Gheorghe Eftimie sau nea Gică, așa cum îi spun apropiații, are 96 de ani și este instructor de schi în Poiana Brașov. Are o poveste impresionantă și este considerat o adevărată legendă.
Dovada că vârsta este doar un număr ne este prezentată de Gheorghe Eftimie, unul dintre cei mai în vârstă schiori din România. Are 96 de ani, iar pasiunea pentru acest sport a început încă de când era copil, arată Observator News.
Îi place să spună că a început să schieze „înainte să meargă”. Fost profesor și inginer mecanic, în 1988, nea Gică și-a transformat pasiunea în meserie. De atunci a devenit instructor, iar la 96 de ani, acest sport continuă să fie parte din viața sa.
Gheorghe Eftimie iubește sportul, în special înotul și schiul. Deși în prezent nu mai lucrează oficial ca instructor, el încă oferă gratuit lecții de schi prietenilor și apropiaților.
Este din Predeal și spune că atunci când a început să schieze, echipamentele nu arătau ca cele din ziua de azi. „Sunt predelean şi cred că aveam 3 sau 4 ani când am pus schiurile în picioare.
Nici pe departe nu mai seamănă schiul de acum 90 de ani cu cel de acum. (…) Dă o senzație fantastică de libertate, de voluptate. E greu de descris în cuvinte, e un sport, după înot, cel mai complet, plus faptul că e în aer liber”, a declarat Gheorghe Eftimie, pentru sursa citată.
Energia, atitudinea pozitivă și pasiunea îl ajută pe nea Gică să învețe oamenii să schieze și acum, la 96 de ani. Cei care îl cunosc sunt inspirați de vitalitatea sa și spun că este un mentor de excepție.
În plus, schiorul își „antrenează” și mintea, fiind vorbitor fluent de engleză, germană, franceză și rusă. „Nea Gică e printre cei mai bătrâni schiori din România, la ora actuală. Este ceva minune, este o legendă”, a spus un schior.
Gheorghe Eftimie își dorește ca și peste patru ani, când va împlini 100 de ani, să fie tot pe pârtia de schi de la Poiana Brașov. „Peste 4 ani, când o să fac 100, vă invit de acum. Să nu mă părăsiți și să ne vedem sănătoși”, a adăugat acesta.