Elena Băsescu a dezvoltat în ultimii ani o pasiune pentru echitaţie. Ba mai mult, până de curând a făcut parte chiar din Consiliul de Administraţie al Federaţiei Ecvestre Române, unde s-a ocupat de partea de marketing şi promovare.
Însă, la ultima Adunare Generală Extraordinară a Federaţiei, care a avut loc miercuri, 30 aprilie, s-a luat decizia ca Elena Băsescu să fie suspendată din Consiliul de Administraţie al Federaţiei Ecvestre.
Ratificarea acestei decizii a fost numărul 1 pe ordinea de zi: „Prezentarea în vederea ratificării a Hotărârii Consiliului de Administrație al Federației Ecvestre Române Nr. 43 din data de 02.04.2025 privind suspendarea din funcția de membru al Consiliului de Administrație – reprezentant pentru Marketing și Promovare a d-nei Elena Băsescu”.
Din informaţiile FANATIK, fiica fostului preşedinte al României a avut un conflict cu cei din conducerea Federaţiei Române Ecvestre. De menţionat este că Elena Băsescu era persoană responsabilă de zona de marketing şi social media a Federaţiei.
Contactată de FANATIK, Elena Băsescu nu a dorit să facă niciun fel de comentariu la această situaţie. Secretarul general al federaţiei, Claudiu Seliştean a spus că decizia a fost luată în unanimitate:
„Ce pot să vă spun este că a fost o decizie luată în unanimitate. Aşa cum ştiţi, a fost o decizie luată în Consiliul de Administraţie şi ratificată apoi în Adunarea Generală, care este forul suprem.
Asta la modul general. Ea se ocupa de partea de marketing, mai multe cred că ar putea să vă explice juristul, dar din punct de vedere procedural s-au întrunit toate condiţiile”, a explicat Seliştean pentru FANATIK.
Elena Băsescu a fost între 2009 şi 2014 europarlamentar. Doi ani mai târziu s-a angajat la Camera de Comerț și Industrie, la departamentul de Relații Internaționale. În decembrie 2020, a candidat la alegerile parlamentare.
A deschis atunci lista pentru PMP Constanţa pentru Camera Deputaţilor, dar partidul nu a reuşit să atingă pragul electoral pentru a intra în Parlament. Elena Băsescu este fiica cea mică a fostului preşedinte al României, Traian Băsescu.