesta, alături de Dan Alexa, a acceptat și el provocarea din Republica Dominicană.
Astfel, se anunță un sezon cât se poate de intens la Antena 1. Și nu doar Gabi Tamaș și Patricia Vizitiu sunt în centrul atenției. Și alte nume celebre vor putea fi văzute începând cu 9 ianuarie.
Aris Eram, spre exemplu, fiul Andreei Esca, va participa și el la Survivor România 2026. Roxana Condurache, dar și Iustin Hands vor da la rândul lor tot ceea ce au mai bun pe traseul din Republica Dominicană. Iar lista concurenților continuă.
„Doi sportivi care au scris istorie lasă în urmă trofeele câștigate și pășesc spre jungla care le va schimba orice perspectivă: Gabi Tamaș, fotbalistul internațional care a demonstrat și în Asia Express că motivația îl poate duce până la capăt și Patricia Vizitiu, handbalista de top care a făcut performanță cu fiecare aruncare.
Conținutul lor din mediul online le-a adus notorietate, iar urmăritorii lor vor avea șansa să-i descopere și-n alt mod în următoarea perioadă! Yasmin Awad, Naba Salem și Ceanu intră în competiție cu gândul să arate că pot face performanță și de această dată!
(…) Cu multă experiență de viață, în afaceri și cu multe obstacole depășite înspre atingerea succesului actual, Cristian fanu și Călin Donca o vor lua din nou de la zero, într-o aventură cum nu au mai trăit.
Artistul Iustin Hands face show pe scenă, însă cum se va descurca în cele mai dure condiții? Actrița Roxana Condurache este mereu gata de spectacol, iar în această emisiune, va fi mereu pregătită să depășească obstacolele!
Cunoscută pentru aparițiile la TV, iar în prezent pasionată de sport și echilibru, Marina Dina, vrea să vadă cum toate cele pe care le-a învățat o vor ajuta în acest format! Stabilită în Marea Britanie, antrenor personal, Larisa Uță vrea să demonstreze că sinceritatea și încrederea de sine îi vor deveni aliat în competiție”,a anunțat ANTENA 1.
Menționăm faptul că pentru Gabi Tamaș, anul 2025 a fost anul schimbărilor din mai multe puncte de vedere. Nu doar că a participat la Asia Express, competiție pe care a și câștigat-o cu Dan Alexa.
Acesta a semnat cu Antena 1 pentru Survivor România 2026 și a decis să își rezilieze contractul cu Concordia Chiajna. Amintim faptul că Tamaș ocupa funcția de director sportiv. În această săptămână însă, clubul a confirmat decizia luată.
„Clubul Sportiv Concordia Chiajna anunță încetarea colaborării pe cale amiabilă cu directorul sportiv Gabriel Tamaș. Clubul dorește să-i mulțumească pe această cale pentru profesionalismul, dedicarea și implicarea constantă de care a dat dovadă în perioada petrecută alături de noi.
Contribuția sa a fost apreciată și va rămâne un reper important în istoria clubului. Îi urăm lui Gabriel Tamaș mult succes în proiectele viitoare și sperăm ca experiența și pasiunea pentru fotbal să-i aducă rezultate remarcabile în continuare”, se arată în comunicatul clubului.