Emisiunea Mireasa este una plină de emoții, dar și speranțe. Nu puțini sunt cei care după întreaga experiență și-au schimbat complet viața.
Acesta este și cazul cuplului Ela și Petrică, cei care au câștigat sezonul 4 al emisiunii Mireasa. Ambii parteneri, care s-au și căsătorit, se pregătesc să devină părinți pentru prima oară.
Amintim că Ela și Petrică au fost cei care au reușit să plece acasă și cu premiul cel mare de 40.000 de euro, iar de atunci, viața lor s-a schimbat cu mult, iar lucrurile nu se opresc aici.
Într-o postare pe contul de socializare, cei doi și-au anunțat fanii că vor deveni părinți. La aproape un an după nuntă, Ela și Petrică se pot declara doi oameni împliniți.
”Acum un an ne-am jurat iubire eternă și doar visam la ceea ce am reușit să realizăm împreună. Dumnezeu ne-a răsplatit cu cea mai mare binecuvântare de pe pământ, aceea de a fi părinți!
Vă iubesc enorm, comorile mele!”, au scris Ela și Petrică de la Mireasa, pe contul de socializare.
La rândul ei, Ela de la Mireasa a decis să împărtășească cu fanii săi întreaga experiență. Câștigătoarea Mireasa sezonul 4 a publicat două imagini cu burtica la vedere.
Ambii parteneri au făcut o ședință foto de Crăciun, iar fanii au fost extrem de emoționați. În imagini putem vedea că Ela va deveni mămică în scurt timp, având în vedere că burtica este destul de mare.
Fosta concurentă de la Mireasa a optat pentru o rochie roșie, mulată, iar Petrică nu a fost nici el mai prejos. În scurt timp, postarea celor doi a adunat nenumărate aprecieri, dar și comentarii.
Nu puțini au fost care i-au felicitat pentru că vor deveni părinți, dar și pentru că au reușit să rămână împreună și dincolo de camerele de filmat.
Amintim că la un moment dat, cei doi au vorbit și despre experiența Mireasa, dar și despre schimbările care s-au produs în timpul filmărilor, dar și după.