Life

Ela, soția lui Petrică de la Mireasa, a luat cea mai importantă decizie de când s-a căsătorit: „De data asta, nu sunt în vizită”

Așteptarea a luat sfârșit pentru Ela, soția lui Petrică de la Mireasa. Câștigătoarea sezonului trei a emisiunii de la Antena 1 a luat o decizie importantă.
01.02.2022 | 13:30
Ela sotia lui Petrica de la Mireasa a luat cea mai importanta decizie de cand sa casatorit De data asta nu sunt in vizita
Ela și Petrică, foști concurenți la Mireasa. Foto: a1.ro
ADVERTISEMENT

Ela și Petrică, marii învingători ai sezonului trei Mireasa, nu mai au acum niciun motiv de discuție în relație.

De-a lungul întregului sezon, principalul subiect care provoca anumite disensiuni în cuplu a fost orașul în care aceștia vor locui după ce vor părăsi casa Mireasa.

ADVERTISEMENT

Ela și Petrică au avut multe neînțelegeri pe marginea acestei teme. Ba chiar și mama lui Petrică l-a sfătuit de multe ori pe fiul ei să renunțe la Ela, căci femeia credea că bruneta nu va accepta niciodată să se mute în Maramureș.

Ela de la Mireasa s-a mutat în cele din urmă în orașul soțului ei, Petrică

Ela a cântărit foarte bine hotărârea pe care a luat-o și este dispusă să locuiască la Baia Mare.

ADVERTISEMENT

Într-un mesaj postat pe Instagram, câștigătoarea Mireasa 3 i-a anunțat pe fani că începe să se simtă ca acasă în orașul din nordul țării, unde a mers din nou alături de Petrică, doar că acum nu pentru o simplă vizită.

Cei doi și-au petrecut, de altfel, sărbătorile de iarnă în Maramureș, bucurându-se de compania rudelor lui Petrică și de peisajele de vis din munții maramureșeni.

ADVERTISEMENT

„Am ajuns în Baia Mare. De data aceasta, nu mai sunt doar în vizită. Trebuie să încep să mă simt ca acasă. Și așa mă simt când am lângă mine cel mai bun soț din lume”, a scris Mihaela Nemeș pe Instagram.

Urmăritorii ei de pe rețeaua de socializare i-au urat numai bine fostei concurente de la Mireasa. Chiar dacă îi este foarte greu să se desprindă de familia ei, Ela a vrut să le demonstreze tuturor că sentimentele ei pentru Petrică sunt atât de puternice încât face inclusiv acest sacrificiu, de a se muta în celălalt capăt al țării.

ADVERTISEMENT

Cuplul împlinește 4 luni de relație

„Să fiți binecuvântați și să aveți parte de tot ce vă doriți!; Ușor, ușor, o să te obișnuiești. Mai ales că ai așa un om bun cum este Petrică. Îți doresc tot binele din lume; Să vă dea Dumnezeu sănătate”, sunt câteva dintre mesajele de apreciere primite de Mihaela în mediul online.

Ela și Petrică au împlinit astăzi 4 luni de relație și mai bine de o lună de când sunt soț și soție. Cei doi au marcat acest lucru cu o serie de filmulețe și fotografii cu ei, însoțite de declarații de dragoste.

 

ADVERTISEMENT
Tags: