El este românul fără pensie care a dat mâna de trei ori cu Cristiano Ronaldo și a făcut înconjurul lumii pentru fotbal: „Ungurii m-au șicanat!”

Personajul pe care-l veți descoperi în continuare este dovada vie a faptului că, atunci când îți dorești ceva cu adevărat, visurile se îndeplinesc și devin realitate, indiferent de obstacole. Trebuie doar multă dăruire, abnegație, o mare capacitate de efort. Însuși Einstein spunea, într-o conferință susținută după ce a primit Premiul Nobel pentru Fizică, faptul că geniul înseamnă 1% inspirație și 99% transpirație. Iar pe lângă toate acestea, îți trebuie și credință. Să crezi în șansa ta!

Este și cazul lui Sorin Dan Cârstea (67 de ani), originar din Pecica, județul Arad, acolo unde cursul lin al Mureșului transformă Câmpia de Vest într-o zonă de un pitoresc aparte. Interlocutorul nostru este un „pensionar fără pensie”, așa cum singur se intitulează. Dar unul care nu duce grija zilei de mâine și asta nu pentru că ar fi plin de bani. Dimpotrivă, întrucât se hrănește dintr-o mare și frumoasă pasiune. Din pasiunea numită fotbal, transformată în timp în fotografia de la meciurile de fotbal.

Dan, ești un adevărat globetrotter! Cum a început această pasiune a ta, fotografia sportivă, cu care ai ajuns la atâtea competiții de top?

– Din data de 2 octombrie 2012, la Pecica am început să iau în serios activitatea în mass-media, sperând să cuceresc Everestul, adică o finală de cupă europeană pe Wembley, una de Campionat European și Mondial. Așadar, am început din Liga 4, apoi la UTA, la Poli Timișoara în Liga 1, după care m-a întrebat Panin dacă vreau să merg și la CFR Cluj. Așa am ajuns la 15 ani de când am acreditare în Gruia și 21 de finale sau Supercupe Europene, toate în ultimii 10 ani.

Putem merge și mai în spate, întrucât din anii 2003, 2004 veneai la meciurile echipei UTA cu un aparat foto.

– Și stăteam pe teren, în spatele porții datorită ție. Nu uit cum îmi facilitai accesul în teren fără ca eu să prestez pe la diverse publicații locale, cum am făcut ulterior. E purul adevăr și nu mă feresc să menționez acest lucru. Altfel poate cultivam cartofi, cine știe ce activitate aveam.

Digi24.ro

Cum funcționează Sovintern, noua rețea internațională a „socialiștilor” cu care Kremlinul atrage recruți din Occident în armata Rusiei

Așa, continuă! Vorba unui confrate de breaslă, oricum nu ne aude nimeni!

– Erau alte vremuri, dar aveam deja o colaborare cu Reporter Ohne Grenzen – filiala din Germania, organizație pentru care am oferit imagini din Serbia, la căderea regimului lui Slobodan Milosevic, în anul 2000 (n.r., Reporter Sans Frontières, după numele de la sediul central din Paris, este organizație neguvernamentală internațională care apără libertatea presei și siguranța jurnaliștilor din întreaga lume). Bine, pe ei nu îi interesează fotbalul, dar colaborarea cu această instituție a fost o carte bună de vizită pentru mine, asta-i clar.

Digisport.ro

A anunțat că prietena lui a murit, dar aceasta nici nu exista. Toată țara a râs de el: ”Escrocheria secolului”

„Fără libertatea presei, nicio bătălie nu poate fi câștigată!”

Ce ne poți spune despre colaborarea cu Reporter Ohne Grenzen, care ți-a adus prezențe la marile competiții?

– Fiind vorbitor de limba germană, singura limbă străină pe care o cunosc, mi-am spus să încerc. Dictonul lor este: „Fără libertatea presei, nicio bătălie nu poate fi câștigată!” La EURO 2016, de exemplu, am fost observator de jurnaliști, la meciurile României cu Franța, Elveția și Albania. Am făcut o caracterizare a modului în care a funcționat mass-media, dacă vrei. Am început să trimit imagini de la te miri ce evenimente, iar de câțiva ani sunt membru cu drept de vot la Reporter Ohne Grenzen, ședințele având loc la Berlin. Am avut șansa să văd studiourile ZDF. Este ceva impresionant, se pot face filme, așa decoruri au. Nu mai vorbesc de aparatură.

Ai avut parte și de adrenalină, în expedițiile cu Reporter fără Frontiere?

– Da, într-o expediție din Africa! Am plecat două autocare de la Cairo, însoțiți de forțe armate, am traversat Sahara și am ajuns până la paralela de 5 grade latitudine nordică, în Sudanul de Sud. Foarte aproape de ecuator. Expediția a durat vreo două săptămâni, iar periodic eram întâmpinați de bande de oameni înarmați, care ne cereau bani să continuăm. La un popas, a venit un elicopter, era parte a ospitalității din acel loc. Cineva ne-a spus: nu vă fie frică. Dacă vreau, pot să vă iau pe toți și vă duc unde nu vă găsește nimeni! E o senzație ciudată, ești actor în propriul film, fără cascadori.

„În Ungaria am fost șicanat, la un meci cu România”

Parcă e mai bine la fotbal. Ai adunat o mulțime de amintiri în toți acești ani. Cu ce vrei să începem?

– Cu meciurile CFR-ului din străinătate, la Manchester, Istanbul sau Milano. Am prins victoria de pe Old Trafford, 1-0. Pentru mine, venit de nicăieri, a fost ceva impresionant. Mi-a plăcut că în Anglia sau Turcia stadioanele s-au umplut, deși adversarul nu era unul cu o cotă ridicată. În România e altfel, stadionul e plin numai la meciurile cu echipele mari.

Prezențele la echipa națională a României au venit firesc, după ce ai intrat în fenomen?

– Dimpotrivă! După vreo doi ani de încercări am primit acreditare la Ungaria – România 0-0, pe 4 septembrie 2015. Anghel Iordănescu era antrenor la echipa noastră. Atunci am fost șicanat de organizatori, erau diverse tertipuri care să îi enerveze pe români. Am fost de la stadion în Fanzone și la întoarcere căutau motive să nu ne permită accesul în teren. Nu le-a ieșit. De atunci am strâns 54 de meciuri pentru tricolori, atât la București, cât și în deplasare, culminând cu turneele finale ale Campionatelor Europene din Franța 2016 și Germania 2024.

Ai ajuns la o cifră record de finale în 10 ani. Cum a fost posibil?

Mai întâi am fost la câteva meciuri în grupe. Țin minte că la un Borussia Dortmund – Real Madrid am primit răspunsul cu vreo 5 ore înaintea meciului. Și atunci, după ce am sunat eu să întreb. Mi s-a spus că erau locuri puține din țările ale căror echipe nu erau implicate, dar am avut un noroc fantastic. Ulterior, am primit și trei finale într-un an, fiind uneori nevoit să renunț la câte una, pentru că timpul dintre ele era foarte scurt.

A fost un impediment faptul că nu vorbești limba engleză?

– Nu a fost, pentru că la marile competiții se oferă voluntari sau… voluntare care se oferă să îți fie ghid prin oraș, cum a fost la Baku, de exemplu. O experiență minunată, deși eu nu merg la muzee, în mall-uri. Mă interesează drumul de la aeroport sau gară la hotel, fan zone, stadion. De exemplu la Skopje, de la gară nu știam încotro să merg. Norocul meu a fost că am avut o hartă de acasă în buzunar, așa m-am descurcat.

A dat mâna de trei ori cu Cristiano Ronaldo

Spre deosebire de echipele naționale, unde este permis doar 15 minute accesul la antrenamentul din preziua meciului, la finalele europene prezența fotografilor și a reporterilor este permisă pe toată durata antrenamentului oficial. Ce nu mai este permis, e accesul fotoreporterilor la conferințele de presă, din cauza zgomotului produs de aparate. Dar cât timp era permis, am dat de trei ori mâna cu Cristiano Ronaldo. Jucătorul și antrenorul dădeau mâna cu cei din primul rând, unde m-am nimerit să fiu și eu.”

Aventura de lângă cercul polar

Drumul la prima Supercupă a Europei, dintre Real Madrid și Sevilla, a însemnat pentru interlocutorul nostru un adevărat maraton pe șosele și căi ferate. Distanța de peste 3.000 de kilometri a fost străbătută în decurs de 3 zile. Mai la nord cu 560 km, în linie dreaptă, se află cercul polar din emisfera nordică.

„Am plecat sâmbătă la 16:30 de la autogara din Arad cu firma PSG, nicio legătură cu celebra echipă, am trecut cu feribotul de la Rostock, Germania și am ajuns la Goteborg, în Suedia. De aici, cu încă 3 turiști, am ajuns la Oslo marți la ora 3 dimineața. Existau două trenuri care mergeau spre Trondheim. La primul nu mai erau bilete, iar cu al doilea nu mai ajungeam la meci. Am luat bilet la al doilea și am vorbit în gară să merg cu primul, având acreditarea, documentele. Culmea, șeful de tren m-a înțeles, deși nu mai aveam speranțe și am stat lângă el tot drumul. Am ajuns cu vreo 4 ore înainte de meci, dar era un frig în august, că mi-am luat pe mine toate cele patru tricouri și pelerina. Mai ales că a plouat până cu câteva minute înaintea începerii meciului”, sună povestea fotografului împătimit după fotbal și călătorii. Acesta a motivat alegerea sa în privința drumului extrem de lung, ca durată: „am preferat să fac excursia cu autocarul și apoi cu trenul pentru a vedea cum e în țările prin care am trecut. Dar mi-a ajuns, iar înapoi am venit cu avionul până la Budapesta”.

Ca o scurtă curiozitate, „la Trondheim, în 2016, după ce s-a terminat meciul, fotoreporterii intrau pe teren ca la UTA pe vremuri. Acum nu mai ai voie, trebuie să ocolești pe la marginea terenului, există reguli stricte pe care dacă nu le respecți, riști să nu mai primești data viitoare acreditare”.

Tallin, orașul ca o poveste medievală

Uneori, farmecul orașelor mici îl depășește pe al celor aglomerate, sufocate de trafic și zgomot. A fost cazul orașului nordic Tallin, care a găzduit în anul 2018 duelul celor două formații madrilene, Atletico și Real, în Supercupa Europei. Roș-alb-albaștri s-au impus atunci cu 4-2 în fața marii rivale.

„Clădirile frumos colorate, zâmbetul de pe fețele oamenilor, liniștea și curățenia din piețe, comparativ cu forfota de la Istanbul, de exemplu, m-au făcut să intitulez fotoreportajul meu de la Tallin ‘un oraș ca o poveste medievală’. După victoria lui Atletico Madrid, soția și copilul lui Simeone au coborât la final lângă el, pe teren. Mi s-a părut un moment emoționant”, sună istorisirea lui Dan Cârstea despre cele petrecute în capitala Estoniei.

Wembley, întoarcerea la origini

De când s-a apucat să colinde lumea, Sorin Dan Cârstea și-a propus să ajungă pe Wembley. „Așa cum o finală de campionat mondial este maximul ce se poate atinge, ca stadion din Europa mi-am dorit să ating Everestul, adică să ajung pe Wembley, poate și datorită rezonanței numelui. Și am ajuns la finala Champions League din 2024, dintre Real Madrid și Borussia Dortmund, câștigată de spanioli cu 2-0. Primul meu meci pe care l-am ascultat la radio a fost Anglia – România 1-1, din 15 ianuarie 1970, jucat pe Wembley. UTA îi avea în echipa națională pe Gornea și Domide”, explică fotoreporterul cum și-a închis, peste ani, cercul poveștii cu legendara arenă londoneză, între timp reconstruită la standarde actuale.

A revăzut stadioanele din Qatar

La mai bine de doi ani de la Campionatul Mondial din 2022, Dan Cârstea a vizitat din nou Qatar-ul. De această dată nu a mai locuit la hotel, ci la un prieten pe care și l-a făcut în timpul competiției. Și a ținut să revadă stadioanele. Mare i-a fost uimirea când a văzut că aproape toate erau funcționale.

„Mi-am pus acreditarea la gât, am avut același tricou și aceeași șapcă și le-am arătat oamenilor de ordine fotografii cu mine de la Campionatul Mondial. Chiar dacă nu se joacă pe acele stadioane, toate sunt pregătite, pentru că nu știi când se dorește ca o Cupă a Spaniei, a Italiei sau un meci al naționalei din Bahrain să se joace acolo. Nu se pune problema de bani pentru întreținere. O țară mai bogată decât Qatar nu am văzut”, ne-a declarat Dan Cârstea după a doua vizită în Qatar, în ianuarie 2025.

Cum ai privit restricțiile din Qatar?

– Nu le-am considerat restricții. Așa ceva îmi doresc și la noi. Adică ordine, disciplină, curățenie. Respectă regulile și ești oaspetele lor.

Am văzut că ai făcut poze și pe plajă. Cum a fost posibil?

– A fost o permisiune acordată turiștilor pe durata Campionatului Mondial. A doua oară când am fost, erau locuri separate pe unde aveau acces femeile și bărbații. Dar în timpul CM era permis accesul comun și costume de baie de la 5 cm până la ale lor, tradiționale. Acolo, pe plaja Katara, m-am întâlnit cu arbitrul Istvan Kovacs.

Care a fost cea mai mare distanță dintre două stadioane?

– Între Education City și Al Bayt distanța se parcurgea în 40 de minute, cu autocare de la FIFA. A fost ceva de vis, comparând chiar cu Germania din 2024, unde trenurile aveau întârziere, iar unele erau chiar anulate.

Un adevărat maraton la EURO 2024

A participat la 12 meciuri la Campionatul European 2024 din Germania. Distanțele considerabil mai mari din țara lui Beethoven l-au determinat să anuleze patru acreditări.

„Să îți dau un exemplu de maraton. În prima zi, la Munchen, a fost deschiderea cu meciul Germania – Scoția 5-1. Seara pe la ora 22 am luat trenul spre Berlin, unde a doua zi am asistat la Spania – Croația 3-0. M-am întors la Munchen, deoarece pentru ziariști acreditați biletul dus-întors între orașe care găzduiesc meciuri costa 29,90 euro la clasa a doua. De aici, am mers la Dortmund, unde s-a jucat Turcia – Goergia 3-1. Și nu e numai asta, trebuie să îți cauți cazări între timp, să mergi după acreditările a căror confirmare vine uneori înainte cu o zi. Am fost la 12 meciuri pe durata turneului, față de 20 în Qatar, de exemplu. Dar a meritat efortul, a fost frumos, iar tricolorii noștri s-au comportat decent. Bineînțeles că am fost la toate cele 4 meciuri ale României”, a detaliat fotoreporterul activitatea de la europeanul german.

Sursa veniturilor: a câștigat un proces la CEDO cu statul român

„Suport toate cheltuielile pe cont propriu, deși nu am pensie”, ne spune Dan, fără a se lăuda. Nu se sfiește, însă, să ne spună sursa veniturilor sale.

Cum poate un pensionar să trăiască fără pensie?

– Este o poveste lungă. Am avut o sentință definitivă conform căreia trebuia să primesc 14 hectare de pământ, moștenite de la părinții mei. De la Primăria Pecica mi s-a spus că nu au de unde să îmi dea terenul. Atunci am auzit o emisiune la radio în care se vorbea despre Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Era prin 2006, înainte să intrăm în Uniunea Europeană. Avem o hotărâre definitivă, irevocabilă de la președinte.

De la Băsescu?

– O aveam dinainte cu câțiva ani, semnată de Ion Iliescu. Și am făcut o scrisoare pe care am trimis-o la Strasbourg. A durat vreo 6 ani și am câștigat vreo 70.000 de euro! Dar cum? Pentru statul român grila era de vreo 28.000 de euro. Avocatul Radu Șerban m-a sfătuit să cer și recoltele pe anii trecuți.

Și ai trecut cele mai scumpe cereale?

– În plus, am cerut și daune morale. Eu, care făcusem Institutul de Marină, trebuia acum să mă trezesc la 5 dimineața, ca să lucrez pe bandă, la Leoni. Și din 2012, de când am câștigat procesul, nu am mai lucrat. Pentru ce, pentru o pensie de 1.200 de lei, la vremea respectivă? Plus că, dacă aș fi lucrat, nu aș fi avut timp să particip la competiții, să călătoresc. Mă descurc, deși am cheltuit foarte puțin din acei bani. Este plasa mea de siguranță.

• Fiica Sorina îl ajută pentru rezervări de avioane și cazări: „Prefer hostelurile. Nu îmi trebuie confort, ci un pat unde să mă odihnesc”. Sorina lucrează în Luxembrug, la Parlamentul European, iar soția Laura lucrează în Germania.
• La Istanbul a fost de cele mai multe ori. „Anul viitor, la finala Conference League, voi merge a patra oară pe stadionul lui Besiktas. Am fost și la ultimul meci al lui Mircea Lucescu, Turcia – România 1-0, dar și pe Turk Telekom Arena, noua casă a lui Galatasaray”.
• Își ocupă timpul liber citind sau îngrijind mica grădină pe care o care în spatele casei. „Înainte să vii, de exemplu, am cules câteva găleți de mere. Eu nu beau, dar am văzut că țuica e valută forte”, a conchis Dan Cârstea.
• Și-a transformat una din camerele casei într-o colecție de fulare și acreditări de la meciurile la care a fost prezent, aliniate cu precizie nemțească.