El este jucătorul legendar din naționala României care trebuia să aibă o statuie în Mexic. Amintiri de colecție înaintea Campionatului Mondial

După despărțirea de Mircea Lucescu pe 7 aprilie, Emeric Dembrovschi, Cornel Dinu, Rică Răducanu și Liță Dumitru au rămas singurii supraviețuitori ai primei „Generații de Aur” a naționalei nostre, care se lupta de la egal la egal în 1970 cu una dintre cele mai puternice echipe reprezentative din istoria fotbalului.

Emerich Dembrovschi, „tricolorul” care trebuia să aibă o statuie în Mexic după Mondialul din 1970

La 56 de ani distanță, Mexicul va găzdui din nou un Campionat Mondial, iar una dintre arenele pe care se vor disputa meciurile este chiar stadionul „Azteca”, unde Pele și Maradona s-au încununat campioni mondiali în 1970 și 1986, și unde Emeric Dembrovschi trebuia să aibă o statuie. Aflăm întreaga poveste chiar de la sursă.

Domnule Emeric Dembrovschi, cum vă simțiți la 80 de ani?

– Eu sunt bine, sănătos tun, am doar un Parkinson care mă cam supără. Pe interior mă simt bine, până acum șase luni mai jucam fotbal cu tineretul. Acum s-a mai schimbat situația, nu am așa foarte multă putere să mai umblu.

Ați reușit să treceți peste pierderea lui Mircea Lucescu?

– Cu greu… foarte greu… vorbeam tot timpul la telefon, am avut o relație specială. Mă gândesc tot timpul la el. Nu știu de ce i-a mai trebuit lui echipa națională. Îi transmit multă sănătate lui Cornel Dinu, lui Liță Dumitru și lui Rică Răducanu pe această cale. Am mai rămas noi patru din echipa din Mexic.

Digi24.ro

Explicațiile lui Dan Dungaciu, după ce George Simion a cerut șefia Senatului în schimbul colaborării cu PSD: Trebuie să existe un gest

Ce amintiri vă leagă de Mircea Lucescu?

– Foarte multe… Și ca jucător și ca antrenor, am fost colaboratori. Nu am cum să uit de Mexicul și meciul împotriva Braziliei, fotbal total cum se pune. Am fost împreună cu Mircea Lucescu tot timpul. Angelo Niculescu spunea „Dacă îl puneam pe Lucescu extremă stânga și pe Dembrovschi extremă dreaptă, l-ar căuta mereu pe Mircea cu pasă”. Ne înțelegeam foarte bine pe teren și în afara terenului. Peste tot eram împreună! Și ca antrenori am colaborat foarte mult, eu eram în Divizia A și el se bătea la promovare cu Corvinul Hunedoara.

Digisport.ro

O spun 96 de ani de istorie: Cupa Mondială 2026 și-a aflat deja marea câștigătoare!

Povestea statuii din Mexic care n-a mai fost…

Trebuia să aveți statuie la Guadalajara alături de Pele, Bobby Charlton, Beckenbaeur?

– Ar fi fost ceva extrem de frumos și important, dar din păcate nu s-a mai făcut ansamblul ăla de statui. Mexicanii au vrut să facă acest proiect la stadionul „Azteca”, pe „Aleea Fotbalului”, cu cei mai buni 16 jucători ai echipelor participante la Campionatul Mondial din 1970. Trebuiau să rămână acolo și să ne întâlnim în 1972, să joace cei 16 jucători împotriva echipei lumii, însă nu s-a mai făcut nimic. A rămas doar legenda… Eu am fost selectat drept cel mai bun jucător al României de la turneul final mexican, după ce am primit foarte multe voturi din partea jurnaliștilor, am fost mulțumit pentru asta, a fost mult mai important pentru mine decât statuia. La revedere!

Aveți în schimb o statuie în satul natal, la Tisa…

– Artistul Ștefan Balog a făcut o statuie din lemn, e din comună cu mine și suntem prieteni. E sculptor, a vopsit-o, a aranjat-o, însă s-a deteriorat fiind din lemn, a găsit și mingea, dar primarul nou care a venit a dat-o jos, chiar dacă a numit sala de sport cu numele meu. Am găsit un alt sculptor care a făcut o nouă statuie, la Timișoara, iar acum vor să facă mai multe: la București, la Muzeul Fotbalului, iar Ilie Dumitrescu s-a implicat personal și a zis că dă 5.000 de euro artistului plastic. Primarul de la Sighet a zis și el că va sponsoriza, că sunt costuri, dar văd că, încă, nu se mișcă lucrurile. Vor să pună și la academia mea de fotbal la Sighet și la stadion, deja acum sunt vreo cinci statui, e bătaie mare. Numai să mai prind și eu în viață…

Îl apără pe Angelo Niculescu și îl „înțeapă” pe Dobrin: „L-au mâncat degeaba pe treaba asta!”

Putea România mai mult dacă la Mondial ar fi jucat și Nicolae Dobrin?

– Nuuuu, nici atât nu puteam! Domne, nu putea să stea în ghete! Chiar nu vreau să intru în conflict cu doamna Dobrin, dar eu am mai declarat-o… Gicu a fost titular fiecare meci înainte: Dobrin, Dembrovschi, Dumitrache, Lucescu. Ăsta era atacul. El nu juca extremă dreaptă niciodată și eu trebuia să rămân în teren, nu avea cum să mă scoată, iar Dobrin trebuia și el să joace. Angelo Niculescu a găsit soluția și l-a băgat pe „Gâscan” să joace vârf împins cu Dumitrache, iar pe mine și pe Lucescu ne-a tras mai la mijloc. Când nu era Dobrin, jucam la locul meu, coordonator, dar schimbam sistemul. Dobrin nu era niciodată coordonator. El stătea acolo în față și dormea până venea o minge și făcea o fentă. Era individualist.

Deci nu ar trebui să i se reproșeze nimic lui Angelo Niculescu legat de Dobrin?

– Nu, dom’ne! Dacă era unul de pe stradă antrenor sau eu tot nu îl băga să joace pe Dobrin. De ce? El nu suporta cantonamentele, mai mergea și la câte un șpriț… L-au mâncat degeaba pe Angelo Niculescu pentru treaba asta. Păi el, din semicercul de la mijlocul terenului nu ieșea, doar acolo stătea. Dobrin pur și simplu nu suporta clima aia din Mexic, dar nimeni nu credea. Eu știu ce am pățit în Brazilia. Nu puteam să stau în ghete, aveam tricourile alea de nailon și curgea apa din ele. În Mexic era uscat aerul, Dobrin nu suporta uscăciunea. Era o problemă și toți se chinuiau: Lucescu, Sătmăreanu, Dumitrache au avut mari probleme.

Emerich Dembrovschi, la un pas de „dublă” în fața Braziliei lui Pele

Cum a fost meciul cu Brazilia?

– Îmi aduc aminte tot, în primul rând golul marcat cu o lovitură de cap. Acela și cel cu Grecia, când ne-am calificat la Mondiale, cred că au fost cele mai importante pentru mine. Vai de mine ce echipă avea Brazilia! Toată lumea m-a întrebat dacă îmi tremurau chiloții: „Mie să îmi tremure chiloții?! Să le tremure lor!”. Noi nu eram speriați de bombe ca alții. Nu îmi era frică nici de Pele. Era mai mic de înălțime ca mine, mai subțire, care e problema? Se poate! Și el dădea cu capul, și el tot două picioare avea. Ce ne mai înjura pe teren… Pe Liță Dumitru, care nici el nu prea era dus la biserică, l-a făcut „pui de curvă”. Dădea Liță în el ca în hoții de cai, fault la toate intrările…

Se putea mai mult contra Braziliei?

– Sigur că da, poate nu pierdeam… Mi-a zis peste ani Angelo Niculescu: „Băi, dacă îți intra șutul ăla, eram mari cu toții!”. Ne calificam mai departe și jucam în sferturi cu Republica Federală Germană. Atunci erau la Mondiale doar cei mai buni din lume. Ce echipe se califică acum la Mondiale… Brazilia a avut una dintre cele mai bune echipe din istorie: Felix, Carlos Alberto, Brito, Fontana, Paulo Cesar, Pele, Jairzinho… Meciul a fost foarte echilibrat, aveam o posesie foarte bună. Și eu, și Radu Nunweiller țineam foarte bine de minge. Acuma se laudă Guardiola și ăștia cu jocul ăsta de posesie. Păi a fost invenția lui Angelo Niculescu, noi, românii, am inventat-o!

Unde s-a pierdut calificarea?

– Cu Anglia… Am luat un gol când mai erau 20 și ceva de minute. Păcat, se putea mai mult la meciul ăla, chiar dacă Anglia era campioană mondială după titlul din 1966, însă nu mai erau aceeași echipă. Puteam să scoateam un egal măcar.

• 27 de meciuri și 9 goluri, dintre care unul împotriva Braziliei, are Emeric Dembrovschi la echipa națională a României

BRAZILIA – ROMÂNIA 3-2, CM 1970

Au marcat: Pele (19, 67), Jairzinho (22) / Dumitrache (34), Dembrovschi (84)

Brazilia: Felix – Carlos Alberto, Brito, Fontana, Everaldo (57 Marco Antonio) – Piazza, Clodoaldo (73 Edu) – Jairzinho, Pele, Paulo Cesar „Caju” – Tostao. Antrenor: Mario Zagallo.

România: Adamache (20 R. Răducanu) – L. Sătmăreanu, N. Lupescu, C. Dinu, M. Mocanu – Liță Dumitru – Dembrovschi, R. Nunweiller, S. Neagu, M. Lucescu – Dumitrache (71 G. Tătaru). Antrenor: Angelo Niculescu.

• 48% a fost posesia pe care România a avut-o contra Braziliei și doar 24% din timp mingea s-a aflat în treimea naționalei României
• 90 de atacuri a avut România față de 102 Brazilia, în timp ce la contraatacuri am stat mai bine: 27-26
• 19 șuturi la poartă a avut România, cu două mai puține decât Brazilia
• 80 de intrari au avut „tricolorii” în careu, cu 7 mai multe ca brazilienii
• 3 e locul pe care România a terminat în grupa de la Guadalajara, după 0-1 cu Anglia (campioana mondială en-titre), 2-1 cu Cehoslovacia și 2-3 contra Braziliei (viitoarea campioană mondială)

„Mulți spun că naționala României din 1970 era mai talentată decât Generația de Aur”

România nu a mai fost la Mondial de 32 de ani…

– Asta e echipă nepregătită… și discutam și cu Lucescu asta. Era supărat că sunt multe accidentări și că nu poate să facă ce vrea el. Păi eu am jucat zece ani aproape meci de meci fără nicio accidentare gravă până la ruptura de menisc de la Belgrad. Atunci a zis Angelo Niculescu: „E gata, l-am pierdut pe Dembrovschi, am pierdut și meciul”. Urmăresc meciurile și îmi place de oltenii ăia doi talentați… Screciu și Bancu. Nu poți să ai rezultate fără o pregătire fizică exemplară. Angelo Niculescu ne alerga de ne rupea în două și noi ne luptam cot la cot cu Brazilia, campioană mondială.

Când mai merge și România la un Campionat Mondial?

– Oofff… mă gândesc iar la Mircea Lucescu… S-a consumat mult după meciul cu Turcia. I-am spus că nu e bine și că nu are de ce. Dar îl înțeleg, pentru că și eu trăiam meciurile foarte intens și de-asta am și renunțat la cariera de antrenor, pentru că aș fi murit mult mai repede decât Lucescu. Am renunțat la antrenorat atunci când a murit Oblemenco pe bancă, în ’96. Beam 10 cafele în ziua meciului, fumam două pachete de țigări. Chiar i-am spus asta lui Mircea.

Am vorbit cu Mircea Lucescu la telefon, cu o zi înainte să intre în comă. Un fotbalist de excepție și cel mai mare antrenor român, un suflet și un om mare. A fost antrenorul din teren la Mondialul din Mexic și toate amintirile cu el sunt speciale”

Cum comparați generația din 1970 cu Generația de Aur?

– Mulți spun că naționala României din 1970 era mai talentată. Și Lucescu a zis și eu cred asta. Sunt chestii de conjunctură, depinde de multe lucruri să faci performanță. Ei au ajuns mai departe și puteau face mult mai mult cu Suedia. Nu știu ce a fost în capul lui Puiu Iordănescu să îl bage pe Prunea și să îl țină pe bancă pe Stelea, un portar mai înalt, mai puternic fizic, într-un meci contra Suediei, care avea un vârf de atac de peste doi metri?!

Poveste fabuloasă de la finala Cupei României 1980: „Era bătută plăcuța cu Steaua câștigătoare dinainte de meci!”

Care e cea mai frumoasă amintire ca jucător al lui Poli Timișoara?

– Când am câștigat Cupa României în fața Stelei! Îmi aduc aminte că era Cupa pe pista de atletism înainte de meci. Am ieșit la inspecția terenului și lângă trofeu era Ion Alecsandrescu. Când mă uit mai bine, era bătută deja plăcuța cu „Steaua câștigătoarea Cupei României 1980”. Nu mi-a venit să cred: „Nea Ioane, ce faci? Ai un ciocan și o daltă? Ați scris greșit acolo, dă jos că noi o să câștigăm Cupa, o să vezi!”. Mi-a zis așa: „Ce vrei mă?! Lasă glumele, că tu ești întotdeauna spontan, simpatic, dar asta nici de glumă nu-i bună!”. La finalul meciului m-am dus la el: „Nea Ioane, ce ți-am spus?”. A trebuit să dea plăcuța jos și să pună Poli Timișoara. A dat pe final gol Dan Păltinișanu dintr-un corner bătut de mine, în minutul 96. Primul corner pe care l-am bătut în cariera mea! I-am spus că îi pun mingea pe cap și așa a fost. Nimeni nu se aștepta să câștigăm atunci. Regret că nu am luat și un titlu de campion cu Poli, pentru că puteam.

De ce spuneți așa asta?

– Păi nu a vrut Angelo Niculescu. Era un meci pe care trebuia să îl câștigăm la Târgoviște și era aranjat. Ne-a zis: „Băi, să nu cumva să faceți vreo prostie că vă denunț la Federație!”. Un om foarte corect. Vă spun că niciun titlu nu se câștigă curat sută la sută.

A primit un sac de bani să trântează un meci: „Se făceau blaturi!”

Erau meciuri aranjate pe vremea aceea?

– Oho! Eu o singură dată am vrut să fac un blat și a ieșit altceva. A fost un meci la Bihor… prin 1967… 1968… „Muzical fotbalistic, Dembrovschi recital!”. Noi, Bacăul, trebuia să pierdem și am câștigat cu 4-0. Am dat trei goluri. Conducătorii de la Bihor erau vecini cu mine la Tisa și ei aveau nevoie să câștige ca să nu retrogradeze: „Uite, ce ți-am adus, o geantă de bani!”. Am rămas surprins. Am aruncat banii în dulap, că nu era bine să îi las, și i-am zis că îi găsește la mine în dulap după meci, să îi ia de-acolo. Mă tentau și pe mine… că erau prea mulți bani. A fost un 11 metri și ratează Bihor: „Vreți să mă compromit eu și voi nu sunteți în stare să dați gol nici din penalty?!”. M-am enervat, am luat mingea și imediat am marcat cu un șut de la de la 25 de metri.

Povestea transferului lui Emerich Dembrovschi la Steaua

S-a discutat mult despre venirea dumnevoastră la Steaua. Regretați că nu ați rămas?

– Păi de ce? O să vă spun cum a fost totul. Eu am plecat ca militar și ne-a dus la unitatea militară 015015, la București, pe Șoseaua Olteniței, țin minte și acum. Eram vreo 60 de fotbaliști și ne-au adunat pentru Steaua, jucam și ne urmăreau antrenorii, făceau selecție. Eu întâmplător am nimerit acolo. Am fost amânat de câteva ori de Primul Secretar de Stat de la Sighet unde jucam și a venit comandantul de încorporări și a zis „Dembrovschi e scris cu roșu pe listă. Pleacă la Steaua!”. Toată lumea, supărată. Eu am ajuns la București, dar nu știam nimic. Jucam desculț, în ciorapi militari. Ăia nici nu se uitau la noi, fumau și beau cafele!

Poate dacă rămâneați la Steaua ați fi avut un alt parcurs…

– Eu nu cred că nu am ratat nimic atunci și chiar am fost primul care a plecat din unitatea militară. Cei de la Victoria Roman au auzit că e unul Dembrovschi care joacă, e militar și au pus mâna pe telefon și m-au luat de acolo, doar că nu toată lumea mă vedea cu ochi buni, mai ales un căpitan, unul Luncan: „Ce mi-ați adus murătura asta aicea?!”. Numai că Vasile Ianul, care mă cunoștea pentu că jucam mult timp unul contra altuia, s-a dus la un general și i-a zis: „Tovarășe, lăsați-l, că ăsta e fotbalist bun!”. Și așa până la urmă m-au păstrat la echipă la Roman.

• 398 de meciuri și 114 goluri are Emeric Dembrovschi în prima divizie de fotbal a României

Scurtă radiografie a campionatului intern și pasiunea pentru Barcelona: „100% jucam acum acolo!”

Revenind în prezent, cum vi se pare SuperLiga?

– Mă mai uit la meciuri. Mă bucur că s-au salvat cei de la Csikzereda, sunt prieten cu Eugen Pârvulescu, președintele lor. Mă uit și la UTA, unde am antrenat. Nu prea îmi place niciun jucător. A fost foarte strâns campionatul, dar Craiova a avut echipă mai bună și un joc mai bun. Eu aș fi vrut să câștige U Cluj. A câștigat campionatul cine a avut lotul cel mai complet. La Cluj au primar ca lumea, nu ca la Timișoara. S-a ales praful de Poli. Ultima oară pe stadion am fost alături de Mircea Lucescu la inaugurarea stadionului Giulești. Am făcut un tur de pistă cu Mircea Lucescu, ne-au aplaudat oamenii.

La campionatele din străinătate vă uitați?

– Da, Barcelona e feblețea mea de echipă. Sută la sută dacă azi eram fotbalist aș fi jucat și eu în echipa asta. E exact fotbalul pe care îl jucam și noi. E un fotbal plăcut și urmăresc toate meciurile. Eu aveam doi-trei pe mine și tot scăpam de ei. Păi acuma cred că făceam harakiri din ei! Acum nu mai e cu marcaj așa strâns, e în zonă, așteaptă să greșească adversarul. Nu mai țin minte de când nu am mai văzut un gol la Barcelona de la 30 de metri. Păi m-ar ține acum în teren numai să șutez de la distanță. Marcam multe goluri cu șuturi de la distanță și nu greșeam o pasă tot meciul.

Ofertele primite după Mondialul din 1970

Ați avut șansa să rămâneți în străinătate?

– Cum să nu, după Campionatul Mondial din 1970 puteam să rămân să joc la Anderlecht, care atunci era echipă mare în Europa. Am avut mai multe propuneri, dar mie îmi plăcea acasă. Cei de la Ferencvaros m-au vrut și ei. Fenerbahce trăgea de mine. Când mergeam să jucăm cu turcii, nici nu mă legam la ghete. Jucam noi cu mingea pe sus. Le dădeam două goluri și plecam acasă, iar acum… M-au dorit Steaua, Dinamo și Craiova și nu am vrut să merg nicăieri. Eu am fost mereu dinamovist pentru că am avut cei mai mulți prieteni acolo.

• 80 de ani a împlinit Emeric Dembrovschi pe 6 octombrie 2025