Poate cea mai nedreaptă eliminare de la Cupa Mondială 2026 este cea a Iranului, care a plecat acasă după trei remize pentru că nu a prins unul dintre primele opt locuri 3 din faza grupelor. În ciuda ratării calificării, iranienii au fost lăudați pentru jocul lor curajos, iar fotbalistul care s-a remarcat cel mai mult a vorbit despre România.
A încasat trei goluri în cele trei meciuri din faza grupelor, însă Alireza Beiranvand (33de ani) a avut alte câteva intervenții fabuloase în poarta Iranului la turneul final care au dat speranțe până în ultima clipă.
Nu a fost să fie o calificare, dar Beiranvand a ținut să mulțumească României. Motivul este unul simplu: antrenor de portari la naționala iraniană este Alin Dincă. Iar românul este singurul străin rămas în staff-ul primei reprezentative de la începerea conflictului cu SUA și Israel.
”Vreau să le mulțumesc românilor. Apreciez enorm susținerea voastră. Aveți aici, lângă noi, un reprezentant care vă face cinste (n.r. – Alin Dincă). Un tip cu o inimă bună, foarte muncitor. Și un bărbat bine (n.r. – râde). Zic asta, ca să-l încurc puțin. Știu că e însurat, dar vreau să fie asaltat de admiratoare (n.r. – râde).
Dar, dincolo de glume, când văd ce inimă bună are Alin, îmi dau seama că provine dintr-o țară în care cei mai mulți oameni sunt la fel ca el. Iar dacă Alin ne va invita în România, atunci vom veni cu mare plăcere. Ca să-i cunoaștem pe conaționalii lui, care sunt sigur că sunt oameni sufletiști, primitori”, a declarat portarul titular al Iranului, pentru sport.ro.
Alireza Beiranvand s-a arătat extrem de încântat că Alin Dincă a ales să rămână la naționala Iranului chiar și după începerea situației tensionate cu SUA și a mărturisit că este impresionat de faptul că românul îi tratează pe toți portarii din lot în același fel.
”Alin e iranian de acum! Când tu nu ne abandonezi într-o situație dificilă, înseamnă că ești unul dintre noi. În toate ședințele pe care le-am avut, selecționerul Amir Ghalenoei i-a mulțumit lui Alin în fața echipei. Mai ales că, înainte de începerea războiului, noi am avut și alți străini în staff-ul naționalei. Din păcate, ei ne-au lăsat singuri, au plecat.
De când s-a alăturat echipei, în 2022, Alin a fost ca un tată pentru noi! Știi prin ce m-a impresionat cel mai mult? Prin corectitudinea lui! Are același comportament cu mine, care sunt de 12 ani titularul naționalei, dar și cu al 4-lea portar din lot.
De fapt, uneori, e mai ‘zgârcit’ cu aplauzele și cu încurajările în cazul meu, dar se bucură de două ori mai mult pentru paradele reușite de colegii mei mai tineri”, a spus titularul din poarta Iranului de la Cupa Mondială.
Beiranvand a explicat că evoluțiile sale bune de la turneul final i se datorează în mare parte și lui Alin Dincă și antrenamentelor pe care acesta le conduce, însă a mărturisit că românul se enervează teribil când un portar de la lot greșește.
(n.r. – Cât de mult au contat antrenamentele cu Alin în prestațiile tale de la acest Mondial?) Enorm! A muncit foarte mult, a avut multe nopți nedormite în cantonamente. Înainte să începem cantonamentul din Turcia, am avut un stagiu de pregătire la Teheran. Aici, Alin n-a putut fi alături de noi. Deja începuse războiul și spațiul aerian era închis.
Chiar și așa însă, monitoriza toate antrenamentele noastre online, analiza parametrii obținuți prin GPS, era în contact permanent cu oamenii săi din cadrul lotului. Ziceai că e acolo cu noi! Era implicat, zi de zi, în procesul de pregătire. A ținut o grămadă de ședințe cu noi online. A vorbit cu fiecare portar separat. Ne făcea observații, ne dădea sfaturi.
(n.r. – E dur ca antrenor?) Nu neapărat dur, dar foarte exigent. Turbează când greșește un portar! Suferă mult. Sincer, când mai greșim noi, în primele secunde, ne gândim la reacția lui Alin! Pentru că e sufletist, sensibil.
Când vede că un portar greșește, se gândește că poate el nu și-a făcut bine treaba. Asta deși, uneori, greșelile sunt inerente, n-au treabă cu antrenamentul. În orice caz, vreau să-i mulțumesc lui Alin. Îmi doresc foarte mult ca el să stea, în continuare, alături de noi, ca să obținem rezultate și mai bune cu ajutorul lui”, a afirmat el.
Întrebat cu ce sentimente rămâne după această participare la turneul final, portarul reprezentativei Iranului a vorbit despre satisfacția de a nu pierde nicio partidă și dezamăgirea de a nu trece de faza grupelor.
”În primul rând, cu satisfacția că, pentru prima dată în istoria naționalei, am încheiat un Mondial fără înfrângere. Și evoluțiile noastre au fost bune. Din păcate însă, n-am obținut ceea ce ne doream foarte mult, și anume, calificarea în fazele eliminatorii.
La fel ca în ultimele turnee finale, am ratat trecerea de faza grupelor după ultimul meci. Și regretul e că, nu o dată, am depins numai de noi. În 2018, contra Portugaliei, trebuia să batem, dar am remizat (n.r. – 1-1). Acum patru ani, în Qatar, ne trebuia un punct în meciul cu Statele Unite, dar am pierdut la limită (n.r. – 0-1).
Acum, contra Egiptului, ne-am propus să nu pierdem, în primul rând. Dar, după ce am făcut egal, situația a fost de așa natură, încât nu am mai depins de noi, ci de jocul rezultatelor. Practic, din trei scenarii posibile, nouă ne trebuia unul singur în ultimele meciuri din faza grupelor. Din păcate, toate meciurile de duminică s-au derulat în defavoarea noastră”, a precizat jucătorul iranian.
După ultimul meci din grupă, 1-1 cu Egipt, căpitanul Iranului, Mehdi Taremi, a vorbit despre condițiile groaznice în care echipa sa a trebuit să evolueze la această Cupă Mondială. În schimb, Alireza Beiranvand a explicat că și procesul de pregătire al turneului final a avut de suferit din cauza situației geopolitice.
”Ne consolăm cu faptul că am dat tot ce aveam mai bun, că am luptat până la ultima picătură de energie. Iar asta în ciuda tuturor obstacolelor. În primul rând, n-am avut o pregătire adecvată. N-am avut amicale bune.
Înainte de acest Mondial, timp de vreo 5-6 luni, țara noastră a fost în război sau sub amenințarea războiului. Din cauza acestei situații, pentru că n-am găsit adversare pentru amicale, am ajuns să jucăm între noi în cantonament. În loc de amicale interțări, am avut meciuri-școală.
Toate astea îngreunează mult situația pentru o echipă care vrea să joace la un Mondial. Chiar și așa însă, cu toate aceste neajunsuri, am reușit o mare performanță prin parcursul nostru fără înfrângere”, a zis Beiranvand.