Fotbal intern

El este jucătorul făcut praf de Mircea Rednic pentru că ia 155.000 de euro pe an la Dinamo: Tomislav Gomelt! E ca și dat afară!

05.12.2018 | 00:17
El este jucatorul facut praf de Mircea Rednic pentru ca ia 155000 de euro pe an la Dinamo Tomislav Gomelt E ca si dat afara
ADVERTISEMENT

Înfrângerea rușinoasă în fața liderului CFR Cluj a adus noi atacuri ale lui Mircea Rednic la adresa câtorva jucători pe care îi pregătește. FANATIK a aflat cine este jucătorul făcut praf de Mircea Rednic pentru că ia 155.000 de euro pe an la Dinamo: Tomislav Gomelt!

Mijlocașul croat de 23 de ani l-a scos din minți pe tehnician în timpul meciului cu ardelenii și acesta va renunța la serviciile lui în perioada imediat următoare.

ADVERTISEMENT

El este jucătorul făcut praf de Mircea Rednic pentru că ia 155.000 de euro pe an la Dinamo: Tomislav Gomelt!

Există un jucător la Dinamo care joacă, nu joacă, câștigă sau nu echipa, el ia 155.000 de euro pe an. Îl avem în lot, nu joacă niciodată, doar se antrenează. Iar când intră să joace, nu arată nimic! Prima dată eu am crezut că e o glumă, vă spun sincer, dar apoi m-am documentat și am aflat că nu e… Ca și marele Teddy, care lua 3.000 de euro în Belgia și aici i s-a dat de trei ori mai mult“, a tunat Mircea Rednic în conferința de presă la întrebarea adresată de FANATIK legată de prestațiile fotbaliștilor străini din Ștefan cel Mare.

Conform informațiilor noastre, jucătorul la care făcea referire Rednic este croatul Tomislav Gomelt! Acesta are un salariu anual de 155.000 de euro și un contract valabil până în 30.06.2021! Evoluția din disputa cu campioana României l-a înnebunit efectiv pe antrenor. Cum Dan Nistor s-a accidentat, iar variantele pentru centrul mijlocului nu mai existau pe bancă, Rednic a fost obligat să îl păstreze pe teren

ADVERTISEMENT
Tomislav Gomelt George Țucudean
Tomislav Gomelt a încercat să se lupte cu George Țucudean, dar atacantul ardelenilor i-a luat mai mereu fața în duelurile directe

Rednic l-a făcut praf în timpul partidei! “O pasă nu e în stare să dea!”

Gomelt a reușit să îl scoată din sărite pe technician din prima repriză. “Băi, băiatule, ăsta nu e în stare să dea o pasă! Toate le dă numai la adversari”, i-a transmis Rednic croatului, care s-a făcut că nu îl aude pe antrenorul său. Apoi, pe măsură ce adversarii înaintau în jumătatea dinamovistă, Gomelt părea din ce în ce mai expus. Cum Nistor era accidentat, iar Ait Atmane, deși a arătat calități foarte bune, pare încă aerian în multe momente ale jocului, închizătorul a devenit o marionetă pentru tehnicii mijlocași de la CFR.

Tomislav Gomelt Damian Djokovic
Tomislav Gomelt a avut viață grea cu Damian Djokovic în meciul Dinamo – CFR Cluj 0-3

În a doua repriză, când campioana României s-a desprins la două goluri pe tabelă, Gomelt a avut proasta inspirație să preia o minge spre propria poartă. A fost clipa în care Rednic a explodat: “Nu se poate! Cu mijlocaș ca ăsta nu ai ce să faci! Ne învingem singuri”, a murmurat printre dinți tehnicianul. Acum, sursele FANATIK afirmă că antrenorul va discuta cu cei din conducerea executivă și va cere rezilierea contractului lui Tomislav Gomelt. Croatul se afla de mai multă vreme pe lista neagră a lui Rednic și a scăpat ca prin minune de a fi dat afară în momentul când le-au fost reziliate acordurile lui Subotic și Mezague.

ADVERTISEMENT