Medicul român Ioan Moraru a fost membru și copreședinte al organizației „International Physicians for the prevention of Nuclear War”, alături de rusul Mihail Kuzin și de americanul Bernand Lown, căreia, în 1985, comitetul Oslo i-a acordat Premiul Nobel pentru Pace.
Organizației „International Physicians for the prevention of Nuclear War” i-a fost decernat, în 1985, Premiul Nobel pentru Pace, mult râvnita distincție fiind primită de liderii acestei organizații, Mihail Kuzmin, din URSS, Ioan Moraru, din România, și Bernard Lown, din SUA.
Moraru, Kuzmin și Lown se cunoscuseră la Geneva, în anii 1960, în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (al cărei președinte era Lown iar cei doi erau vicepreședinți).
După încheierea mandatelor, Ioan Moraru, Mihail Kuzmin și Bernard Lown au decis să-și continue cercetările în privința consecințelor unui război nuclear, înființând, în 1982, organizația „International Physicians for the prevention of Nuclear War”.
Cei trei au susținut conferințe despre consecințele asupra specie umane ale unei conflagrații nucleare, în plină perioadă a Războiului Rece. Organizația pe care o conduceau se bucura de o apreciere din ce în ce mai mare.
Nu însă și din partea regimului condus de Nicolae Ceaușescu, care nu vedea cu ochi buni un Nobel acordat altui român decât el. Ca urmare, în România decernarea Premiului Nobel pentru Pace organizației condusă de cei trei a avut practice acoperire zero în presă. Nu și în SUA și USRR, unde Lown și Kuzmin, mai ales, s-au bucurat de toate onorurile.
De înțeles că regimul comunist de la București nu agreea prezența lui Ioan Moraru la Oslo, la ceremonia de decernare a premiului, Moraru fiind nevoit să ceară voie să plece peste graniță, acord pe care nu l-a primit.
A fost necesară recurgerea la un subterfugiu, participarea lui Moraru la o cercetare la un institut din Suedia în genetica cancerului, în cadrul unui contract de pe urma căruia România încasa valută, scrie jurnalul.ro.
Sursa citată subliniază și ajutorul primit de Moraru de la serviciul de pașapoarte. Până la urmă, din cauza unei întârzieri a avionului de la București, Ioan Moraru a ajuns doar cu puțin timp înainte de ceremonia decernării premiilor, participând îmbrăcat cu hainele cu care a călătorit, nu în ținută oficială.
Născut în 1927 în Dârloș (județul Sibiu) Ioan Moraru a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj, fiind prezent în calitate de doctor în științe medicale și doctor docent la catedre de fiziopatologie, medicină legală și morfopatologie.
A condus Institutul Medico Legal Mina Minovici și Institutul Victor Babeș, a fost membru al Academiei de Științe Medicale și reprezentant al României la OMS, unde a fost și vicepreședintele Comitetului Executiv.
Ioan Moraru a avut o activitate științifică importantă, cu sute de lucrări publicate în reviste de specialitate din România și din străinătate. Este co-autor, alături de Ștefan Antohi, al unei „Introduceri în genetica moleculară” (1964), apoi al unor tratate de „Medicină legală” (1967), „Anatomia patologică” (1980), „Dicționar de imunologie” (1981), „Imunopatologie” (1984). S-a stins din viață la 19 decembrie 1989.