Fotbal international

Morata, atac la Zidane înainte de El Clasico: “Eu trebuia să fiu pe teren”

Liniştea din tabăra lui Real Madrid a fost spartă tocmai de un fost component al echipei de pe Bernabeu, atacantul Alvaro Morata. Acesta a lansat un atac dur la adresa antrenorului Zinedine Zidane.
23.12.2017 | 11:33
Morata atac la Zidane inainte de El Clasico Eu trebuia sa fiu pe teren
ADVERTISEMENT

Alvaro Morata, jucător getbeget al Realului, deşi este un superatacant, nu şi-a găsit loc tocmai pe Bernabeu. De două ori a ales să joace într-un alt campionat, mai întîi, în Italia, la Juventus, iar începînd din vara acestui an în Premier League, la Chelsea.  Morata chiar are în suflet emblema Realului, însă nu a fost de ajuns pentru a rămâne acolo unde şi-ar fi dorit enorm să joace ani buni.

Morata are cifre bune în tricoul lui Real, 25 de goluri, bune pentru că mereu a fost considerat o roată de rezervă, care se folosşete numai în caz fortuit. Presa spaniolă a scris chiar că Morata este rezerva cu cel mai bun randament. Problema lui Alvaro a fost una singură, dar decisivă pentru ca el să nu aibă viitor pe Santiago Bernabeu.

ADVERTISEMENT

Morata ar fi vrut să fie pe teren în El Clasico

Zinedine Zidane este antrenorul care niciodată nu foloseşte decât un vârf împins. Iar din 2009, când a venit la Madrid, acest rol l-a îndeplinit, cât a fost valid, compatriotul antrenorului, Karim Benzema. Privind cifrele lui Benzema, 255 de meciuri şi 124 de goluri, nu ar fi deloc un procent rău. Problema este că în ultimii trei ani francezul a găsit greu drumul spre gol, sezonul trecut reuşind numai 11 goluri, cu unul mai puţin decât debutanul în Primera, în tricoul lui Deportivo La Coruna, românul Florin Andone!

Morata i-a transmis lui Sergio Ramos un mesaj pe WhatsApp prin care i-a urat succes în El Clasico, dar l-a şi atacat dur pe Zidane: “Trebuia să fiu în El Clasico, dar nu a vrut Zidane. El îşi apără protejatul, pe Benzema şi toată lumea ştie că acesta nu mai poate. De aceea a şi vrut să scape de mine, să nu concurez cu protejatul”.

ADVERTISEMENT